Publicat:
14.11.2025, ora 07:00
Actualizat: 14.11.2025, ora 09:03
- David Popovici a primit o ofertă de nerefuzat de la o mare companie. A refuzat.
Înotătorul român David Popovici a fost contactat pentru un contract de imagine. I s-a spus că nu contează banii. „Pune tu suma aici, în alb”. Campionul de 21 de ani nu a dorit acea asociere. Are contractele lui, firme de care e legat, de unele și emoțional.
Răspunsul lui la noua propunere a fost „Nu”. Oferta nu a venit cu o sumă. Aici era tentația. Putea să pună cât voia, atât de puternică este această companie.
Răspunsul sportivului a rămas „Nu”. N-a făcut tărăboi din acest gest. N-a urmărit să se eroizeze.
Recent, am primit încă o confirmare a episodului, așa că putem publica. Trei oameni, unul apropiat de compania respectivă, altul de lângă David și al treilea din altă firmă, au povestit același lucru. Nu contează numele companiei care l-a ofertat, nici industria. Altceva poate că e important în momentul lui David.
Să fii David Popovici nu e un cadou din naștere
„Normal, David Popovici a putut să refuze pentru că și-a permis: are performanțele, gloria și are banii”, ar putea suna replica. Da, așa e. Însă David Popovici nu s-a născut David Popovici. El a devenit.
Am întrebat cândva un medic sportiv, care apucase să lucreze cu generația Nadiei Comăneci ce a ajutat-o, cum s-a născut acel talent, ce a avut unic. A zâmbit. „Puterea ei de concentrare era, într-adevăr, fabuloasă, am măsurat-o”, a spus medicul.
Dar puterea de concentrare, a continuat doctorul, o ajuta pe Nadia în acele câteva zeci de secunde ale exercițiului. În rest, Nadia devenise Nadia prin muncă orientată spre succes și prin ambiția de a fi sus. Nu ești mereu numărul 1, dar tragi ca să fii.
„Scuze, nu iei nota maximă pentru efort!”
Copiilor de azi li se spune, uneori, că nu mai contează competiția. Că nu are relevanță unde sunt în clasament. O observație a profesorilor din mai multe țări a arătat că tinerii se așteaptă la note mari doar pentru că participă la cursuri. „Scuze, nu iei nota maximă pentru efort!”, a scris un profesor exasperat. Să te străduiești nu e suficient.
Din acest punct de vedere, sportul își păstrează rolul său fundamental: concurența există, are un rol și recompensează meritul. Lecția funcționează și când nu câștigi. Contează să ai atitudine, să te străduiești cu adevărat să câștigi, să știi că dacă oferi mult vei fi câștigător.
Și dacă faci asta sistematic, cele 10.000 de ore intense, de neînlocuit în orice profesie, vei putea ajunge să ai libertatea de a refuza ceva ce nu vrei să faci. La David Popovici mai e ceva.
„Interdependența nu mai e o alegere”
Prin succesul lor, acești campioni nu se ajută doar pe ei. E mai important decât a fost vreodată să avem oameni în care să credem. Oameni calificați prin merit.
De ce? Pentru că problemele, la orice nivel, sunt atât de complexe încât astăzi nu mai putem rezolva aproape nimic de unii singuri. Fie că e vorba de familie, stradă, comunitate sau țară până, departe, la problemele naturii, e nevoie de cooperare.
Un nume important care vine din lumea afacerilor, Dov Seidman, a spus că interdependența nu mai este o alegere:
„Este condiția noastră. Fie vom construi interdependențe sănătoase și ne vom ridica împreună, fie vom suferi din cauza interdependențelor nesănătoase și vom cădea împreună”.
România este foarte prost plasată aici, în planul rezolvării în comun a problemelor. Avem o redusă capacitate dată de încrederea de a lucra împreună, umăr la umăr. De aceea, orice ne unește, un campion sau o idee, sunt fără preț de valoroase.
Doar 12% dintre români consideră că „poți avea încredere în oameni”
Siteul Visual Capitalist a publicat recent un grafic perplexant. Apare și România. Este harta lumii în funcție de încrederea oamenilor unii în alții. „Poți avea încredere în oameni?”. 74% dintre danezi spun că da. 41% dintre spanioli spun că da, poți avea încredere în oameni. 57% dintre olandezi, 50% dintre austrieci, 43% dintre britanici și 42% dintre nemți spun că da.
În schimb, în România doar 12% spun că „poți avea încredere în oameni”. E mai puțin de jumătate față de Ungaria, Franța sau Polonia. Suntem, ca societate, la nivelul Etiopiei și Irakului cu nivelul încrederii în cei de lângă noi.
Nu ne-am urca în barcă lângă aproape nimeni, deși suntem condamnați să vâslim împreună în vremuri complicate.
Mai ales în aceste condiții, fiecare campion contează. David Popovici s-ar putea salva, că știe să înoate, dar a ales să rămânem împreună. Important nu e că e declinat oferta.
La urma urmei, e alegerea liberă a lui, poate că mai târziu va accepta. Dar semnificativ e că ne oferă exemplul că putem spune copiilor: meritul contează, iar libertatea se câștigă și se apără. Libertatea de a fi pe picioarele tale, ca să poți accepta sau refuza.
