- David Popovici (22 de ani), campionul olimpic la 200m liber, a vorbit despre înfrângerile României din Liga Națiunilor, 1-2 cu Suedia și 2-4 cu Bosnia.
Imediat după ce a participat la Impact SEE, un congres internațional de business și tehnologie, unde a fost invitat ca speaker, David a dialogat cu presa.
David Popovici a reacționat după eșecurile României lui Hagi: „Să nu ajungem în punctul ăsta”
Întrebat despre rezultatele echipei naționale și despre respectul față de suporteri, înotătorul crede că fanii nu ar trebui să îi susțină pe favoriți doar în momentele bune și să se delimiteze după înfrângeri.
„Uite, o să spun ce înseamnă, ca spectator, să simți, să ajungi să te identifici cu o echipă sau cu un individ, încât să se joace cu nervii. Mi se pare greșit ca spectator să te raportezi, indiferent ce sport urmărești, în felul ăsta la cei ce practică sportul, la cei care încearcă să ducă numele României mai sus.
Cred că tot sentimentul ăsta de identificare poate fi un pic modificat în așa fel încât să nu o luăm ca ceva personal în momentul în care pierde, fie că e vorba despre echipa națională de fotbal, fie că e vorba despre mine și așa mai departe.
Atât timp cât spunem, în momentul în care echipa câștigă sau individul, «Noi am câștigat, noi am ajuns departe, noi suntem mândri că noi suntem români», să nu ajungem, în momentul în care nu le iese sau nu ne iese, să ne detașăm și să spunem că «Ei, lor nu le-a ieșit, ei se joacă cu nervii noștri, ei își bat joc»”, a spus David Popovici la Prima Sport.
Clasamentul grupei B4
- Suedia - 3p (5-2)
- Bosnia - 4p (3-1)
- Polonia - 1p (1-3)
- România - 0p (3-6)
Programul grupei României din Liga Națiunilor B:
- Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Polonia - Bosnia-Herțegovina 0-0, Suedia - ROMÂNIA 2-1
- Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Bosnia-Herțegovina, Suedia - Polonia
- Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina - Suedia, Polonia - ROMÂNIA
- Luni, 5 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina - Polonia, ROMÂNIA - Suedia
- Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Polonia, Suedia - Bosnia-Herțegovina
- Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina - ROMÂNIA, Polonia - Suedia