David Popovici și decizia importantă luată privind viitorul său

​După ce a luat examenul de bacalaureat cu media 8,65, David Popovici a luat o nouă decizie importantă în privința viitorului său personal și profesional.

David PopoviciFoto: Laurent Lairys/DPPI/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

>>> David Popovici „sperie pe toată lumea” înainte de Mondialele din Japonia

David Popovici va fi student la psihologie în București

David Popovici se pregătește de participarea la Mondialele de la Fukuoka, dar până atunci, sportivul legitimat la CS Dinamo București a luat o decizie importantă pentru viitorul său.

Acesta a obținut media 8,65 la examenul de bacalaureat, iar marți acesta a anunțat că din toamnă va fi student la Universitatea de Psihologie din București.

„Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din București. Am ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Universității din București pentru că simt că am o înclinație spre acest domeniu și pentru că știu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape.

Ne vedem, din toamnă, în campusul Universității din București din Panduri.

Sunt sigur că am făcut alegerea potrivită și sunt bucuros că, în paralel cu activitatea academică, voi beneficia și de sprijin în atingerea de noi performanțe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, #înotul.

Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoștințelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat și, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate.” - a scris David Popovici pe contul său de Facebook.

David Popovici, dublu campion european și mondial în vara lui 2022

David Popovici a cucerit două medalii de aur la CE Natație de la Roma din august 2022, sportivul nostru fiind de neoprit în proba regină de 100 m liber , dar și în cea de 200 m liber.

Reamintim că în luna iunie a anului 2022, David Popovici a făcut dubla la CM de Natație de la Budapesta, el reușind să se impună în probele de 100 m liber și 200 m liber.

De-a lungul Campionatului Mondial de Natație un singur sportiv reușise să câștige probele de 100 și 200 m liber de la aceeași ediție.

Se întâmpla în urmă cu 49 de ani, iar cel care bifa această performanță se numește Jim Montgomery (SUA - are în prezent 67 de ani). Ediția din acel an a competiției a fost găzduită de Belgrad.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:23
Scandal la CFR Cluj! Varga și Băgăcean, contestați dur după ce au fost aleși în Comitetul Creditorilor: „Nu pot decide asupra propriilor acte”

00:01
Liga Campionilor Como, scor-șoc într-un meci cu ZECE GOLURI! + victorii in extremis pentru Real Madrid și City Clasamentul actualizat

23:44
Djokovic, out după două decenii Nole ratează calificarea la Turneul Campionilor după o înfrângere neașteptată

23:14
„Hotărârea poate fi atacată” Fostul avocat al Anei Bărbosu, reacție după suspendarea gimnastei: „Va reveni în forță”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Top stiri
Ultimele rămășițe  Imagini spectaculoase din aer cu  șantierul din Ștefan cel Mare!  Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
Superliga
04.11

Citește mai mult

„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?”  Răzvan Raț a răbufnit după  acuzațiile lui Gigi Becali:  „Câtă cretinătate”
Campionate
03.11

Liga Campionilor  Interul lui Chivu  a făcut spectacol cu Feyenoord  + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor

VIDEO | PMB anunță că a mobilizat Apa Nova și salubriștii să iasă la curățat rigole și apa de pe banda 1, sub monitorizare necruțătoare a polițiștilor locali
B365
02.11