Publicat:
14.09.2026, ora 10:46
Actualizat: 14.09.2026, ora 11:30
- Dejan Savicevic, una dintre cele mai importante figuri din istoria fotbalului ex-iugoslav, împlinește 60 de ani pe 15 septembrie.
- Fostul mare jucător al Stelei Roșii Belgrad și al lui AC Milan locuiește în prezent la Podgorica și conduce de două decenii Federația de Fotbal din Muntenegru.
Savicevic a fost reales de șapte ori în funcția de președinte al federației, iar actualul mandat este ultimul și se va încheia în 2029.
Fostul fotbalist continuă să fie implicat în activitatea administrativă, chiar dacă funcția sa este una neremunerată.
El a vorbit cu Gazzetta dello Sport despre viața și cariera sa.
„Sunt foarte bine, la Budva, în casa mea de la mare, mai fac câte o plimbare cu barca, dar am mereu multe lucruri de făcut, angajamente, proiecte, contacte.
Sunt președinte-voluntar, nu iau niciun euro, dar nu duc lipsă de muncă și, din fericire, încă mă distrez”, a povestit Savicevic.
De ce i s-a spus „Geniul” lui Savicevic
Cariera sa de fotbalist a fost una remarcabilă. A cucerit Cupa Campionilor Europeni atât cu Steaua Roșie, cât și cu Milan, iar perioada petrecută în Italia i-a adus porecla „Il Genio” („Geniul”), devenită sinonimă cu stilul său spectaculos.
Savicevic nu consideră însă că eticheta de „geniu” i se potrivește în totalitate. El susține că porecla a fost popularizată de presa italiană și că succesul său s-a bazat în primul rând pe calitățile tehnice și imaginația din joc:
„Dar nu, nu eram un geniu, eram doar un jucător foarte bun. Voi, cei de la Gazzetta, m-ați numit așa. Poate pentru că făceam lucruri pe care ceilalți nu le puteau face, poate pentru că aveam mai multă fantezie”.
Chiar și așa, fostul internațional recunoaște că porecla i-a rămas dragă, mai ales pentru modul în care este folosită de apropiații săi:
„Da, da, este simpatică, veselă și te face puțin să râzi. Prietenii și colegii mei, când vor să facă mișto de mine, îmi spun «Geniul». În Italia, toată lumea, dar este exagerat”.
Unul dintre momentele definitorii ale carierei sale a fost golul marcat împotriva Barcelonei, în 1994, în Liga Campionilor. Savicevic își amintește un dialog avut cu Silvio Berlusconi înaintea finalei:
„Cel mai frumos gol din viața mea. Președintele Berlusconi mi-a spus în seara dinaintea finalei: «Dejan, dacă ești un geniu, demonstrează-o». Mi-a ieșit bine (râde). Totul a fost frumos, începutul și sfârșitul…”.
Copilăria lui Savicevic: de la calea ferată la fotbal
Drumul spre marea performanță a început la Podgorica, pe atunci Titograd. Tatăl său conducea compania feroviară din oraș și avea în subordine aproximativ 900 de angajați, însă nu putea să-și țină fiul departe de fotbal.
„Locuiam într-o casă în spatele gării. Fratele meu Goran voia să devină mecanic de locomotivă. Apoi a ajuns agent imobiliar. Eu fugeam printre șine și mergeam să joc pe un teren plin de pietre.
Acolo am învățat să jonglez cu mingea. Eram un tânăr bandit, aveam un viitor de asasin. Din fericire, am devenit fotbalist, la 13 ani, la OFK Titograd”, povestește Savicevic.
Primele două sezoane le-a petrecut la OFK Titograd, înainte de transferul la Budućnost Podgorica. Savicevic spune că perioada de început a fost una în care juca mai ales din plăcere, fără să se gândească la faima pe care avea să o dobândească.
„Am stat acolo doi ani. Jucam de plăcere. Puțini bani, dar niciodată nu m-am simțit atât de liber. Apoi am mers la Buducnost, care în sârbă înseamnă «Viitor»”.
Debutul în prima ligă a venit foarte devreme, la doar 16 ani. Presa îl descria deja drept un talent ieșit din comun, însă fostul mijlocaș ofensiv consideră că unele dintre etichetele primite atunci erau exagerate.
„Puțin. Nu marcam multe goluri, îmi plăceau pasele decisive, era frumos să-mi ajut colegii să înscrie. Cu Buducnost am ajuns la națională. Aveam 20 de ani, am învins Turcia cu 4-0, iar eu am marcat al treilea gol. În 1988 am mers la Steaua Roșie Belgrad, campioana Iugoslaviei”.
Savicevic și transferul la AC Milan
La Steaua Roșie avea să devină unul dintre cei mai importanți jucători ai generației sale. A câștigat Cupa Campionilor în 1991, după finala cu Olympique Marseille, iar un an mai târziu a făcut pasul spre Serie A.
„Eram doar un jucător într-o echipă extraordinară. Erau mulți campioni și mă făceau să mă simt bine. Mă iubeau, dar și eu mi-am iubit toate echipele. Buducnost, Steaua Roșie, Milan și Rapid Viena. Mai ales Steaua Roșie, care rămâne prima mea echipă de suflet”.
Savićević a ajuns la Milan în 1992, după ce fusese curtat și de alte formații importante din Europa. Juventus, AS Roma și AS Monaco s-au numărat printre variantele discutate înainte ca transferul în Italia să devină realitate.
„Este mereu în inima mea. Am ajuns în 1992, trebuia să merg la Juve, apoi la Roma, apoi la Monaco, în Franța. Eu eram la Steaua Roșie, eram bine. Câștigasem Cupa Campionilor, o învinsesem pe Marseille la Bari”.
Adaptarea la fotbalul italian nu a fost însă simplă. Primele 18 luni au fost dificile, inclusiv din cauza problemelor fizice și a concurenței uriașe din lotul Milanului, unde se regăseau jucători precum Ruud Gullit, Marco van Basten, Frank Rijkaard și Jean-Pierre Papin.
„Da, am avut probleme timp de un an și jumătate. A fost greu, aveam câteva probleme fizice, iar în față erau Gullit, Van Basten, Rijkaard, Papin. Dar am ales Italia pentru că era cel mai frumos campionat din lume și acolo erau cei mai buni jucători. A fost o alegere bună, într-o altă echipă nu aș fi câștigat atât de mult și nu aș fi avut vizibilitatea pe care mi-a oferit-o Milanul.
Și apoi fanii. Extraordinari, pasionați. Cântecele lor erau cea mai bună motivație. Îmi face mare plăcere că oamenii își amintesc de mine și după mai bine de 20 de ani. Sunt oameni care îmi spun că eram ca Platini. Este frumos”.
Maradona și Platini, idolii lui Savicevic
Printre fotbaliștii pe care i-a admirat cel mai mult s-au numărat Diego Maradona și Michel Platini. Savićević a avut ocazia să-l întâlnească pe teren pe Maradona la Cupa Mondială din 1990, când Iugoslavia a fost eliminată de Argentina la loviturile de departajare.
„Îmi plăceau jucătorii de clasă mondială, oamenii cu imaginație. L-am iubit mai ales pe Maradona, iar înaintea lui pe Ante Mirocevic și Safet Susic: fantastici. Pe Maradona nu l-am cunoscut personal, am jucat împotriva lui la Mondialul din 1990, la Florența. Am pierdut la penalty-uri. Eu am marcat, Diego a ratat.
Chiar dacă în 1990 eram destul de cunoscut, în comparație cu Maradona eram un nimeni. Îl priveam cu admirație. Eram îndrăgostit și de Platini, jucătorul meu ideal. Dar nu am vorbit niciodată cu el”.
Fostul internațional și-a amintit și un episod amuzant petrecut după un meci împotriva Franței, când a vrut să se prezinte lui Platini, dar bariera lingvistică l-a făcut să renunțe.
„O dată, la Belgrad, am jucat împotriva Franței. Am intrat când ei conduceau cu 2-1, am făcut două faze, două pase și am câștigat cu 3-2. La final am ieșit împreună și voiam să vorbesc cu el, să mă prezint, să-i spun doar: «Salut, Michel, eu sunt Savicevic». Dar nu știam franceză, vorbeam doar sârbește. Așa că am mers mai departe fără să-i spun niciun cuvânt. Eh, amintiri frumoase…”.
Ce spune Savicevic despre actualul Milan
La mai bine de două decenii de la retragerea sa, Savićević urmărește cu interes situația fostei sale echipe. Fostul fotbalist consideră că actualul Milan este încă într-o perioadă de construcție și spune că echipei trebuie să i se dea timp.
„Milanul meu era un alt Milan, eram mereu în finala Champions League. Pe acesta de-acum l-am văzut puțin, doar secvențe la televizor. Este tânăr și proaspăt. Și antrenorul este tânăr.
Împotriva lui Lazio a avut o reacție frumoasă. Trebuie să-i așteptăm cu răbdare și să acceptăm și greșelile, fac parte din fotbal.
Știu, nu există timp, dar calitatea ar trebui să iasă la suprafață, se va ridica la nivelul celorlalte echipe. Interul, din păcate, mi se pare mai avansat. Dar sezonul este lung și complicat pentru toată lumea. Să așteptăm. Eu am așteptat un an și jumătate”.
Citește și
