Emil Săndoi, dezamăgit după eșecul suferit de România cu Ucraina la CE U21

Naționala sub 21 de ani a României a pierdut și al doilea joc din cadrul Campionatului European, împotriva Ucrainei (1-0). Jocul tricolorilor nu a convins nici de această dată, iar Emil Săndoi a fost foarte dezamăgit la finalul partidei din Grupa B.

Emil SandoiFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

România, fără succes la CE U21 după primele două jocuri

România U21 nu a reușit să obțină primele puncte de la Campionatul European și rămâne cu șanse doar matematice pentru calificarea în sferturi.

Tricolorii au fost vizibil afectați de înfrângerea usturătoare suferită în fața Spaniei (3-0) și au jucat destul de modest și cu Ucraina, care a controlat disputa.

La finalul partidei, Emil Săndoi și-a găsit cu greu cuvintele, echipa sa fiind fără gol marcat după două meciuri la Europeanul sub 21 de ani.

„În primele minute am avut două-trei oportunități de a înscrie, s-ar fi schimbat datele problemei. Îmi pare rău, parcă nu avem niciun pic de șansă. Am luat gol în minutul 90, dintr-o deviere până la urmă.

Ucraina a fost peste noi ca posesie, poate că a și avut ocaziile mai clare, dar și noi am avut ocazii în momente cheie ale jocului. A fost șutul lui Octavian Popescu fix înainte de deschiderea scorului.

E dureros, dar eu zic că suntem în creștere ca nivel de joc. Acum înțelegem ce înseamnă acest nivel al competiției. Neavând o campanie de calificare, nu am fost pregătiți. Am și întâlnit Spania ca prim adversar. Parcă toate au fost împotriva noastră, ați văzut și cu Screciu, l-am așteptat, astăzi a trebuit să iasă.

E incredibil, parcă toate ni se întâmplă numai nouă. Credeți că mai e vreo problemă contractul? Nu e o problemă. Vom vedea ce se va întâmpla.” - a transmis selecționerul Emil Săndoi pentru TVR.

Clasamentul Grupei B

1 Ucraina 6p

2 Spania 3p

3 Croația 0p

4 România 0p

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:25
Gafă imensă la FCSB! FOTO. Gol primit cu Bistrița după o eroare inexplicabilă! Ce a putut să facă Batubinsika

21:37
Bîrligea, „dublă” în Serie A FOTO. Atacantul naționalei profită de șansă! Dezlănțuit pe final de meci la Frosinone!

20:59
LIVE Gloria Bistrița - FCSB, în etapa #2 din Cupa României. Elevii lui Reghecampf forțează egalarea în startul reprizei secunde

21:58
„Nu așa am pregătit meciul” Filipe Coelho, iritat de remiza cu Voluntari + ce zis despre tensiunile cu Nsimba

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
14:08

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

Soluția Ciucu pentru parte din problemele cu apa caldă și căldura din București. Cuvântul magic e SACET
B365
28.10