Explicația UEFA după ce a anunțat că Euro 2020 își va păstra numele anul viitor - "A fost o eroare"

Explicația UEFA după ce a anunțat că Euro 2020 își va păstra numele anul viitor - "A fost o eroare"

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a revenit, vineri, pe site-ul său oficial, asupra anunţului făcut mai devreme că turneul final al Campionatului European, programat iniţial în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020 şi amânat pentru 11 iunie - 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, îşi va păstra numele oficial de EURO 2020, scrie Agerpres.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

''Cu scuzele noastre pentru eroarea precedentă, vrem să precizăm că nicio decizie nu a fost luată în privinţa numelui EURO care se va ţine în 2021'', a precizat UEFA, vineri seara, pe Twitter. ''Tweet-ul precedent a fost trimis din greșeală'', a menţionat forul continental.

Știrea inițială

Campionatul European de fotbal care ar fi trebuit să aibă loc în această vară a fost amânat pentru anul viitor, însă UEFA a precizat că își va păstra același nume - Euro 2020 și același format - se va disputa în 12 țări europene.

"Avem încredere că toate locurile de disputare vor rămâne aceleaşi, asigurând faptul că turneul rămâne fidel viziunii de la început: un eveniment în toată Europa, potrivit celei de-a 60-a aniversări. Turneul va fi în continuare cunoscut sub numele UEFA Euro-2020", se arată pe site-ul UEFA.

UEFA a anunțat în această săptămâna că Euro 2020 a fost amânat cu un an din cauza coronavirusului, astfel că se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021. Pentru a marca cea de-a 60-a aniversare a UEFA EURO, turneul final se va disputa în 12 țări europene.

Bucureștiul, printre cele 12 orașe care vor găzdui Euro 2020:

- Anglia - Londra: Wembley (90.652 de locuri), arena a fost construită în anul 2007 - va găzdui semifinalele și marea finală a Euro 2020

- Germania - Munchen: Allianz Arena (70.067 de locuri), stadionul a fost construit în 2005 - va găzdui un meci din sferturile de finală și trei din faza grupelor

- Azerbaidjan - Baku: Stadionul Olimpic (69.870 de locuri), arenă nouă - va găzdui un meci din sferturile de finală și trei din faza grupelor

- Rusia - Sankt Petersburg: Zenit Arena (61.251 de locuri), va găzdui un meci din sferturile de finală și trei din faza grupelor

- Italia - Roma: Stadionul Olimpic (68.993 de locuri), va găzdui un meci din sferturile de finala și trei din faza grupelor

- Danemarca - Copenhaga: Telia Parken (38.190 de locuri), arena a fost deschisă în 1992 - va găzdui un meci din optimile de finală și trei din faza grupelor

- România - București: "Arena Națională" (54.851 de locuri), stadion inaugurat în 2011 - va găzdui un meci din optimile de finala și trei din faza grupelor

- Olanda - Amsterdam: Amsterdam ArenA (53.052 de locuri), arenă construită în 1996 - va găzdui un meci din optimile de finală și trei din faza grupelor

- Irlanda - Dublin: Dublin Arena (51.711 de locuri), arenă construită în 2010 - va găzdui un meci din optimile de finală și trei din faza grupelor

- Ungaria - Budapesta: Ferenc Puskas (68.156 de locuri), va găzdui un meci din optimile de finală și trei din faza grupelor

- Bilbao - Spania: San Mames - stadion nou (este noul San Mames), are o capacitate de 53.332 locuri. Va găzdui un meci din optimi și trei din faza grupelor.

- Glasgow - Scoția: Hampden Park - stadion renovat, are o capacitate de 52.063 locuri. Aici se vor disputa trei meciuri din grupe și unul din optimi.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:12
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
12:38
Ce a pățit Olaru FOTO. GOLAZO.ro a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după accidentarea din Europa League
Ce a pățit Olaru FOTO. GOLAZO.ro a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după accidentarea din Europa League
12:54
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
12:18
„O prostie!” VIDEO. Daniel Pancu, iritat înainte de FCSB - Rapid: „Asta chiar e o știre wow”
„O prostie!” VIDEO. Daniel Pancu, iritat înainte de  FCSB - Rapid: „Asta chiar e o știre wow”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
13:12
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
12:54
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

VIDEO | Ciprian Ciucu descrie cum vede transformat Magheru: "Mult mai verde, mai atractiv, mai mai efervescent: cu afaceri, magazine, restaurante, viață culturală"
B365
22.10