Faouzi Benzarti, numit pentru a patra oară selecționer al Tunisiei

Faouzi Benzarti (68 de ani) a fost numit pentru a patra oară la cârma echipei naționale de fotbal a Tunisiei, a anunțat Federația Tunisiană de Fotbal, potrivit L'Equipe. Tehnicianul tunisian îi succede lui Nabil Maâloul, care a demisionat după ce a primit o ofertă din Qatar.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-un comunicat publicat sâmbătă noaptea pe pagina sa de Facebook, Federația Tunisiană (FTF) a precizat că noul antrenor al "Vulturilor din Cartagina" a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire, fără a oferi detalii suplimentare.

Benzarti (68 de ani) a mai antrenat naționala Tunisiei în anul 1994, în timpul Cupei Africii pe Națiuni, competiție găzduită chiar de Tunsia. Al doilea mandat l-a avut în perioada noiembrie 2009 - iunie 2010, când a condus echipa la Cupa Africii pe Națiuni 2010, din Angola. La începutul lunii ianuarie a anului 2011, Benzarti și-a început un al treilea mandat de selecționer al Tunisiei, dar a demisionat după mai puțin de o lună.

În ianuarie 2018, Benzarti preluase gruparea Wydad Casablanca (Maroc). El le-a mai antrenat, printre altele, pe Esperance Tunis și Club Africain, principale două cluburi din Tunisia.

Faouzi Benzarti îl înlocuiește în funcție pe tunisianul Nabil Maâloul, care a demisionat după ce a primit o ofertă din Qatar, de la Al-Duhail.

La Campionatul Mondial din Rusia, Tunisia a fost eliminată după faza grupelor. Tunisia a făcut parte din Grupa G, pe care a încheiat-o pe locul trei, cu 3 puncte (1-2 cu Anglia, 2-5 cu Belgia și 2-1 cu Panama).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:32
Dan Udrea De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza. Fotbalul e slab, dar vrea să fie fudul! Nu orele, ci calitatea e problema

15:43
Revine Adrian Mutu? FRF, noi detalii despre viitorul selecționer al României U21: „Orice e posibil”

14:57
Olăroiu a răbufnit VIDEO. Ce l-a înfuriat pe antrenorul român, după ultimul meci al echipei sale: „Să nu se mai repete!”

14:20
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10

Citește mai mult

„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

FOTO I Farmec ruginit, melancolie oxidată, Micul Paris văzut din Palatul Camerei de Comerț și Industrie București. Imagini fascinante din 2012
B365