Radu Naum Misteriosul cititor

• - Care este cartea preferată?
• - Nu pot să spun, încă nu am terminat-o

Mărturisesc că am parcus de mai multe ori această parte dintr-un dialog cu Filipe Coelho publicat de gsp.ro. Am încercat să înțeleg. Am renunțat.

Antrenorul Craiovei numise cititul printre lucrurile pe care le face în afara fotbalului. Legătura de nume cu autorul „Jurnalului unui Mag”, Paolo Coelho, cheamă către literatură. Poate că răspunsul portughezului e o greșeală de redactare a autorilor. Se mai întâmplă. Dar dacă nu, se potrivește cu personajul.

Coelho, prin reacțiile la întrebări după meciuri, adesea săpate în lemn masiv („echipa e importantă, nu contează cine marchează, nu privim decât către meciul următor, toți jucători sunt buni, ne interesează doar 3 puncte”), pare câteodată pierdut în spațiu. În spațiul nevrotic în care a aterizat fără parașută.

E drept că nu e simplu să cazi în plin campionat românesc, și la Craiova, și în cupele europene pentru prima oară de o veșnicie pentru clubul oltean. Nu trebuie să fie comod în pielea lui.

Privirea lui mereu circumspectă, așteptând să fie lovit, o atestă. Platoșa pe care o poartă e, probabil, o necesitate. Poate e cu gândul în altă parte.

Dar toate acestea sunt accesorii, fie și bizare, raportat la realitatea frustă: până acum e unul dintre cei mai eficienți antrenori ai acestui sezon. Trei puncteeee!, cum ar zice altcineva.

Filipe Coelho spune ceva care doare. Că ar trebui să dăm mai multă încredere jucătorilor tineri

Da, are încă puține meciuri. Și da, a greșit schimările la Atena. Dar e lider al Superligii! Și să nu spuneți că era normal. A preluat echipa de pe locul 4. Da, susține că vrea să își impună stilul deși până acum a călcat pe urmele lui Rădoi. Dar a folosit și pregătește alte sisteme.

Și mai ales spune ceva care doare, pe bună dreptate. Spune că ar trebui să dăm mai multă încredere jucătorilor tineri. Adică fix ce urlăm, unii și alții, de ani de zile în direcția unui campionat care are mai mulți străini decât își permite.

Adevărul e că suntem prea săraci (în rezultate) ca să ne permitem jucători ieftini, mediocri, trecând pe aici ca printr-o gară de provincie. E ca și cum ai mânca numai prostii pentru că prețul de mic, după care te plângi că n-ai bani pentru medicamente.

Coelho a înțeles că această brazdă poate rodi mai bine dacă e udată. Dar cine să-l audă? Pare că suntem pe acest pământ pentru a-l pustii, ca mongolii.

Din 2026 o să începem să aflăm cu adevărat cine e și ce poate

Cine e Coelho, cu adevărat? E tipul care s-a supărat și a plecat din interviu când a fost întrebat de ce nu l-a titularizat pe Nsimba sau omul care a luat asupra lui penaltiul ratat de Anzor cu Sparta Praga? E omul care a reușit să stabilizeze Craiova după plecarea lui Mirel sau cel care a eșuat în Conference? De fapt, nu știm.

Pentru că a fost multă vreme un secund nu știe probabil nici el situația lui exactă. E un „work în progress”, e cel care aplică ceea ce a învățat alături de Bento străbătând Asia din Coreea până în Emirate. Abia la 45 de ani a ajuns pe o scenă cu adevărat importantă pentru un antrenor de fibra lui, dincolo de Leixoes, Casa Pia sau Vilafranquense.

Ar fi avut tot timpul din lume ca să-și creeze ceea ce pretențios s-ar numi o filozofie, pe care tot așteptăm să o vedem. De fapt, din 2026 o să începem să aflăm cu adevărat cine e și ce poate. Perioada de acomodare s-a terminat. A trecut prin foc și s-a luptat cu multe săbii, a supraviețuit, rănit în bătălii grele.

De acum totul e decisiv. Acum, cum ar zice celălalt Coehlo, se va dezvălui trama romanului său. Și vom ști cum se sfârșește.

Portughezul e una dintre marile întrebări ale campionatului. Va fi sau nu va fi? Nu doar campion, ci și omul care să dărâme un soi de blestem al Craiovei. Sau va pleca așa cum au făcut-o și alții, cu multe mulțumiri și puține explicații?