Restricții Noi reguli în Formula 1,  începând din 2026
FIA a publicat regulile care vor intra în vigoare începând cu sezonul 2026 al Campionatului Mondial de Formula 1

Restricții Noi reguli în Formula 1, începând din 2026

• FIA a întocmit reguli draconice, care le-ar putea pune pe echipele de Formula 1 în fața unor situații greu de gestionat, informează l’Equipe.
• Noul regulament va intra în vigoare din 28 iunie 2024.
• Diferențele vor fi făcute de motoare, de bio combustibilul folosit, dar și de bateriile super-puternice.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Federația Internațională de Automobilism (FIA) a publicat, joi, mult-așteptatele reguli care vor intra în vigoare începând cu sezonul 2026 al Campionatului Mondial de Formula 1, monoposturile urmând să fie puțin mai ușoare decât în prezent, dar foarte asemănătoare din punct de vedere aerodinamic.

O prezentare detaliată a noilor reguli va avea loc la data de 11 iunie, în cadrul Consiliului Mondial, echipele mai având timp până la 28 iunie să propună modificări de regulament, însă acestea vor fi minore. Ulterior datei de 28 iunie, noile reguli vor intra în vigoare, iar echipele vor putea începe dezvoltarea noilor monoposturi din ianuarie 2025.

FIA vrea să fie cât mai restrictivă

Ca urmare a noilor modificări, monoposturile riscă să fie foarte asemănătoare.

Explicația oficială e aceea de a împiedica echipele să proiecteze anexe generatoare de „aer murdar”, care apare în zonele virajate ale traseelor, însă neoficial, pentru a încuraja lupta roată la roată și pentru a împiedica o echipă să domine Marele Circ așa cum a făcut-o Red Bull anul trecut, sau Mercedes în timpul ultimelor reglementări ale motoarelor datând din 2014.

Și aici, FIA a vrut să fie foarte restrictivă pentru a atrage noi producători de motoare (Audi și Red Bull Ford se vor alătura Mercedes, Ferrari, Renault și Honda).

Dacă în urma noilor modificări va fi aproape imposibil de sesizat vreo diferență în ceea ce privește motoarele, șasiurile sau singurul turbo-propulsor rămas, atunci diferențierea va fi făcută de bateriile grupului electric, responsabil de furnizarea de putere suplimentară și, eventual, de reducere a consumului de combustibil.

2026
este anul din care echipele vor fi obligate să folosească combustibil bio

Ce este combustibilul bio?

Biocombustibilul se obține din lipide naturale, ca uleiuri vegetale sau grăsimi animale, noi sau folosite, prin procese industriale de esterificare și transesterificare. Se poate folosi în substituirea totală sau parțială a combustibilului fosil clasic.

Urmează bătălia inginerilor

Interesant de urmărit va fi și noul sistem aerodinamic activ, similar cu DRS, disponibil pe aripa față care se poate deschide în linie dreaptă. Scopul său va fi acela de a limita rezistența mașinilor și de a reduce consumul acestor mașini, care vor fi cu 30 de kilograme mai ușoare față de 2022, și mai mici cu 20 de centimetri în lungime și 10 centimetri în lățime.

2026 se anunță încă de pe acum un campionat demn de urmărit, asta în cazul în care nu se va găsi un producător care să folosească în beneficiul propriu noile reglementări, așa cum s-a întâmplat între 2014 și 2022 cu Mercedes sau cu Red Bull Racing în ultimele două sezoane, pentru că dacă un lucru au demonstrat inginerii echipelor menționate anterior, acela este că ei sunt mai puternici decât reglementărille.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Norvegia îi răspunde lui Donald Trump pe un ton  inedit, după ce a fost numită „țară de rahat”
Norvegia îi răspunde lui Donald Trump pe un ton inedit, după ce a fost numită „țară de rahat”
Norvegia îi răspunde lui Donald Trump pe un ton inedit, după ce a fost numită „țară de rahat”
Știri ultima oră
00:50
Dan Udrea Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Dan Udrea Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
00:12
Tensiuni după fluierul final FOTO: Mihai Stoica, implicat într-un conflict după eșecul de la Bistrița
Tensiuni după fluierul final FOTO: Mihai Stoica, implicat într-un conflict după eșecul de la Bistrița
00:12
„Rezultat rușinos” Reghecampf își asumă eșecul cu Bistrița: „M-am hazardat”
„Rezultat rușinos” Reghecampf își asumă eșecul cu Bistrița: „M-am hazardat”
23:46
A murit Sir Patrick Stewart Ținea cu o echipă surprinzătoare: „Toți credeau că sunt fan United sau Chelsea”. Ajunsese în conducerea clubului!
A murit Sir Patrick Stewart Ținea cu o echipă surprinzătoare: „Toți credeau că sunt fan United sau Chelsea”. Ajunsese în conducerea clubului!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
29.10
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino? UEFA ar vrea ca șeful FRF să candideze la șefia FIFA. L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Citește mai mult
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino? UEFA ar vrea ca șeful FRF să candideze la șefia FIFA. L'Equipe dezvăluie planul europenilor
„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”

UPDATE | Liniile 41 și 25 circulă normal, anunță STB. Tramvaiele au fost blocate aproape două ore pe Bd. Timișoara, Str. Brașov și Bd. Preciziei, după ce a picat curentul
B365