Radu Naum Un om din altă lume

• Eram în mașină, în orașul inundat de mașini. Fluvii și afluenți de metal și claxoane din care eșuezi, terminat, pe țărmul unde ai treabă. Se întâmplă să te mai și salvezi. Pe mine m-a salvat Gareth Southgate. Ca să vezi! Gareth cel umbros și păgubos.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Cel mai de succes selecționer din istoria modernă a naționalei Angliei care a lăsat în urmă cel mai amar gust. Nu mai există așa ceva, ca după o semifinală mondială și două finale europene să pleci cu o stigmă.

E meritat și nemeritat, o știe și el, și cumva o recunoaște într-unul dintre mereu luminoasele și emoționantele interviuri ale podcastului „Desert Island Discs” produs de BBC. Un pansament pe rana vie a traficului.

Un puternic curent subteran de emoții

Episodul cu Southgate a fost însă, chiar și pentru genul ăsta de program, ceva aparte. Zic asta pentru e greu să te mai surprindă ceva în „DID”, program început în 1942, vă imaginați în ce condiții, și continuat până azi cu personalități fabuloase. Inclusiv cele pe care nu le știi și nu le crezi personalități, dar care, odată ascultate, rămân să rezoneze în cutia interioară.

De la Robert Plant la Baz Luhrman, de la Bono la Adele, Marina Abramovic (nu, nu e rudă cu...), Greta Gerwig (fascinantă), Cillian Murphy, Mark Knopfler sau Nick Cave (ultimul, dar nu cel din urmă) și alții, mulți, printre ei. Aici găsești universuri în care te poți cufunda. Atenție, însă, să nu ratați semafoarele!

Discuția cu Gareth nu e strălucitoare, nici nu avea cum să fie. E liniștită, ceea ce, pentru vibrația modernă, ar fi un eșec. Dar nu e pentru că nu e genul de liniște goală. Dimpotrivă. Mai mult decât cele spuse se simte un puternic curent subteran de emoții, de intersecții, de momente care au lăsat urme adânci.

Răzbate vocea unui om modest și cultivat

Pe când era selecționer dădea impresia unui om monosetat, încruntat, limitat. Nu e deloc așa.

În discuția cu Lauren Laverne răzbate vocea unui om modest și cultivat, timid câteodată, recunoscător pentru tot ce i s-a putut întâmpla în această viață unui băiețel mic și firav, mai mereu dat la o parte dar persistând până când, în fine, i s-a deschis o ușă, apoi încă una și așa mai departe. Povestea clasică a succesului. Dar, v-ați prins, nu asta e poanta întregii povești.

Ceea ce grevează tot e că Southgate se întâmplă să fie un Sisifgate.

Southgate e urmărit de un destin parșiv

În ciuda reușitelor ca antrenor al naționalei și a încercărilor prin care a trecut, incluzând managementul situațiilor de rasism precum cea de la meciul din Bulgaria, unde fanii au făcut ca maimuțele și au salutat ca naziștii – manifestări care probabil că vor fi obligatorii în noua muskaradă mondială – Southgate trage după el un bolovan mare cât Stonehenge.

Omul e urmărit de un destin parșiv. A ratat lovitura de departajare care ar fi putut duce Albionul în finala Europeanului de pe teren propriu în ‘96. Apoi, ca manager al naționalei, a dus Anglia până în semifinalele Cupei Mondiale 2018, prima oară după 1990, ca acolo să fie eliminat în prelungiri.

La Euro pandemic a ajuns în finală, delir! Unde a pierdut la lovituri de departajare, dezastru! În Qatar s-a oprit în sferturi, apoi, nebunie!, a parcurs iar drumul european până în finală.

Cine îl mai putea încurca, după ce trecuse de Olanda cu detentă de campioană? Ei da, Spania cea renăscută din galopul lui Yamal și Nico Williams. Southgate a plecat capul și sabia l-a tăiat. Două finale pierdute, de neiertat.

Toate acestea se regăsesc în vocea lui care lasă în urmă o dâră de regret lungă, persistentă. Îți strânge inima. Southgate e un tip decent, un om cu care ai sta la o vorbă fără ceas și fără mari filozofii, doar despre viață așa cum e ea, minunată și tâmpită.

Erou al multor înălțări și poticneli, Gareth și-a construit o vastă existență interioară din toate bomboanele de pe torturile și căpșunele de pe colivele cu care a fost servit.

Nu tristețe îți induce, ci un soi de recunoștință că își pune povestea la dispoziția tuturor celor care tind să-și plângă de milă. Southgate nu face asta, dar îți dai seama că ar avea de ce.

Southgate a lăsat urmașilor o echipă care e pregătită să facă pasul decisiv

Deși a dus Anglia mai sus decât s-ar fi crezut e vinovat pe vecie că n-a înfipt steagul în vârf. Mai bine s-ar fi oprit în sferturi, în semifinale, probabil că mulți i-ar fi iertat mai ușor ratarea trofeului.

I s-au reproșat tactica, alegerile, ocaziile pierdute, fără a i se acorda grația celui care a avut de luptat cu tot lestul psihologic a jumătate de veac de rătăciri ale țării care a dat lumii fotbalului. Asta, în general, nu s-a pus la socoteală. Southgate cel nespectaculos și neinspirat a lăsat acum urmașilor o echipă care e pregătită să facă pasul decisiv.

N-a fost o statuie, ci un soclu. Rar ne întrebăm cum ar fi una fără cealaltă.

La final, convenția emisiunii e ca invitatul să fie trimis, în mod figurat, pe o insulă pustie alături de opt melodii alese de el, Biblia, operele complete ale lui Shakespeare și o carte pe care și-o dorește cu el în pustietate.

Pentru Gareth a fost „The Chimp Paradoxe” (Paradoxul Cimpanzeului”, de Steve Peters, Editura Publica), pentru că, spune el, autorul, care a lucrat cu mulți cicliști, pe unii ajutându-i să devină campioni olimpici, explică de minune funcționarea creierului și de ce reacționăm în diferite situații așa cum o facem.

Probabil că Gareth încă încearcă să își lămurească rațiunea pentru care lucrurile s-au întâmplat așa și nu altfel. Dar nu asta facem toți, cât e viața de lungă?

Gareth ne pune în fața perspectivei de a privi în noi înșine

A fost hazliu când a spus că mai citește și ficțiune acum că e într-un club de lectură al taților din grupa fiicei lui, întruniri care se termină inevitabil la o bere. Berea care înseamnă vorbă cu spumă.

Gareth susține că s-ar simți bine pe o insulă pustie. Îl poți crede. Îl poți vedea străbătând tot acel pământ înconjurat de nemărginire oprindu-se din când în când și scrutând în zare toate vapoarele care au trecut pe lângă el.

Gareth ne pune în fața perspectivei de a privi în noi înșine și de a hotărî dacă a fost bine sau nu, indiferent de ce spune lumea.