CRISTIAN GEAMBAȘU Ce alege Moldovan?

• Fostul portar al naționalei este în fața unei alegeri. Ar urma să apere, dar pe un salariu mai mic decât atunci când măsura pașii alergați de Diego Simeone

A meritat? Poate că Horațiu Moldovan își pune întrebarea. Sigur ar trebui să și-o pună, pentru că atunci când pleca de la Rapid a fost avertizat că fotbalistic acceptă un compromis uriaș.

El a tăcut, dar au vorbit alții în locul lui. Oamenii de fotbal au expus din nou teoria grijii pentru viitorul familiei, care se manifestă strict prin valoarea contului. 800.000 de euro salariu net pe sezon era o sumă tentantă.

De nerefuzat, ni s-a cântat. O ocazie unică pentru un portar român de 26 de ani, deci tânăr, dar nu foarte tânăr pentru edificarea unei cariere internaționale. 

Personajele cheie

Întrebarea rămâne valabilă după un sezon pierdut. A meritat ca Moldovan să se transfere la Atletico deși era avizat că urmează să fie rezerva intangibilului Oblak, iar asta îl va duce în situația de a pierde postul de portar titular al naționalei?

Cum trebuie să te simți fiind omul care apără în preliminarii, contribuind decisiv în unele meciuri la obținerea rezultatelor pozitive, pentru ca după aceea, când se culeg roadele, tu să stai pe margine și să apere altul, care nu a avut nicio contribuție?

Două personaje au agravat decisiv situația fără ieșire în care s-a pus Horațiu. Inflexibilitatea (coerența?) lui Edi Iordănescu și obtuzitatea lui Diego Simeone.

Să nu fii curios ce portar ți s-a adus în curte nici măcar o repriză pe final de campionat în La Liga, lăsându-l pe Jan Oblak pe soclul lui, mi se pare că nu sună deloc profesionist. 

De la inflație la deflație

Într-o succesiune ciudată a evenimentelor, Niță, după un Euro remarcabil (minus meciul cu Olanda și în special faza cu șutul în adidasul rătăcit în fața porții) este el acum portarul nu doar fără meciuri, ci fără angajament.

Explicația este strict materială, băiatul vrea un contract pe bani mulți pe final de carieră. Adică să tragă un folos după Euro. Așa că de unde la un moment dat ni se părea că e inflație de valori pentru postul de portar al naționalei, dintr-o dată se face vid.

Sava pleacă în Italia după un campionat contradictoriu, Aioani a stagnat, ajungând rezervă în epoca Lennon, Tîrnovanu apără bine jumătate de meci și prost cealaltă jumătate, iar Mihai Popa s-a întors din plimbarea la Torino (unde a avut cam soarta lui Moldovan la Madrid) speriat ca un iepuraș, care plonjează cu mingea în brațe și dacă primește o minge de arbitru. 

Binefacerile austerității italiene

Pentru că în continuare șansele de a apăra la Atletico sunt nule, Horațiu Moldovan va fi împrumutat la Sassuolo, proaspăt retrogradată în Serie B. Înțeleg că este mai degrabă inițiativa clubului, nu a jucătorului.

Potrivit jurnalistului Gianluca di Marzio, cel care a anunțat tranzacția, fosta echipă a lui Chiricheș ar urma să plătească acum 300.000 de euro, dar are opțiune de cumpărare peste un an, când dacă se decide să îl transfere ar trebui să achite spaniolilor încă 700.000 de euro.

Lucrurile sună plauzibil, inclusiv salariul fotbalistului care s-ar situa la 600.000 de euro, adică o scădere cu 200.000 față de Atletico.

În continuare, austeritatea este cuvânt de ordine în Italia calcistică a anilor noștri, o schimbare radicală de abordare față de anii ‘90 și începutul anilor 2.000.

Argumentele Man și Mihăilă

Serie B nu este cel mai tare campionat din lume cum pretindea Mircea Lucescu când antrena la Brescia. Dar Serie B a rămas și azi o competiție solicitantă și puternică, fără dubii sensibil mai tare decât prima noastră ligă ori alte ligi vecine.

Felul în care arată Man și Mihăilă la revenirea în Serie A, din punct de vedere fizic și ca atitudine, este un argument convingător. Un Moldovan care ar apăra constant poarta lui Sassuolo ar fi un câștig pentru Moldovan însuși și pentru națională.

Asta în măsura în care lui Moldovan îi pasă în primul rând de ce îl definește ca fotbalist. Va consimți să meargă la Sassuolo pe un salariu mai mic, dar cu șanse mai mari să își facă meseria? Sau va pune iar “familia” pe primul loc?