Publicat:
06.04.2025, ora 15:35
Actualizat: 17.04.2025, ora 14:23
- Promovat de Hagi la doar 16 ani, Gabi Torje a urcat rapid. A jucat la Dinamo, la echipa națională, în Serie A și LaLiga, fiind desemnat Fotbalistul Român al anului 2011.
- Ajuns în pragul retragerii, Torje (35 de ani) povestește, în episodul 6 al seriei „Lumini și umbre”, despre suferințele și greutățile neștiute ale carierei de profesionist, despre rolul familiei și despre piedicile în calea succesului.
- El spune că nu va uita niciodată cum, încă de când avea 16 ani, Hagi îl bătea la cap, zilnic, cu ideea că e bun, că poate progresa. Asta, cuplată cu munca de la antrenamente împreună cu antrenorul, i-a crescut încrederea îl el.
- Fotbaliștii proiectează către fani imaginea unor gladiatori moderni, cu forță și încredere neclintită. Dar perfecțiunea este un mit.
- Dincolo de imaginea publică, sportivii au propriile momente de fragilitate, de ezitare și de cumpănă. Adevărata victorie e să le depășească.
- GOLAZO.ro vă invită să călătoriți dincolo de medalii, aplauze și glorie.
- Proiectul „LUMINI ȘI UMBRE” oferă o perspectivă rară asupra vulnerabilității celor care sunt de obicei văzuți doar prin prisma succeselor lor. O sursă de inspirație atât pentru fani, cât și pentru tinerii sportivi. Ei vor afla că până și cei mai mari sportivi se confruntă cu obstacole și eșecuri. Și că greșelile nu sunt sfârșitul drumului, ci mai degrabă piese necesare pentru puzzle-ul gloriei finale.
- Episoadele deja publicate: Bănel Nicoliță (link), Ionel Dănciulescu (link), Alex Bourceanu (link), Lucian Sânmărtean (link), Florin Răducioiu (link)
Gabi, cariera ta conține un paradox: ai fost Fotbalistul Anului, om de națională, cu echipe mari în CV, dar ai un singur trofeu de campion. De ce?
Într-un sport de echipă depinzi de un întreg lot, de un întreg staff. Am două finale de Cupă pierdute. Am trei campionate pierdute în penultima etapă. Puteau fi mult mai multe trofee, dar a contat acel mic detaliu care ar fi putut fi în plus.
Cum îți găseai motivația după o finală pierdută, un final de campionat ratat?
E greu când se întâmpla asta pentru că urmau convocările la echipele naționale și te întâlneai acolo cu jucători cu care ai jucat în finala respectivă și vedeai entuziasmul lor după câștigarea trofeelor. Trebuie să te motivezi și să joci în continuare cu aceeași plăcere cu care ai început. Fotbalul trebuie să-l joci cu plăcere, să nu te gândești la bani și să nu pui presiune pe tine să câștigi nu știu câte trofee. Un lucru făcut cu plăcere îți aduce satisfacții și bucurii mai târziu.
Ce te-a afectat mai mult: un trofeu pierdut sau retrogradarea cu Dinamo, în 2022?
Sută la sută, retrogradarea! A fost un an greu. Mi-am pierdut tatăl, am retrogradat, a fost și anul în care mi-am zis că pot să fac mai mult și n-am reușit ... M-am învinovățit de foarte multe chestii și a fost anul care m-a apăsat cel mai mult.
Un astfel de eșec, o retrogradare, este un șoc emoțional pentru fotbaliști?
Da! Pentru că fiind unul dintre pionii principali din echipă, foarte multe persoane au venit cu acuze împotriva mea, a noastră. Știu că am făcut tot ce ținea de noi la acel moment, dat fiind faptul că era o perioadă grea pentru mine și în afara fotbalului. Prin prisma valorii echipei nu cred că meritam să retrogradăm. Însă sunt meciuri care au un istoric pe care nu-l înțelegi niciodată ... La meciurile cu U Cluj am avut o grămadă de ocazii. Patru bare și unu contra unu cu portarul în multe situații. Ei au avut 4 șuturi și 3 goluri. Asta nu e frustrant. E deranjant! Nu meritam din punct de vedere al prestației noastre să retrogradăm.
Au fost momente când, din cauza dezamăgirilor fotbalistice, ai fost tentat să renunți?
N-am avut niciun moment de genul ăsta în cariera mea. Am avut o pauză de 3 luni de zile, când tatăl meu era bolnav. Am decis atunci să rămân la Timișoara să-l ajut pe el, pe mama și pe sora mea. A fost un moment zero al carierei când am plecat în Grecia (n.r. în 2020, la Larissa) pe un salariu foarte mic ca să demonstrez că pot să joc fotbal. Am demonstrat atunci și am mai jucat încă 5-6 ani.
Cum ai caracteriza tot acest drum al tău în fotbal, de la începuturi până azi?
Sunt mândru de tot ce am realizat în cariera mea. E clar că puteam să fiu mai sus, mă refer la anumite decizii luate la momentul potrivit, dacă le luam cum trebuia. Mă uit cu mândrie, cu orgoliu, cu stimă la tot ceea ce am făcut. Mă uit la câți oameni am făcut mândri, la familia mea, la cei care m-au susținut în momentele bune și mai puțin bune ale carierei.
Ce i-a spus Hagi lui Gabi Torje la 16 ani
Ce regrete ai?
E mult spus că sunt regrete. Nu am. Ce am făcut bine și rău, mi le-am asumat. Au fost doar alegeri, cum a fost și cea în care am plecat de la Timișoara la Dinamo (n.r. în 2008), ceea ce m-a dus apoi la națională și la momentul de fi desemnat cel mai bun jucător din România. Alte alegeri … De exemplu, când am plecat în Rusia (n.r. în 2016, la Terek Groznîi) cu gândul să joc și să ajung la una dintre cele mai mari echipe de acolo, lucru care nu s-a întâmplat. Dar per total, sunt mulțumit de alegerile pe care le-am făcut în cariera mea.
Ce sacrificii ai făcut pentru fotbal?
Nu pot să le numesc sacrificii pentru că am făcut tot ce mi-a plăcut în tot acest timp. Nu sunt sacrificii, ci mai degrabă eforturi pe care trebuie să le faci. Fotbalul îți cere să fii sută la sută dedicat. Să te îndepărtezi puțin de viața extra și să fii dedicat pe lângă cele două ore de antrenament, în celelalte 22 de ore rămase să te gândești tot la fotbal. Probabil că de cele mai multe ori ai puțin timp pentru familia ta, pentru vacanțe, pentru relaxare. Dar la sfârșitul carierei, când te uiți în urmă, vezi doar satisfacție și bucurie pentru tot ceea ce ai făcut.
Fotbalul ți-a dat multe. Ce ți-a luat, totuși?
Am plecat de la 18 ani de acasă. Primul an și jumătate a fost tata cu mine la București, după care a venit și mama. Apoi am stat departe de ei, schimbând 5 țări și 9 orașe. Mi-a fost greu să-mi fac o familie. M-am gândit de cele mai multe ori la asta ... Atunci când o să am copii, trebuie să înțeleagă ceva din viața asta. Dar la cum m-am mutat eu, era greu. Mă refer că ne mutam dintr-o parte în alta ... Era greu pentru ei pentru că îi debusolai. Mergeai în orașe diferite, țări diferite, culturi diferite și câte o limbă străină nouă. Ar fi fost o greutate pentru ei. Acest lucru m-a făcut în momentul acela să nu mă gândesc la asta (n.r. la familie și copii).
Cât a contat că în primii ani de fotbal l-ai avut pe Hagi antrenor?
Mă gândesc și acum că asta a fost șansa mea de a deveni fotbalist. Dacă n-ar fi venit Hagi la Timișoara ... Bine, asta i se datorează mult și domnului Marian Iancu care investea la Timișoara. Dacă nu era Hagi, nu știu dacă aș fi putut debuta așa devreme. Dar avându-l pe Gică Hagi antrenor, un om care îți spune la fiecare antrenament că ești bun și că trebuie să-ți vezi potențialul ... Hagi îmi spunea că nu contează că sunt copil și că voi ajunge să joc fotbal la nivel înalt. Asta te împinge să-ți dorești mai mult, să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut și să faci totul de plăcere ca să ajungi în vârf.
Aveai doar 18 ani când Dinamo a plătit pe tine 2 milioane de euro și te-a luat cu avionul privat.
Eu nu realizam în acele momente valoarea și dimensiunea transferului și banii dați. Eram bucuros pentru că am ajuns la o echipă care se bate la titlu. O parte din mine plângea pentru că plecam de lângă familie, mă separam de orașul meu și de prietenii mei. Era un roller-coaster de sentimente pentru că-mi doream foarte mult să demonstrez că sunt foarte bun. Nu voiam să pun presiune pe mine pentru că la 18 ani e foarte greu să gestionezi aceste emoții și trăiri.
Când te-ai gândit pentru prima dată la bani?
Nu cred că m-am gândit niciodată în mod special la bani. La contractele pe care le-am avut m-am subapreciat și nu am cerut banii pe care aș fi meritat să-i primesc. Dacă am fost pus să aleg între o echipă care joacă fotbal și care are un oraș în care este nebunie cu fotbalul și o echipă doar cu bani, aș fi ales-o pe cea cu fotbalul. Chiar dacă câștigam mai puțin.
Cum a fost păcălit Torje de Udinese
Ai fost păcălit vreodată?
Am făcut un calcul acum ceva vreme, dar nu legat de bani. În cei cinci ani de contract la Udinese am avut cel puțin 10 luni în care n-am luat salariu. Mă duceam în fiecare an înapoi acolo și ca să mă lase să plec împrumut la o altă echipă și trebuia să renunț la cele două luni de salariu din acea perioadă, iulie și august. Am pierdut bani și la Karabukspor, mai exact suma pe un an plus cei cheltuiți de mine. La majoritatea echipelor din străinătate se renunță de obicei la un salariu pentru a primi restul la timp. Dar … Niciodată n-am făcut vreun calcul legat de cât am pierdut sau cât am câștigat.
Tata mă veghează de sus. De multe ori simt nevoia să vorbesc cu el. Dacă mă rog, îmi răspunde. Gabi Torje
Un subiect sensibil: ți-ai pierdut tatăl într-un moment greu la Dinamo.
E greu să descrii în cuvinte așa ceva. Dacă o să întrebi pe cineva asta. nu poate să-ți răspundă. Toată familia a făcut eforturile necesare și am făcut tot ce a depins de noi ca să-l ținem sănătos pe tata. Dumnezeu l-a vrut mai mult acolo și ne veghează de sus. De multe ori simt nevoia să vorbesc cu el. Dacă mă rog, îmi răspunde. Nu îi aud cuvintele, dar apar faptele la 2-3 zile. Simt un blocaj și apoi … Pe lângă sfaturile mamei și ale apropiaților, îi cer ajutorul lui. Și el mă ajută.
Clișeul este că sportivii sunt puternici și își stăpânesc emoțiile. Cum e, de fapt?
Nu! Niciodată nu poate să fie nimeni pregătit. Singura chestie pe care poți să o faci atunci este să fii puternic pentru familia ta. La un moment dat, cu siguranță va veni momentul să te descarci și tu și vei plânge.
Ai plâns de multe ori în carieră din cauze sportive?
S-a întâmplat o singură dată în 20 de ani de carieră: la meciul cu Steaua de atunci, din finala Cupei (n.r. în 2011, Steaua - Dinamo 2-1). Nu sunt actor să plâng și să râd la comandă. Fac ce simt. Asta am simțit și asta am făcut. Asta a arătat patima cu care am jucat în acel meci și oful pe care l-am avut nereușind să câștigăm. Era primul meci pe care îl pierdeam după 3 ani împotriva celor de la Steaua atunci, FCSB acum.
Au fost momente când fotbalul n-a mai fost pentru tine pe primul plan?
Da! În momentul în care tatăl meu a fost bolnav sau când familia mea a avut nevoie de mine. Am spus. Familia mea este totul pentru mine, iar fotbalul mi-a dat tot ceea ce am acum din punct de vedere al satisfacțiilor, bucuriilor, economic și tot. Dar mai presus de familie n-o să fie niciodată nimic!
Torje despre episodul cu „Steaua e numai una”
Tu și alți colegi de la Dinamo ați fost filmați cântând ”Steaua e numai una”. Cum a fost acel episod?
A fost un moment greu atunci. Era normal ca fanii să fie supărați pe noi, dar în timp au înțeles că a fost o distracție. Au trecut anii și gândește-te cât de puternic și ”deep” (n.r. profund) a fost acest subiect dacă încă se vorbește despre el. Sunt 15 ani de atunci! Sunt atâtea subiecte în țară care pot fi discutate despre mine și alți sportivi și încă se discută despre asta. A fost o chestie care a prins la televizor și a adus audiență. A fost pe suferința noastră. A fost apoi și hate-ul de pe stadioane.
Dacă pun acum un videoclip pe social media, din 50 de comentarii încă se mai găsesc 3-4 care să spună acea frază celebră, cu “Steaua e numai una” Gabi Torje
Când ai simțit că suporterii te-au iertat, după acel moment tensionat?
În momentul în care am început iar să joc bine și să se vadă dăruirea mea de pe teren. Că sunt sută la sută și că-mi las și ultima picătură de energie. M-au iertat și și-au dat seama că a fost mai mult o distracție, o caterincă. Nu cred că e adecvat termenul “caterincă”, dar se înțelege. Apoi golurile marcate, transpirația de pe tricouri și duelurile câștigate au făcut ca fanii să mă accepte din nou.
Cum te-au susținut părinții în carieră?
Ne-au oferit totul și s-au gândit la noi ca să nu mai avem probleme. Ne-au lăsat și la sport. Ne-au îndrumat și ajutat. Din punct de vedere emoțional au fost sută la sută lângă noi. (...) Părinții mei nu s-au băgat niciodată în alegerile mele. M-au sfătuit, dar m-au lăsat de fiecare dată. Sunt genul de om care atunci când are de luat o decizie mai importantă vorbește cu mai multe persoane în care am încredere, dar decizia o iau singur, fără să pun o presiune pe persoanele din jurul meu. Asta pentru că în cazul în care se întâmplă ceva negativ, să nu am ce să reproșez altcuiva. Deciziile le-am luat eu tot timpul. Bune sau rele, eu mă bucur sau trag după ele.
Câți prieteni mai ai azi față de perioada în care jucai fotbal?
Acum am prieteni. Atunci aveam cunoștințe. Și la Dinamo, și-n perioada cu echipa națională. E foartă multă lume, și nu doar la sport, care ... Când ești un cireș cu cireșe de mai, toată lumea stă lângă tine ca să le culeagă, dar în decembrie când nu mai sunt cireșe, nu mai e nimeni lângă pomul ăla. Doar stăpânul sau grădinarul care stau să-l ude și să-l îngrijească. Ați înțeles metafora. Mulți au fost, puțini au rămas.
Ai fost trădat de multe ori?
Nu am fost trădat. Nu le consider trădări. Au fost persoane cu care mă întâlneam și cu care nu mă mai văd. La un moment dat drumurile se separă. Unii își fac familie, alții nu mai pot să iasă în oraș. Ține de fiecare, cum își așterne așa doarme. Cei care au fost adevărați și care vor rămâne sunt familia, care nu va pleaca niciodată, indiferent că ești bun, rău, sus sau jos. Și mai sunt câțiva oameni, pe care îi numeri pe degete.
Gabi Torje: „Ambiția și caracterul nu le poți antrena”
Ce sechele ți-a lăsat cariera de fotbalist?
La nivel psihic nu cred că sunt. La nivel fizic toți cei care își termină cariera, după 25-30 de ani, resimt … De la 16 ani, de când am debutat în Liga 1, și până acum sunt 20 de ani în care am făcut 20 de ierni la minus zece grade. Și mai sunt cel puțin 20 de veri în care am tras în cantonament la plus 40 de grade. Organismul are de suferit, inevitabil. Sunt durerile inevitabile de spate și picioare. Dar sunt plăcute, pentru că le-am făcut în locul în care mi-a făcut plăcere cel mai mult să stau: terenul de fotbal.
Cum caracterizezi cariera unui sportiv: e mai degrabă complicată, grea, cu sacrificii? Sau e mai mult frumoasă?
Dacă aș avea băiat l-aș da la fotbal fără să mă gândesc o secundă. Nu e satisfacție mai mare ca să ajungi pe un stadion și 50.000 de oameni să-ți strige numele și să te aplaude după o cursă de 50 de metri sau un gol marcat!
Dacă ai putea să alegi o calitate pe care băiețelul tău ar trebui să o aibă, care ar fi?
Ambiția! Toate celelalte pot fi lucrate, în afară de viteză, care se poate îmbunătăți foarte puțin. În rest, forța sau tactica se pot antrena. Dar ambiția și caracterul n-ai cum să le faci. Cu astea te naști.
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
