În ce condiții revin fanii la stadion: Cazul naționalei Olandei

Federația de fotbal a Olandei a anunțat în ce condiții se pot întoarce fanii în tribune la următorul meci al naționalei. La partida Olanda-Letonia, programată în 27 martie, la Amsterdam, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, fanii olandezi vor putea să-și încurajeze direct favoriții dacă respectă anumite condiții.

Fani virtuali in tribune in perioada Covid-19Foto: FEDERICO GAMBARINI / AFP / Profimedia

Oficialii olandezi au stabilit că 5.000 de fani vor putea fi prezenți pe Johan Cruyff Arena dacă prezintă în prealabil un test Covid-19 negativ.

Meciul face de altfel parte dintr-un experiment desfășurat în colaborare cu guvernul olandez. Astfel, cei 5.000 de fani vor fi plasați în diferite sectoare, unii cu mască, alții fără, potrivit lequipe.fr.

Gijs de Jong, secretar general al federaţiei, susține că fanii vor arăta dovada testului negativ prin intermediul unei aplicații, împreună cu biletul la meci. Secretatul federației olandeze consideră ca abordarea ar putea fi valabilă și în campionatul olandez sau la Euro2020. De menționat este că Amsterdamul va găzdui în iunie mai multe meciuri din cadrul turneului final al Euro2020 (desfășurat în 2021 din cauza pandemiei).

Fieldlabs, organizație care a desfășurat deja două experimente similare în cadrul unor meciuri din Liga a II-a olandeză, a dezvăluit că la unul dintre meciuri, unul dintre fani era infectat cu coronavirus. În cadrul meciurilor, fanii fuseseră răspândiţi în şase zone, cu niveluri diferite de contact şi reguli diferite pentru prevenirea infectării.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Tavi Popescu, decisiv și FURIOS!  A inventat golul victoriei, apoi a plecat glonț la vestiare!  Scene incredibile  după finalul meciului cu Botoșani
Superliga
17.08

Citește mai mult

FCSB urcă pe primul loc   VIDEO+FOTO   Roș-albaștrii obțin o  victorie spectaculoasă  cu FC Botoșani. Bîrligea, descătușat!

„Am spus «nu» jocurilor de noroc”    David Popovici:  „Mi s-a părut la mintea cocoșului” » A cerut ajutorul familiei
Diverse

Dinamo l-a ratat pe jucătorul lăudat de Hagi  Dezvăluiri din interior: „Clauza de care a beneficiat  Craiova  e pusă de noi”

Știri ultima oră
23:56
Tavi Popescu, decisiv și FURIOS! A inventat golul victoriei, apoi a plecat glonț la vestiare! Scene incredibile după finalul meciului cu Botoșani
Tavi Popescu, decisiv și FURIOS! A inventat golul victoriei, apoi a plecat glonț la vestiare! Scene incredibile după finalul meciului cu Botoșani
00:42
„Fac apel la arbitri să fie corecți” Andrei Dumiter a răbufnit după meciul cu FCSB: „Cu cât zbieri mai mult, cu atât ai rezultate mai bune”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că <span>n-am</span> ajuns la FCSB”
Continuă rușinea!

Cristian Geambașu: Continuă rușinea!

Cristian Geambașu: Continuă rușinea!
Cât va mai supraviețui Baciu?

Cristian Geambașu: Cât va mai supraviețui Baciu?

Top stiri
„Dacă nu înțelegem asta…”  Andrei Nicolescu dezvăluie o discuție avută cu Nuno Campos: „Apreciem că  nu e importantă”
Superliga
17.08
„Dacă nu înțelegem asta…” Andrei Nicolescu dezvăluie o discuție avută cu Nuno Campos: „Apreciem că nu e importantă”
Citește mai mult
„Dacă nu înțelegem asta…” Andrei Nicolescu dezvăluie o discuție avută cu Nuno Campos: „Apreciem că nu e importantă”
„Zero lei pentru gazon”  Explicațiile conducerii de la   „Arcul de Triumf”   pentru starea terenului de joc: „Nu avem finanțare”
Diverse
17.08
„Zero lei pentru gazon” Explicațiile conducerii de la „Arcul de Triumf” pentru starea terenului de joc: „Nu avem finanțare”
Citește mai mult
„Zero lei pentru gazon” Explicațiile conducerii de la „Arcul de Triumf” pentru starea terenului de joc: „Nu avem finanțare”
Încă 5 milioane de euro de la Șucu!   Rapid a anunțat majorarea capitalului social.  Ce înseamnă, cum a evoluat investiția și diferența față de Becali&FCSB

Cum a reușit dl. Ciucu să enerveze cu repetiție, evitând să rostească numele echipei lui Becali. FCSB “nu e din alt oraș, domnule primar, e din cartierul Berceni din București”
B365