Încă o schimbare de antrenor în Premier League – A revenit expertul în salvarea de la retrogradare

Aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, Leeds United a confirmat miercuri despărțirea de antrenorul spaniol Javi Garcia și instalarea lui Sam Allardyce, tehnicianul experimentat cu care speră să rămână în Premier League.

Minge de fotbalFoto: Chagnard Guillaume/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sam Allardyce, noul antrenor al lui Leeds United

Cu patru etape înaintea finalului de sezon, Leeds se află pe poziția a 17-a a clasamentului cu 30 de puncte, la egalitate cu Nottingham Forest, aflată pe primul loc retrogradabil, dar cu golaveraj superior.

Javi Garcia, alături de staff-ul său format din Zigor Aranalde, Mikel Antia și Jan Solla, s-a aflat pe banca lui Leeds pentru doar 12 partide.

„Mulțumim lui Javi și echipei sale pentru eforturile depuse în circumstanțe dificile. Celelalte patru meciuri ale sezonului vor fi conduse de antrenorul principal cu experiență, Sam Allardyce”, a anunțat clubul.

Cu peste 500 de meciuri pe banca echipelor din Premier League și o experiență managerială de 29 de ani, Allardyce le-a mai pregătit pe Bolton, Newcastle, Blackburn și West Ham, cu cea din urmă reușind promovarea în prima ligă.

În ultimul deceniu, tehnicianul a reușit să evite retrogradarea cu Sunderland, Crystal Palace și Everton, după mandate de scurtă durată.

Sam Allardyce va debuta pe banca noii sale echipe în confruntarea cu Manchester City de sâmbătă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Transfer la Dinamo   „Câinii” și-au luat  mijlocaș ofensiv:  „Contract pe un an, cu opţiune”
Superliga
11:56

Citește mai mult

Ronaldinho, din nou pe gazon!   FOTO.  Starul brazilian,  prezentat  la echipa lui Mandorlini: „Nu e o manevră de marketing!”
Campionate
11:21

„Nu are clauză de prelungire”  Dinamo a început negocierile cu un  jucător-cheie:  alți 6 sunt în ultimul an de contract
Superliga
10:37

Gafă uriașă a lui Rațiu    FOTO.  Rayo a ratat victoria după o  „greșeală teribilă”  a fundașului. Spaniolii n-au avut milă de român
Stranieri
10:34

Știri ultima oră
12:44
Unde se joacă Dinamo - FCSB LIVE Conducerea și fanii roș-albilor susțin o conferință de presă comună: „Pierderi de 600.000 de euro! Nu putem accepta”

13:13
Cum se apără FRF Burleanu, reacție după ce Dan Udrea a întrebat în GOLAZO.ro „cum le-a dat Federația licență unor cluburi falimentare”
Cum se apără FRF Burleanu, reacție după ce Dan Udrea a întrebat în GOLAZO.ro „cum le-a dat Federația licență unor cluburi falimentare”
11:56
Transfer la Dinamo „Câinii” și-au luat mijlocaș ofensiv: „Contract pe un an, cu opţiune”
Transfer la Dinamo  „Câinii” și-au luat mijlocaș ofensiv: „Contract pe un an, cu opţiune”
12:55
„S-a muncit 7 ani degeaba” Daniel Oprița, mai supărat ca oricând. Ce spune demisia de la Steaua: „Nu ne mai ajung banii”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Top stiri
Probleme în serie la CFR Cluj  Jucătorul pe care Șumudică se baza  s-a despărțit  de echipă: „Datoria lor e istorică”
Superliga
09:59

Revoltă anti-Ciucu  Ultrașii din București amenință că  vin să protesteze în fața Primăriei!  Ce îi reproșează edilului
Superliga
06:30

„Va primi ofertă”  MM Stoica a vorbit despre unul dintre cei mai importanți jucători de la  FCSB:  „Absolut!”
Superliga
10:26

BREAKING | Agresiune îngrozitoare, chiar în Arestul Central din București. Patru minori, acuzați că au bătut și abuzat sexual un altul, coleg de celulă.  Acum sunt arestați pentru 30 de zile
B365
20.08

Au fost discriminați românii pe Giulești?   GOLAZO.ro  a întrebat CNCD dacă este normal ca un meci de UCL disputat în România să fie  interzis românilor
Liga Campionilor