- Farul - Rapid 1-1. Ioan Ovidiu Sabău (58 de ani), antrenorul „marinarilor”, a reacționat după remiza obținută de echipa sa în etapa #15 din Superliga.
Rapid a deschis scorul la Ovidiu, în minutul 32, grație golului norocos marcat de Bubanja. Farul a restabilit egalitatea imediat după pauză, în minutul 53, după reușita lui Răzvan Tănasă.
Farul - Rapid 1-1. Ioan Ovidiu Sabău: „Nu putem să arătăm așa jucând acasă”
Ioan Ovidiu Sabău a criticat jocul echipei sale din prima repriză, dar este mulțumit că Farul a obținut în cele din urmă un rezultat de egalitate.
„Noi am riscat totul pentru că am intrat cu teamă și conta mai puțin. Sigur, ne-am asumat acest risc, să facem presing sus, așa cum au făcut ei în prima repriză.
Mă așteptam ca ei să aibă un joc de așteptare, știind că noi primele reprize le-am făcut destul de bune.
Au venit din prima repriză sus, nu ne-au lăsat să construim, un pic de teamă. Și încărcătura meciului, adversarul a făcut ca noi să nu putem controla jocul și să avem posesia. În a doua repriză am riscat.
Până la urmă, nu putem să arătăm așa jucând acasă, ca în prima repriză, și trebuie să mergem sus să punem presiune. În prima repriză ei controlau jocul, găseau acele mingi. Ne-au pus mari probleme”, a declarat Sabău la Digi Sport.
Sunt mulțumit. Totuși am jucat cu Rapid, o echipă bună, o echipă cu jucători care au calitate. Asta mi-am propus în cele două jocuri (n.r. - cu Voluntari și Rapid). Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Farul
Întrebat despre parcursul echipei sale în turul campionatului, Ovidiu Sabău a declarat:
„Da, sunt mulțumit, ținând cont de problemele pe care le-am avut. Au fost câte două, trei meciuri în care am jucat cu un copil de 17 ani în atac (n.r. Răzvan Marincean).
Aș fi vrut mai mult. Sunt mulțumit cu ce am realizat până în momentul de față”.