Jucătorii camerunezi răpiţi la Buea au fost eliberaţi

Jucătorii camerunezi răpiţi la Buea au fost eliberaţi

Componenţii echipei de fotbal a Universităţii din oraşul Buea, răpiţi miercuri, au fost eliberaţi, relatează Jeune Afrique citat de News.ro.

CamerunFoto: Google Maps

AFP nota, în urmă cu o zi, că 15 jucători au fost răpiţi joi dimineaţă, în timp ce se duceau la un antrenament în vederea participării la Jocurile Universitare.

Potrivit Jeune Afrique, care a obţinut informaţiile de la oficiali ai Universităţii din Buea, numărul persoanelor răpite a fost 20. Incidentul a avut loc miercuri şi cei răpiţi au revenit alături de familiile lor joi seară. Cei 20 de ostatici au fost abandonaţi de răpitori în apropierea cartierului universitar Molyko, în jurul orei locale 20.30.

Pentru eliberarea celor 20 de persoane, răpitorii au cerut 4 milioane de franci CFA (aproximativ 6.000 de euro). Nu se ştie dacă suma cerută a fost plătită, însă foştii ostatici au declarat că au fost bătuţi, unii chiar biciuiţi pe spate.

“Este o tentativă de intimidare. Vor să ne facă să renunţăm la participarea la Jocurile Universitare. Însă nu vom face asta”, a declarat un responsabil al universităţii, sub acoperirea anonimatului.

“Suntem doar sportivi, indiferent de limba pe care o vorbim sau de originea noastră. Vrem să arătăm ce putem face, nimic mai mult. Nu facem politică, doar sport. Este regretabil că suntem amestecaţi în ceea ce se întâmplă în prezent”, a spus şi unul dintre jucători.

Partea anglofonă a Camerunului, în care se află şi Buea, se confruntă de peste doi ani cu o profundă criză politică. În acest context, presa cameruneză a scris, imediat după răpirea jucătorilor, că probabil autorii faptelor sunt separatişti anglofoni.

Marţi, s-a înregistrat încă un caz de răpire a unui om de fotbal în Camerun: Emmanuel Ndoube Bosso, antrenorul echipei Young Sport Academy, a fost răpit la Bamenda, în nord-vestul ţării, tot când mergea la antrenament. El a fost eliberat marţi seara. Nu se ştie dacă răscumpărarea de 15.200 de euro cerută de răpitori a fost plătită.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:02
„Rolul nostru e să-l susținem pe Kovacs” Burleanu a ieșit în apărarea arbitrului, după derby. Comisia de Disciplină se va autosesiza în privința lui Gigi Becali
„Rolul nostru e să-l susținem pe Kovacs” Burleanu a ieșit în apărarea arbitrului, după derby. Comisia de Disciplină se va autosesiza în privința lui Gigi Becali
12:50
Becali a făcut primul „11” Cum va arăta FCSB după noile transferuri » Unde vor juca Drăguș, Korenica și Muhar
Becali a făcut primul „11” Cum va arăta FCSB după noile transferuri » Unde vor juca Drăguș, Korenica și Muhar
12:40
Când revine Dennis Man Antrenorul lui PSV, primele vești despre internaționalul român înainte de duelul cu Shakhtar
Când revine Dennis Man  Antrenorul lui PSV, primele vești despre internaționalul român înainte de duelul cu Shakhtar
11:26
„Îl vom avea cu Petrolul” Anunțul făcut de MM Stoica despre jucătorul de la FCSB
„Îl vom avea cu Petrolul” Anunțul făcut de MM Stoica despre jucătorul de la FCSB
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Top stiri
A defilat în fața lui Putin   Victor Ponta  a purtat tricolorul la Jocurile Mondiale ale Nomazilor: „Nu am avut nicio întâlnire cu oficiali ruși”
Diverse
10:57
A defilat în fața lui Putin Victor Ponta a purtat tricolorul la Jocurile Mondiale ale Nomazilor: „Nu am avut nicio întâlnire cu oficiali ruși”
Citește mai mult
A defilat în fața lui Putin Victor Ponta a purtat tricolorul la Jocurile Mondiale ale Nomazilor: „Nu am avut nicio întâlnire cu oficiali ruși”
Gata să plece de la Dinamo   Karamoko  ar fi acceptat oferta! De ce transferul se mai poate face doar azi
Superliga
10:08

„Vrea să ia titlul cu Steaua”  Becali nu i-a găsit înlocuitor lui Baciu, dar a anunțat deja  antrenorul FCSB din 2027
Superliga
09:50

Mesaj matinal al unui bucureștean pentru primarul Ciucu, din stația STB de la Apusului. "De-asta ne urcăm în mașini! S-aveți o zi...."
B365
09.09