Publicat:
12.01.2025, ora 19:10
Actualizat: 12.01.2025, ora 19:10
- Din cantonamentul din Turcia, Luca Mihai (21 de ani) povestește cu lux de amănunte drama trăită după accidentul din meciul cu Dinamo, când a fost lovit de Homawoo.
- Tânărul mijlocaș, acum la FC Buzău, e obligat să joace cu cască, a suferit operații la ureche, a riscat paraliza, n-a văzut luni bune cu ambii ochi, dar acum e bine crede că toate cele întâmplate l-au făcut mai puternic.
Mijlocașul, internațional U21, a fost greu încercat încă din copilărie. A plecat la 8 ani în Germania, a fost dat afară de Karlsruhe, tatăl său a început să-l filmeze, și-a făcut propriul clip de promovare pe care l-a împrăștiat la peste 1.000 de agenți pentru a continua în fotbal.
O poveste incredibilă, plină de obstacole, pentru un copil a cărui pasiune pentru fotbal a dat la o parte fiecare greutate.
Luca Mihai: „Riscam să nu mai joc niciodată fotbal”
Salut, Luca! Îți mulțumim că ai acceptat invitația noastră. Cum e pentru tine perioada asta? Cred că te bucuri, în sfârșit, de fotbal…
Am așteptat foarte, foarte mult perioada asta. Nu pot să vă zic cât de greu mi-a fost, dar acum sunt sănătos din nou și pot face ceea ce iubesc. Nu mi se mai pare greu cantonamentul, abia așteptam să fiu aici.
Înainte te mai plângeai de oboseală?
Câteodată mai gândeam în felul acesta. Dar acum văd complet diferit lucrurile. Le văd mult mai pozitiv, încerc mereu să gândesc pozitiv pentru că riscam să nu mai joc niciodată fotbal.
Luca Mihai, de la 8 ani, în Germania. Dat afară de Karlsruhe
Până la problema pe care ai avut-o, povestește-mi puțin despre tine, despre copilăria ta. Ai plecat devreme din țară…
De la 8 ani!
Unde?
Am plecat în Germania cu familia mea. Tatăl meu și-a dat seama că în România este foarte greu să ajungi fotbalist, și-a dat seama că pot avea un viitor important în Germania. Am învățat limba, ne-am făcut prieteni, am fost la școală și la vârsta de 8 ani am plecat acolo, am dat probă de joc pentru echipa Karlsruhe, care era în Zweite Bundesliga, am luat probele și am petrecut 5 ani acolo. M-am dezvoltat, a fost super. Dar după 5 ani am fost, din păcate, dat afară din cauză că în Germania dacă nu ești fizic pregătit, mare și puternic…
Asta, la vârsta aia, e o chestie genetică, o ai sau nu.
Exact! Oamenii nu știau… sau mă rog, nu voiau, că până la 18 ani e altfel.
OK, te-au dat afară, ce a urmat?
A fost greu pentru mine și familia mea, pentru tatăl meu și mama se mutaseră în Germania pentru mine. Tata a fost taximetrist. Adică este în continuare. Iar mama lucra la farmacie.
Lucrau ca să te țină pe tine la fotbal.
Vă dați seama cât de greu a fost pentru mine când m-au dat afară. Îmi amintesc când antrenorul mi-a spus că n-o să mai continui. N-am putut să mă uit în ochii tatălui meu. Îmi amintesc perfect ziua. Am plâns toți trei! am plâns Tata a spus un lucru pe care n-am să-l uit în viața mea. „De acum încolo nu te mai uiți înapoi. Ce a fost, a fost. Ne uităm înainte și o să fie bine”.
Bun! Ce ai făcut după?
Am mai avut doar 2 săptămâni pentru a-mi găsi club, dacă nu, trebuia să ne întoarcem din nou în România și practic visul meu se cam termina. Am fost la probe la o echipă, Astoria Walldorf, echipa secundă a lui Hoffenheim. Nu am primit probe, să pot da probe. În ultima zi m-am rugat de antrenor, nu a vrut să-mi dea șansa, dar m-am rugat de el în genunchi. Am plâns! Și mi-a zis că mă lasă! Am dat totul la probe. Mi-am dat seama că e ultima șansă pentru mine de a rămâne la nivelul ăsta. Am jucat foarte bine. Îi mulțumesc și acum că m-a luat, m-a acceptat. Deși nu era un nivel extraordinar, a 3-a, a 4-a ligă, dar am avut ocazia să mă dezvolt.
Luca David, la 14 ani, propriul scouter: a trimis un clip de promovare la 1.000 de impresari
N-ai stat foarte mult nici aici…
Cât am fost, m-am gândit împreună cu tata cum să fac să ajung la nivelul la care am fost. I-a trecut prin cap să mă filmeze meci de meci. Am jucat meci de meci și la sfârșit de sezon am tăiat un videoclip cu cele mai bune acțiuni ale mele și le-am pus pe YouTube. L-am trimis la 1.000 de agenți.
1.000?
Mai mult de 1.000! Noaptea nu dormeam. Câteodată nici la școală nu am fost ca să pot să fac ceva cu fotbalul.
Unde ai găsit 1.000 de agenți să le poți trimite.
Obsesia mea pentru fotbal. Mi-am dorit foarte mult să ajung fotbalist. Tata mi-a dat microbul ăsta, efectiv obsesia.
Le trimiteai clipul și ce le ziceai?
Îi întrebam dacă se poate să mă ajute să dau o probă de joc.
Câți ani avea aici?
14 ani!
La 14 ani ai fost propriul tău agent, scouter…
Voiam să reușesc! Le ziceam că merg oriunde, merg și în Coreea sau Japonia, nu contează. Eu vreau doar să ajung fotbalist. După foarte multe mesaje mi-a răspuns un un agent pe nume Rajko, un albanez, și mi-a zis că el a văzut ceva la mine. Bine, mulți spuseseră asta înainte, dar nimeni nu m-a ajutat.
El a făcut-o până la urmă!
După o săptămână mi-a zis că am probe la Chievo, în Serie A. Nu mi-a venit să cred, nu am crezut până când au trimis foaia când m-au anunțat că am două săptămâni să mă pregătesc. A fost incredibil! M-am pregătit foarte bine și după 2 săptămâni am plecat cu tatăl meu în Italia. Am avut mari emoții pentru că era o echipă de Serie A. L-am avut însă alături pe tata, care a vorbit mereu cu mine. Mi-a explicat că sunt bun, că pot, să am încredere în mine. După o săptămână am primit vestea bună, mi-a zis că-s luat și voi fi noul jucător al celor de la Chievo.
La 15 ani o nouă aventură.
Am decis să plec singur în Italia. Pentru că ei nu mi-au dat niciun ban, n-am avut salariu, dar mi-am dat seama că e o șansă pentru mine.
Părinții ce au făcut?
Au continuat munca în Germania.
Și-ți trimiteau bani ca să poți să stai acolo.
Da! Nu ne vedeam cu lunile. Îmi amintesc prima despărțire, a fost teribilă. Mama plângea în fiecare zi. A fost prima dată când l-am văzut și pe tatăl meu. Sau a doua, după momentul când m-a dat afară de la Karlsruhe. Când l-am văzut plângând. Au fost momente grele, dar fără sacrificiu nu cred că poți să faci nimic în viață.
Te-am auzit pronunțând de foarte multe ori cuvântul tata. Că tatăl tău a fost, te-a văzut...
Tatăl meu este idolul meu. Atât! Este idolul meu. Mereu făcea abdomene, făceam și eu. Mereu mă îndruma spre bine, în a face lucruri bune.
Luca, ai schimbat cred că 10 echipe până la 20 de ani. Multe!
În toate cele trei țări m-am dezvoltat foarte mult. Vorbesc cinci limbi străine. Mă pot adapta oriunde.
Ce limbi vorbești?
Vorbesc perfect germană, italiană, franceză, engleză și română, desigur.
Cumva obligat le-ai învățat.
Mi-am dat seama și când am ajuns în Italia că așa pot reuși. Uite, tata mi-a spus un singur lucru: „Te rog, să faci să merite ceea ce faci acum! Nu-ți bate joc de copilăria ta, nu-ți bate joc de noi, îți dorești foarte mult.”
Dar toată treaba asta nu punea și mai multă presiune pe tine? Erai totuși un copil…
Nu punea presiune pentru că la momentul respectiv eram destul de matur, înțelegeam ce vrea tatăl meu să spună. Iar eu am vrut doar să-l fac mândru.
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
2024, an de coșmar pentru Luca Mihai
Cum a fost 2024 pentru tine?
Un an în care am devenit mult mai puternic!
Tot ce s-a întâmplat ți-a dat forță.
Da, vreau să gândesc pozitiv și nu vreau să mă gândesc la ce a fost. Sunt sigur că după furtună va veni și soarele. Nu poți merge doar în furtună.
Un copil cum ești tu, până la urmă, care ar fi trăit ce ai trăit tu, poate ar fi vrut să uite anul acesta.
Pentru mine, cel mai important lucru este că sunt sănătos. Asta în primul rând. Plus că exista riscul să nu mai joc fotbal în viața mea.
Deci a fost riscul ăsta?
Da, a fost! Patru luni de zile nu vedeam cu ochiul drept aproape deloc. Și la stângul cam la fel.
Să se înțeleagă, vorbim acum despre momentul în care ai fost lovit la meciul cu Dinamo de Homawoo.
Mergeam cu mama, cu tata, de mână. Îmi venea să cad, nu auzeam bine cu urechea deloc. Am fost operat la ureche. Timpanul îl aveam spart, cu ochiul nu vedeam nimic.
Ce era în capul tău în acele momente?
Că o să mă fac bine! La asta m-am gândit din prima secundă. M-am gândit că o să mă fac bine și că o să fie bine. Chiar dacă după o lună, două, vedeam la fel de prost și îmi puneam semne de întrebare. Plângeam!
Ai plâns?
Da, nu ascund chestia asta! E important să te poți descărca. Am vorbit foarte mult cu familia mea, m-a ajutat mult și am plâns foarte mult pentru că nu-mi dădeam seama dacă o să mă mai fac bine vreodată. Și în momentele alea mi-am dat seama cine e cu adevărat alături de mine.
Și cine a fost?
Federația Română de Fotbal, în primul rând. Vreau să le mulțumesc din inimă domnului Răzvan Rotaru, domnului Stoichiță, domnului Pancu. Toți cei de acolo au fost alături de mine. M-au vizitat. Mi-au făcut casca cu care joc azi.
Ai primit o vizită inclusiv de la domnul Răzvan Burleanu.
Da, a fost fix după accident. Eu am fost inconștient, nu-mi amintesc foarte clar. Îmi amintesc puțin că a fost în stânga mea și îmi spunea ceva. După acel moment iar am adormit. Dar apreciez chestiile astea, sunt lucruri importante și nu o să le uit niciodată. N-am cum să uit oamenii care m-au ajutat în momentele grele.
Accidentarea cauzată de Homawoo aproape l-a lăsat paralizat
Îți aduci aminte momentul în care s-a întâmplat accidentul și ceva de după?
Nimic, nimic! Absolut nimic. Îmi amintesc doar când am ajuns la stadion, îmi aduc aminte încălzirea. Îmi amintesc momentul de dinainte de meciului. Am mereu o iconiță la mine. Mi-am pus-o acolo sus în vestiar și m-am rugat să ies sănătos și fericit de pe teren. Așa fac de fiecare dată. Iconița aia m-a salvat!
Ce simți azi când îl vezi pe Homawoo?
Nu simt nimic. Nu port dușmănie! Nu vreau să fiu rău. Dumnezeu e sus, nu doarme și sunt sigur că o să-mi dea ceea ce merit. Pentru că trebuie să vină și soarele, dar îmi este foarte greu, sincer, să vorbesc despre ce mi s-a întâmplat, pentru că îmi amintesc de unele momente foarte, foarte grele.
Îmi amintesc și când cei de la Iași s-au rugat de mine să vin la ultimul meci cu Petrolul și să-i susțin. Eu nu am avut voie să zbor din cauza urechii pentru că era riscul să-mi explodeze timpanul. Dar pentru că am primit încredere din partea lor, am zburat și i-am susținut când s-au salvat de la retrogradare.
Din păcate, acum s-au comportat cu mine cum s-au comportat. Vă dați seama că mă doare și am fost foarte trist că n-am avut șansa atâta timp măcar de a fi în lot. A fost cel mai dureros pentru mine.
Explicații au venit?
Mister Săndoi mi-a zis din start că eu pentru el sunt un fotbalist adevărat, cu calități și că mă vrea în echipă. Am fost luat în lot cu Petrolul și înainte să plecăm am fost lăsat acasă.
Cum adică lăsat acasă înainte de plecare, te-au dat jos din avion?
Domnul președinte (n.r. - Cornel Șfaițer) a spus că nu sunt în vederile lor și așa am ajuns de m-am antrenat foarte mult timp singur. Da, am fost chemat dimineața la antrenament, când ceilalți nu aveau. A fost o perioadă foarte grea!
Doar pentru că voiai să pleci la Buzău?
Pentru că atunci, pe 9 septembrie, în ultima zi, transferul la Buzău a picat din cauza faptului că nu au știut regulamentul foarte bine și a trebuit să mă întorc din nou la Iași. Și au spus că nu e vina lor că nu s-a făcut transferul.
Practic știind că tu nu vei mai fi jucătorul lor, au decis să renunțe la tine.
Da. Dar eu i-am rugat atunci să pot să am o șansă dacă antrenorului îi place de mine. Să am și eu șansa mea să pot să joc. Și nu a fost cazul, chiar dacă mister Săndoi ar fi vrut să conteze pe mine. Îi mulțumesc pentru pentru că la momentul respectiv a fost foarte greu pentru mine, mai ales după ce mi s-a întâmplat. Și mulțumesc pentru încrederea pe care mi-a dat-o, pentru că n-a fost deloc ușor.
Casca, accesoriu obligatoriu după accidentare: „Cu ea, mă simt în siguranță”
Luca, știu că e un subiect sensibil, care încă te macină teribil, ce vei face dacă Homawoo îți va întinde mâna la prima întâlnire directă?
Cred că o să i-o întind la loc pentru că, am spus-o, Dumnezeu are grijă de toată lumea. Atât pot să spun.
Îl vei privi în ochi?
Da, pentru că sunt bărbat, sunt un învingător, asta am fost toată viața mea. De asta am reușit să ajung unde sunt astăzi, pentru că mereu am muncit și mi-am dorit și am trecut peste toate lucrurile grele.
Acum ești obligat să joci cu o cască, practic pe lângă ghete, tricou, apărători, mai ai un accesoriu obligatoriu.
Face parte din mine acum.
Cum e cu cască?
Mi-a fost foarte greu la început pentru că erau 35 de grade. Amețeam, încă aveam probleme. A fost foarte, foarte cald. Dar m-am obișnuit. Acum m-am obișnuit și nu pot să joc fără ea.
Serios?
Da, nu pot să joc fără ea, mă simt bine cu ea, mă simt în siguranță. Și nu îmi mai e frică de nimic.
Ai două?
Da!
De ce?
Una o folosesc la antrenament și una o folosesc la joc.
Te incomodează?
M-a incomodat! Acum nu mă mai incomodează foarte mult. Îmi place să joc cu ea, mă văd diferit față de ceilalți și până la urmă pot să ies în evidență. Pentru că atunci când te uiți din tribună îl vezi pe respectivul jucător, cel cu cască.
Cât timp trebuie să mai joci cu cască?
Încă un an, dar cred că o să joc mai mult timp pentru că nu cred că o să am puterea să o dau jos atât de repede.
Deci, practic, până în 2026!
Dar o să o port în contionuare ca măsură de siguranță.
Medicii ce ți-au spus?
Mi-au spus că oasele trebuie să se refacă și cam atât durează. Casca trebuie strânsă bine de cap, altfel cade.
La lovirea mingii cu capul ai rețineri?
O lovesc chiar mai bine, dau mai tare. La început mă durea, dar acum m-am obișnuit. Făcea șoc! Casca e dintr-un burete de protecție, are niște găuri pe creștet ca să fiu mai liber. Iar cele din margini sunt pentru auz, pentru că dacă nu le-ar face, n-aș auzi nimic.
Unde se fac astfel de câști?
Nu știu. Domnul Răzvan Rotaru mi-a făcut-o pe cea neagră, îi mulțumesc pe această cale. Iar cea albă am făcut-o în Germania, mi-a făcut-o cineva de acolo. Mă simt foarte bine. Iarna e super cu ele. OK, aici, în Turcia e cald, dar revenim în România unde e foarte frig și mă ajută.
Luca, a existat riscul unei paralizii?
Am citit foarte multe chestii după accidentare, dar eu m-am luat după ce a spus doctorul. A existat acest risc, se putea, deși eu nu știam și mai bine că nu știam. Dar vă dați seama că părinții mei știau. Pentru o mamă e cumplit ce s-a întâmplat. Mama a fost la meci atunci. A văzut totul, a fost live. Tatăl meu, în Germania, a venit imediat în România. A fost foarte greu și pentru pentru ei.
Putea fi ceva îngrozitor.
Da, da, da!
Ceea ce trăiești azi e o binecuvântare.
Îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu și văd altfel lucrurile. Când ai o accidentare foarte gravă sau ceva de genul apreciezi lucrurile mult mai mult și vezi lucrurile altfel.
Cât timp ai fost practic inconștient? Și, apoi, cât timp ai avut mari probleme de echilibru, concentrare, cred că și dormeai mult?
Da, cred că două sau trei zile am fost inconștient. După aia mă trezeam, dormeam iar câteva zile. Cred că patru luni am fost 100%. Am și reintrat în acel meci la Sepsi. Atunci am fost pregătit să joc din nou.
Te-ai speriat în ziua în care ai văzut 20 de doctori la tine în salon?
Nici nu-mi amintesc foarte bine cine era în jurul meu. Nu-mi amintesc nimic. Am avut probleme mari cu... Uitam chestii, nu vedeam, nu auzeam, nu-mi dădeam seama cine e lângă mine. Au fost momente care efectiv m-au apăsat foarte mult, dar m-au făcut și mai puternic. Mult, mult, mult mai puternic. Doar familia mea știe prin ce am putut să trec.
Ai vreo temere pe teren?
Nu, nu mai am. Nu mai am deloc. Nu am de ce! Dumnezeu are un plan cu mine. Nu a fost întâmplătoare chestia asta, m-a făcut mai puternic și nu mi-e frică de nimic. Doar de Dumnezeu. Sunt sigur că Dumnezeu are un plan cu mine și o să fie bine în continuare.
Nici la început n-ai avut teamă?
La început da, nu vreau să mint. La început mi-a fost frică. Nu intram în duel foarte mult. Voiam să văd cum mă simt. Aveam și amețeli. Am fost foarte dezamăgit când mi-am dat seama că amețesc din nou. Dar am trecut peste. Asta e cel mai important lucru.
Cât ți-a frânat parcursul acest moment?
Foarte mult, și, din păcate, nevinovat. Asta a fost cel mai dureros. Dar dacă stai să vezi lucrurile așa, OK, nu-i bine. Dar dacă nu mai puteam să joc niciodată fotbal, nu mai puteam să fac sport niciodată? De asta trebuie să ei partea pozitivă mereu. Mereu vreau să văd binele în față.
Cum e Luca Mihai varianta 2025?
Dornic de a arăta ce pot. Știu că pot mult și asta îmi doresc acum, în 2025. Pas cu pas, de la meci la meci, să devin mai bun și să arăt din nou ce pot. Ba, chiar mai mult, pentru că știu că pot și mai mult de atât. De asta am venit la Buzău. Mister îmi oferă foarte multă încredere și eu de oameni din ăștia am nevoie.
Ce idoli ai?
Nu am unul fix. Mă inspir de la orice jucător. Iau câte puțin de la fiecare. Mă uit la foarte mult fotbal cu tata, m-am uitat și când eram accidentat. Nu lipseam de la un meci. Mergeam la 3-4 meciuri pe weekend. Fotbalul e totul pentru mine. Din România îmi place mult Nistor, foarte inteligent în joc. La fel Jair de la Petrolul. Sunt pe stilul meu și încerc să învăț de la ei. Iar de afară îmi place Vitinha. Foarte inteligent și tehnic. Nu îi e frică să primească mingea.
Ce vrei de la 2025?
Sănătate! Punct! Sau sănătate, virgulă, și continuitate. E cel mai important lucru pentru mine. Pentru că atunci când am avut continuitate, lucrurile au mers foarte bine. De asta am nevoie!
