- Marius Baciu (51 de ani), rămas liber de contract după despărțirea de FCSB, are pe masă o propunere financiară mult superioară perioadei petrecute la gruparea roș-albastră.
- Tehnicianul român este dorit pe banca formației Ittihad Tanger, care evoluează în prima ligă din Maroc.
Antrenorul a fost demis de clubul patronat de Gigi Becali la finalul lunii septembrie, iar până în prezent nu a preluat o altă echipă.
Marius Baciu, dorit antrenor la Ittihad Tanger. Salariu lunar de 27.000 de euro
Agentul Liubliana Nedelcu a explicat că interesul grupării marocane s-a conturat încă din perioada în care Baciu activa la FCSB, urmând ca în perioada următoare să aibă loc o rundă decisivă de negocieri.
„Discutăm cu Ittihad Tanger. Oferta este de mai multă vreme. Eu lucrez cu mulți impresari francezi, Jaouad Boukhari mi-a zis.
Din discuție în discuție cu el mi-a zis că-i trebuie antrenor pentru Ittihad Tanger. Imediat m-am gândit la Marius (n.r. Baciu) și am vorbit cu el. Oferta a venit când era la FCSB și este în continuare valabilă.
Vom avea o videoconferință zilele acestea. Marius este primul pe listă. Nu e singurul pe listă, este normal să fie mai mulți antrenori”, a declarat agentul, potrivit prosport.ro.
Din punct de vedere financiar, Baciu ar urma să primească la Ittihad Tanger un salariu lunar de aproximativ 27.000 de euro, aproape triplu comparativ cu remunerația de 10.000 de euro pe lună pe care o încasa la FCSB, scrie sursa citată.
Da, este foarte bine și financiar, cunoaște și limba franceză. Lui i-ar plăcea să antreneze în Maroc. Mie, sincer, nu mi-ar plăcea. Liubliana Nedelcu, impresar
Ittihad Tanger a încheiat sezonul trecut pe locul 7, iar în noul campionat a strâns 4 puncte după primele două etape.
În prezent, echipa este condusă de antrenorul algerian Abdelhak Benchikha (62 de ani), care are un bilanț de 9 victorii, 6 egaluri și 3 înfrângeri.
În eventualitatea în care negocierile din Maroc nu se vor concretiza, Baciu are la dispoziție și o opțiune în țară, primind o ofertă de la primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, pentru postul de coordonator al Clubului Sportiv Oxigen.