Publicat:
29.07.2025, ora 09:01
Actualizat: 29.07.2025, ora 10:36
- Mircea Lucescu, selecționerul naționalei, cel mai mare antrenor român, împlinește marți 80 de ani. Un altfel de interviu în GOLAZO.ro.
- Cum se simte, ce face, ce crede, ce caută, cum vede viața, cum trăia fără fotbal, grija pentru foștii jucători, sfatul pentru actualii jucători și de ce nu poate să se retragă: „M-am tot gândit la asta, dar pe urmă n-am…”.
- Marea dorință, la 80 de ani, e legată de echipa națională: „Asta-mi doresc!”
Mircea Lucescu împlinește marți 80 de ani și e încă activ. Unicul selecționer din lume care antrenează la această vârstă. Unicul tehnician, și la echipe de club.
Vorbind cu Mircea Lucescu despre pasiune, sentimente, suflet
O mică discuție pe GOLAZO.ro cu antrenorul octogenar, nu despre meciuri, rezultate, calificări, carieră, ci despre sentimente, dorințe, viața sa la 80 de ani. Despre corpul care îmbătrânește și sufletul care rămâne neschimbat.
Cum se simte, ce face, ce crede, ce caută.
Cum îl macină grija pentru foștii jucători și ce sfat le oferă insistent actualilor jucători.
Ce înseamnă fotbalul profund pentru Luce, de unde această pasiune uriașă, cum trăia fără fotbal când nu mai avea echipă și unde se va opri.
Nu știe cât va mai continua. Știe doar că nu se poate retrage. O legătură infinită.
La mulți ani, domnule Lucescu! Cum se trăiește viața la 80 de ani?
(râde) Uite cum se trăiește, cu foarte multe lucruri pe cap care trebuie puse la punct, rezolvate. Cu o mulțime de preocupări. Nu țin doar de mine, ci și de cei care mă înconjoară.
Lucescu: „Tinerii mai pun la îndoială. Bătrânii transferă asupra mea dorințele lor”
Ați zis mereu că vreți să fiți exemplu pentru cei mai în vârstă, să rămână activi.
Am spus-o tot timpul. Și când am ajuns la Dinamo Kiev, în 2020, la 75 de ani. Atunci, la prima conferință, am zis: sunt convins că voi avea de partea mea toți pensionarii (se oprește puțin și râde)... Ei vor fi primii mei suporteri.
Și tinerii nu?
Tinerii mai pun la îndoială, pentru că văd vârsta altfel decât noi, cei care o trăim. Tinerii cred că viața începe și se sfârșește acolo unde se găsesc ei în momentul de față. Viața merge înainte!
Și cei în vârstă?
Bătrânii își doreau foarte tare să reușesc, să câștig. Transferau asupra mea dorințele lor. Ceea ce ar fi vrut ei să facă și să fie. Asta s-a întâmplat la Dinamo Kiev, când credeam că n-o să mai revin…
Lucescu: „E important să reușești să extragi din întreaga ta viață ceea ce a fost mai util”
De ce?
Nici nu mă dusesem la Kiev să revin în fotbal. M-au chemat așa, pentru o consultare, pentru o discuție, pentru o situație. Și în două zile m-au convins, m-au ținut până când m-au convins.
Au făcut bine?
Au avut dreptate. Vezi, s-a transformat echipa, e formată acum numai din jucători ucraineni. Mai ales în condițiile de acolo… O echipă tânără.
Revenind, cum vă simțiți la 80 de ani?
E foarte important ca la vârsta asta să rămâi activ din toate punctele de vedere. Să fii pozitiv în absolut tot ce faci, să reușești să extragi din întreaga ta viață ceea ce a fost mai util, nu atât ție, cât celorlalți din jurul tău.
Lucescu: „Simt la fel ca la 40 de ani. Doar corpul obosește. Nu și sufletul”
Este vreo schimbare față de Mircea Lucescu la 70 de ani, 50 sau 40, la începutul carierei?
De simțit, simt la fel. Nu se schimbă nimic. Poate că lucrurile se așază altfel, interpretările sunt altfel. Mă simt la fel și sunt convins că fiecare om de vârsta mea simte în acest fel, nu s-a schimbat nimic.
Doar corpul obosește, organismul se schimbă. Nu și sufletul. Nu se spune că sufletul e nemuritor? Mircea Lucescu, selecționer România
Cum vă petreceți o zi obișnuită?
Acum, de exemplu, sunt la masă și tot studiam programul pe care trebuie să-l fac de acum încolo. Încep meciurile din campionatele celorlalte țări, urmăresc să văd ce se poate. Am o responsabilitate și încerc să o interpretez așa cum ar trebui pentru a avea reușită.
„Mă duceam la antrenamente cu ăla micu’. Strănepotul”
Înainte să veniți la națională sau înainte să semnați cu Dinamo Kiev, aveați mult timp liber pentru familie, dar erați departe de fotbal. Cum vă simțeați fără fotbal?
Nu pot să spun că eram chiar fără fotbal, pentru că mă duceam la antrenamente cu ăla micu’. Strănepotul. Nu eram prea departe de fotbal.
Departe de fotbalul profesionist.
Sigur, mă îndepărtasem puțin de urmărirea meciurilor… Atașamentul ăsta, ca un suporter, în care nu mai contează nimic decât propria ta echipă, victoriile și înfrângerile sunt toate împreună, rămâne pasiunea acestuia pentru echipa lui, pentru culorile echipei lui. Acolo e cu totul altceva.
„Cu trecerea anilor, te interesează doar lucrurile care sunt extrem de apropiate de tine”
Dar dumneavoastră nu sunteți suporter.
Eu nu sunt suporter. La mine, lucrurile stau complet diferit. Cu trecerea anilor, încep să te intereseze doar lucrurile care sunt extrem de apropiate de tine, de gândurile tale, de activitatea ta. Încerci să le dai puțin la o parte pe celelalte, să te concentrezi pe lucrurile astea.
Cu trecerea timpului, simți ceea ce este important în viață Mircea Lucescu
Ce e cel mai important în viață?
Sunt simțurile care, până la urmă, fac viața. Auzul, văzul, pipăitul, mirosul, gustul. Cinci simțuri importante, e esențial să le ai. Din punctul ăsta de vedere, am fost favorizat.
„Fără fotbal, nu-mi găseam locul”
Răzvan spunea că, în perioada aceea fără fotbal, parcă vă scurgeați. Așa simțeați și dumneavoastră?
Nu-mi găseam locul, să zicem așa.
Ce înseamnă fotbalul pentru dumneavoastră, după mai mult de 60 de ani de fotbal?
O viață… Pe vremea când eram eu mic, singura jucărie pe care o puteam avea era mingea de fotbal. Nu exista altceva. Bine, erau jocurile, dar ceva care să facă parte din tine însuți, doar mingea. Celelalte, jocuri de toate felurile, țurca, alergatul, cu roata, cu cercul, cățăratul prin copaci, toate acestea aveau ca rol să umple timpul. În afară de școală, care era foarte importantă.
Celelalte lucruri umpleau timpul, dar cea care-ți dădea satisfacție deplină era mingea, pe care o simțeai lipită de piciorul tău Mircea Lucescu
„Jucătorii de azi trebuie să înțeleagă că nimic nu se va compara cu perioada când jucau”
O pasiune care a rezistat în timp.
(nostalgic) A rămas, da… A venit la un moment dat și regretul de a nu mai putea alerga după minge și de a o lovi. E incredibil. Nimic nu se aseamănă cu toate astea. De aceea, jucătorii de acum trebuie să înțeleagă…
Ce trebuie să înțeleagă?
Nimic din ceea ce vor face după ce se termină cariera lor nu se va putea compara cu perioada în care au jucat. Plăcerea enormă, teribilă.
Pe urmă, celelalte se transformă, devenind o preocupare profesională, o analiză permanentă, ca antrenor. Pe când partea de joc este instinct, emoție, sentiment, motivație Mircea Lucescu
„Văd foști jucători care suferă cumplit. Organismul cedează”
Cât doriți să mai continuați? Și ce se va întâmpla dacă, după națională, mai apare o ofertă de la un club?
(râde). Să lăsăm astea… Vom vedea ce se va întâmpla. Important e să mă ajute sănătatea. Văd atâția colegi de-ai mei, foști jucători, băieți care au jucat cu mine sau cei pe care i-am antrenat, mai târziu, suferă cumplit din cauza jocului, până la urmă. Au folosit în joc genunchii, șoldurile...
Dacă ei nu sunt atenți atunci când se termină activitatea fotbalistică, să continue să facă sport, să aibă o activitate, să fie dinamici, organismul cedează ușor, pentru că a fost supus unor presiuni extrem de mari. Terenurile, accidentările multiple, duelurile, luptele, și fizice, și mentale Mircea Lucescu
Toate lasă urme.
După o anumită vârstă, lasă urme. Toți trebuie să se gândească la acest lucru, ce se va întâmpla după aceea. De-asta spun că nimic din ceea ce vor face apoi nu se poate compara cu perioada când jucau. Asta le zic și băieților tot timpul. Trebuie să extragă maximum din carieră.
Lucescu: „M-am tot gândit că mă pot retrage, dar pe urmă n-am…”
Vă gândiți și la retragere sau nu puteți, pur si simplu?
Cum să mă retrag? Unde să mă retrag? Nu înțeleg cum să mă retrag.
Nu puteți?
Nu știu cum! Și dacă aș vrea să mă retrag, nu m-ar lăsa alții.
Dar v-ați gândit?
M-am tot gândit că mă pot retrage, dar pe urmă n-am… Asta înseamnă că nu e…
Deci luați în calcul posibilitatea să mai apară o ofertă de la vreun club? În 2026 sau 2027?
Ți-am zis, primul lucru și cel mai important este sănătatea. Dacă este sănătate, toate celelalte se pot întâmpla. Unii tot spun iubire și nimic nu e fără iubire. Nu e chiar așa. Sănătatea e cea mai importantă.
Dacă e sănătate, e și iubire. Ai totul! Dacă n-ai sănătate, n-ai nimic! Nici iubire nu-ți trebuie! Ești izolat total, te simți autoizolat total. Și nimeni nu te mai bagă-n seamă Mircea Lucescu
Lucescu, despre Stein și Lobanovsky, stinși pe teren
În 2010, mi-ați zis: «Mi-ar plăcea să mor pe teren, ca Jock Stein (n.r. selecționerul Scoției s-a stins pe stadion, în 1985, la 62 de ani)». A fost o figură de stil sau chiar asta simțiți, pentru că nu puteți trăi fără fotbal?
Poți trăi oricum, cu orice. Sigur că fotbalul face viața mult mai frumoasă. Totul depinde de sănătate. N-ai sănătate, nici fotbalul nu mai înseamnă nimic.
E o figură de stil?
Bineînțeles că e figură de stil. În primul rând, nu m-ar accepta suporterii, oamenii, jucătorii atât timp. Sigur că se poate întâmpla orice în viață. Gândește-te la Lobanovskyi (n.r. și marele antrenor ucrainean a murit pe bancă, într-un meci al lui Dinamo Kiev, în 2002, când avea 63 de ani)! Stein, Lobanovskyi, pe bancă s-au stins. (râde) Uite ce discutăm noi acum!
„Vreau jucători sănătoși, cu o dorință extraordinară de a reuși”
Ce vă doriți astăzi, la 80 de ani?
(se gândește puțin) Niște jucători sănătoși, în primul rând. Niște jucători sănătoși, cu o dorință extraordinară de a reuși. O ambiție fantastică. Entuziasm deosebit. Și o încredere extraordinară în potențialul lor, în ceea ce pot să facă. Pentru ca, împreună, să facem o treabă bună. Asta-mi doresc.
Citește și
.jpeg)
