Mircea Lucescu, operat în Ucraina - Primele detalii oferite de Dinamo Kiev

Mircea Lucescu a fost operat la picior de coxartroză, a anunţat Dinamo Kiev, clubul ucrainean precizând că antrenorul român este „într-o dispoziţie excelentă”.

Mircea LucescuFoto: Ozan KOSE / AFP / Profimedia

Mircea Lucescu, operat de coxartroză - Antrenorul este într-o dispoziţie excelentă

Decizia de a se opera în Ucraina, şi nu în ţările europene, a fost luată de antrenorul principal după meciul cu Şahtior Donețk, pentru a-şi arăta angajamentul şi susţinerea faţă de Ucraina şi poporul ucrainean.

De asemenea, el a decis să rămână aproape de echipă şi să monitorizeze procesul de pregătire, notează Dinamo Kiev.

Potrivit sursei citate, Lucescu va începe recuperarea sub supravegherea medicilor din Kiev. Situaţia se află, de asemenea, sub controlul personalului medical al lui Dinamo, care îl va ajuta pe antrenor să treacă printr-o recuperare rapidă şi de succes la Kiev.

„Antrenorul este într-o dispoziţie excelentă, cu o stare de spirit bună şi este deja nerăbdător să se apuce de treabă. Luni, el a făcut deja primii paşi în jurul secţiei. Mircea Lucescu transmite salutări echipei şi fanilor săi” - Dinamo Kiev.

Din cauza stării sale de sănătate şi a necesităţii de a fi operat de coxartroză, Lucescu a fost nevoit să-şi delege temporar atribuţiile către asistentul său Oleksandr Shovkovskyi, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Mircea Sandu, achitat în „dosarul Buftea”!   „Nașu'”, victorie în războiul cu Răzvan Burleanu.  De ce a fost acuzat fostul președinte al FRF
Diverse
16:13

Citește mai mult

Kovacs s-a sucit!   FOTO-VIDEO.  Românul a dat penalty ieri  într-o situație identică  cu cea în care a refuzat un 11 metri la Barcelona - Atletico
Campionate
14:26

Mitriță, killer în China!   FOTO.  Românul  a marcat trei goluri  și a oferit o pasă decisivă în 45 de minute
Stranieri
15:34

Românul prieten cu Ancelotti   EXCLUSIV.  Antrenorul din Liga 1 care-l cunoaște bine pe uriașul italian:  „Am vorbit o noapte întreagă cu el acasă”
Superliga
16:27

Știri ultima oră
16:13
Mircea Sandu, achitat în „dosarul Buftea”! „Nașu'”, victorie în războiul cu Răzvan Burleanu. De ce a fost acuzat fostul președinte al FRF
Mircea Sandu, achitat în „dosarul Buftea”! „Nașu'”, victorie în războiul cu Răzvan Burleanu. De ce a fost acuzat fostul președinte al FRF
15:58
Cristian Geambașu Reversul la Perez-Reverte
Cristian Geambașu Reversul la Perez-Reverte
16:27
Românul prieten cu Ancelotti EXCLUSIV. Antrenorul din Liga 1 care-l cunoaște bine pe uriașul italian: „Am vorbit o noapte întreagă cu el acasă”
Românul prieten cu Ancelotti EXCLUSIV. Antrenorul din Liga 1 care-l cunoaște bine pe uriașul italian: „Am vorbit o noapte întreagă cu el acasă”
16:36
„A fost o frustrare” VIDEO. Marius Baciu vrea să discute cu ultrașii FCSB care i-au cerut demisia. Ce le transmite

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo <span>-</span> U Cluj
Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: <span>Bu-tu-ta-u</span>
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Top stiri
„A fost o frustrare”   VIDEO.  Marius Baciu vrea să discute cu  ultrașii FCSB care i-au cerut demisia.  Ce le transmite
Superliga
16:36
„A fost o frustrare” VIDEO. Marius Baciu vrea să discute cu ultrașii FCSB care i-au cerut demisia. Ce le transmite
Citește mai mult
„A fost o frustrare” VIDEO. Marius Baciu vrea să discute cu  ultrașii FCSB care i-au cerut demisia. Ce le transmite
Adus în cătușe de mascați!   FOTO-VIDEO.  Șeful Comitetului Olimpic, arestat preventiv. E acuzat de corupție »  Șocant: nu poate fi demis!
Jocurile Olimpice
13:29

„Chivu, fenomen mental”   De ce e esențial antrenorul lui Inter.  Ce aduce vestiarului din prima zi, în viziunea unui jucător
Campionate
11:02

BREAKING | Incendiu la autobaza STB Ferentari, unde arde spălătoria de autobuze. Pompierii intervin cu 10 autospeciale
B365
28.08