Mircea Lucescu, sanse mari sa nu fie urmarit penal dupa accidentul pe care l-a provocat la inceputul anului

Mircea Lucescu, sanse mari sa nu fie urmarit penal dupa accidentul pe care l-a provocat la inceputul anului

Mircea Lucescu este tot mai aproape de a scapa de inceperea urmaririi penale dupa accidentul pe care l-a provocat la inceputul anului (pe 6 ianuarie). Informatia a fost confirmata de oamenii legii care au trimis dosarul la Parchet.

Mircea Lucescu Foto: shakhtar.com

"Lipsa plangerii penale ne-a obligat sa dam respectiva solutie", au precizat oamenii legii, conform EVZ. Astfel, procurorul poate dispune sanctiuni doar pentru incalcarea regulilor de circulatie, in timp ce RATB ar putea fi parte civila intr-un posibil proces.

In data de 6 ianuarie 2012, Mircea Lucescu a fost implicat intr-un accident rutier pe Bulevardul Vasile Milea din Bucuresti (a fost lovit de un tramvai in timp ce incerca sa intoarca pe dubla linie continua).

Tehnicianul celor de la Sahtior Donetk a fost operat dupa ce si-a rupt mai multe coaste si a avut si un plaman perforat. De-a lungul spitalizarii, Lucescu l-a atacat in mai multe randuri pe vatmanul care l-a lovit: "putea sa ma evite, parca a vrut sa dea peste mine. Nu am incalcat regulamentul, am traversat strada in mod normal".

Politistii de la Rutiera au stabilit ca antrenorul a fost vinovat pentru producerea accidentului.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:37
„Cam astea sunt” Mihai Stoica a făcut publice mesajele primite de la jucători, după revenirea lui Reghecampf
„Cam astea sunt”  Mihai Stoica a făcut publice mesajele primite de la jucători, după revenirea lui Reghecampf
20:24
Șansa României Suedia vine la București decimată de accidentări! „Tricolorii” au scăpat și de unul dintre marcatorii de la Stockholm
Șansa României Suedia vine la București decimată de accidentări! „Tricolorii” au scăpat și de unul dintre marcatorii de la Stockholm
21:01
„Se putea face mai mult” Daniel Pancu, mesaj direct despre anii cu Dan Șucu patron: „Rapid nu a mai câștigat de mult timp”
„Se putea face mai mult” Daniel Pancu, mesaj direct despre anii cu Dan Șucu patron: „Rapid nu a mai câștigat de mult timp”
20:51
Refuză meciurile cu Israel Portarul Irlandei s-a retras din lot: „Uciderea oamenilor nevinovați este greșită”. I-a luat locul un fundaș!
Refuză meciurile cu Israel  Portarul Irlandei s-a retras din lot: „Uciderea oamenilor nevinovați este greșită”. I-a luat locul un fundaș!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Top stiri
ESENȚIAL | Trotinetele electrice vor putea fi închiriate doar de cei cu vârsta de cel puțin 18 ani în București. Noul regulament va fi supus la vot CGMB, miercuri
B365
26.09
ESENȚIAL | Trotinetele electrice vor putea fi închiriate doar de cei cu vârsta de cel puțin 18 ani în București. Noul regulament va fi supus la vot CGMB, miercuri
Citește mai mult
ESENȚIAL | Trotinetele electrice vor putea fi închiriate doar de cei cu vârsta de cel puțin 18 ani în București. Noul regulament va fi supus la vot CGMB, miercuri