Oficial: Adrian Mutu și-a găsit echipă în Liga 1

Adrian Mutu a părăsit naționala Under 21 a României și este noul antrenor al nou promovatei FC U Craiova 1948. ​

Adrian MutuFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

„Adrian Mutu este noul antrenor al Fotbal Club Universitatea 1948! a semnat un contract pe 2 ani cu Ştiinţa!", a anunţat gruparea patronată de Adrian Mititelu, pe Facebook.

În vârstă de 42 de ani, Mutu, 77 de selecţii ca jucător şi 35 de goluri la echipa naţională, a mai antrenat la nivel de cluburi pe FC Voluntari şi echipa de tineret a grupării Al Wahda din Emiratele Arabe Unite.

El a preluat naţionala de tineret în 2019 şi a calificat-o la turneul final al Campioantului European din acest an. Tricolorii "mici" nu au trecut de faza grupelor la turneul final, deşi au fost neînvinşi şi au acumulat cinci puncte, clasându-se după Olanda şi Germania, potrivit News.ro.

După un sezon în care a reușit să o ducă pe Universitatea Craiova 1948 în Liga 1,Eugen Trică s-a despărțit acum mai puțin de o săptămână de echipacu care a câștigat în acest an play-off-ul Ligii 2. Toate acestea după ce U Craiova dezmințea orice intenție de a-l da afară pe tehnician.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Monitorizat cu GPS!  FCSB, măsură incredibilă pentru a-i salva   cariera lui Tavi Popescu:  „Dacă el nu voia, nu puteam să-l obligăm”
Superliga
11:24

Citește mai mult

„Asta e filosofia mea”    VIDEO.   Contre la FCSB, după ce   Gigi Becali a aflat ce a făcut Bîrligea  după eșecul cu Auda
Superliga
10:32

S-a retras după finala CM 2026  Renunță la fotbal la o săptămână după ce a bifat   cel mai mare meci al carierei
Campionatul Mondial
10:36
S-a retras după finala CM 2026 Renunță la fotbal la o săptămână după ce a bifat cel mai mare meci al carierei
Citește mai mult
S-a retras după finala CM 2026 Renunță la fotbal la o săptămână după ce a bifat cel mai mare meci al carierei
Jackpot uriaș    VIDEO+FOTO.   Un român e   campion mondial la jocul EA FC  și a pus mâna pe o avere!
Diverse
26.07

Știri ultima oră
11:24
Monitorizat cu GPS! FCSB, măsură incredibilă pentru a-i salva cariera lui Tavi Popescu: „Dacă el nu voia, nu puteam să-l obligăm”
Monitorizat cu GPS! FCSB, măsură incredibilă pentru a-i salva  cariera lui Tavi Popescu: „Dacă el nu voia, nu puteam să-l obligăm”
10:32
„Asta e filosofia mea” VIDEO. Contre la FCSB, după ce Gigi Becali a aflat ce a făcut Bîrligea după eșecul cu Auda
„Asta e filosofia mea” VIDEO. Contre la FCSB, după ce Gigi Becali a aflat ce a făcut Bîrligea după eșecul cu Auda
12:44
Messi scapă de suspendare Anul trecut a fost sancționat de MLS, însă acum nu va fi pedepsit pentru același gest

11:47
„Am aflat că nu mai sunt dorit” Andrea Pirlo rupe tăcerea după scandalul care i-a blocat drumul spre naționala Italiei

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Recital Dinamo, playback Craiova

Cristian Geambașu: Recital Dinamo, playback Craiova

Mâna întinsă care nu spune o poveste  nu primește pomană!

Dan Udrea: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!

Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei

Radu Naum: Victoria Rusiei
Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Mondial

Cătălin Țepelin: Ce <span>mi-a</span> plăcut și ce nu <span>mi-a</span> plăcut la Mondial
Ce mai vinde fotbalul românesc

Cristian Geambașu: Ce mai vinde fotbalul românesc

FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Dan Udrea: FCSB mai are o șansă, Bîrligea nu

Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Theodor Jumătate: Ce poate învăța Gică Hagi de la Spania

Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Dan Udrea: Mondial fabulos, cu o excepție mizerabilă

Campioana unei mari umanități

Cristian Geambașu: Campioana unei mari umanități

Noua ordine mondială

Silviu Tudor Samuilă: Noua ordine mondială

Ultima impresie. Contează?

Cristian Geambașu: Ultima impresie. Contează?

Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!

Radu Naum: Argentina, ce rușine!
Argentina, campioana  fără demnitate

Cătălin Țepelin: Argentina, campioana fără demnitate

Monologul victorios al unei mari țări:  Felicitări, Spania!

Cătălin Tolontan: Monologul victorios al unei mari țări: Felicitări, Spania!

Situația este  albastră

Cristian Geambașu: Situația este albastră

Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

Dan Udrea: Rezistă Messi? Sau cedează ca Pele?

10 goluri pentru istorie

Cătălin Tolontan: 10 goluri pentru istorie

Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Cristina Negrilă: Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Evadarea

Radu Naum: Evadarea

Radu Naum: Evadarea
Trei imagini care explică remontada Argentinei

Cătălin Țepelin: Trei imagini care explică remontada Argentinei

Top stiri
„Sufăr alături de toată lumea”   Andrei Cordea, după   memoriul depus la FRF  împotriva lui CFR Cluj: „Nu-mi priește”
Superliga
26.07
„Sufăr alături de toată lumea” Andrei Cordea, după memoriul depus la FRF împotriva lui CFR Cluj: „Nu-mi priește”
Citește mai mult
„Sufăr alături de toată lumea”  Andrei Cordea, după memoriul depus la FRF împotriva lui CFR Cluj: „Nu-mi priește”
 Inter, victorie în primul amical     VIDEO:  Revenire incredibilă pentru formația lui Cristi Chivu.   Diouf, MVP  cu două goluri de senzație
Stranieri

FCSB, victorie importantă  Roș-albaștrii   trec cu ușurință de Csikszereda  și au maximum de puncte după două etape în Liga 1

Altă averizare de furtună în București, cod galben în vigoare până diseară. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic
B365
24.07