Open de Rouen: Lucrezia Stefanini vs Jaqueline Cristian - Românca este cotată cu prima şansă la victorie

Open de Rouen: Lucrezia Stefanini vs Jaqueline Cristian - Românca este cotată cu prima şansă la victorie

Lucrezia Stefanini - Jaqueline Cristian, meci contând pentru primul tur al turneului feminin de tenis indoor WTA 125 de la Rouen (Franţa), este programat, marţi, 10 octombrie, nu înainte de ora 12:30, la Kindarena.

Tenis de campFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Lucrezia Stefanini şi Jaqueline Cristian se întâlnesc în premieră în circuitul WTA în primul tur de la Open de Rouen, un turneu de tenis în sală, care se desfăşoară pe o suprafaţa hard, la Kindarena, şi este dotat cu premii totale de 115.000 USD.

Lucrezia Stefanini (Italia, 127 WTA), jucătoare de mână dreaptă, are în palmares opt ​​titluri de simplu şi două titluri de dublu în circuitul ITF, cu încasări de puţin peste 570.000 USD obţinute din tenis.

Ultimul turneu la care a participat a fost cel de categorie ITF de la Le Neubourg (Franţa), disputat tot pe suprafaţă hard, unde a ajuns în turul al treilea, după 6-2, 6-1 cu Mona Barthel (Germania, 297 WTA) şi 6-1, 6-1 cu Valentina Ryser (Elveţia, 380 WTA), fiind eliminată de Fiona Ferro (Franţa, 175 WTA), scor 2-6, 3-6.

În 2023, Lucrezia Stefanini s-a impus în turneele ITF de la Sharm El-Sheik (Egipt), după 6-3, 7-6 în finala cu Emina Bektas (SUA, 116 WTA), şi de la Calvi (Franţa), după 6-2, 3-6, 6-3 în finala cu Heather Watson (Marea Britanie, 154 WTA).

Jaqueline Cristian (România, 100 WTA), jucătoare de mână dreaptă, are în palmares 14 titluri de simplu şi cinci titluri de dublu în circuitul ITF, cu încasări de puţin peste 1.000.000 USD obţinute din tenis.

Înainte de această competiţie, a participat la turneul de categorie WTA 125 de la Parma, pe zgură, unde le-a învins pe Sara Errani (Italia, 103 WTA), scor 6-2, 6-4, şi pe Eva Vedder (Olanda, 318 WTA), scor 6-4, 6-3, fiind eliminată de Ana Bogdan (România, 72 WTA), scor 6-4, 1-6, 6-7.

În 2023, Jaqueline Cristian s-a impus în turneele ITF de la Trnava (Slovacia), după 7-6, 7-6 în finala cu Oceane Dodin (Franţa, 114 WTA), de la Palmanova (Spania), după 6-4, 6-0 în finala cu Iryna Shymanovich (Bonsia-Herţegovina, 174), şi de la Zagreb (Croaţia), după 6-1, 3-6, 7-6 în finala cu Ella Seidel (Germania, 257 WTA).

Jaqueline Cristian a participat şi la ediţia de anul trecut a turneului de la Rouen, când a fost eliminată în primul tur de Kristina Mladenovic (Franţa, 208 WTA), scor 4-6, 3-6.

Superbet oferă cota 1,42 pentru pronosticul Exact Seturi 2: două seturi, indiferent de câştigătoare, în meciul Lucrezia Stefanini - Jaqueline Cristian.

Lucrezia Stefanini - Jaqueline Cristian Exact seturi: 2

Cotă 1,42

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United  a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
23.10
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365