Preston North End, club de fotbal din liga a doua engleză, a anunțat că a decis interdicție pe viață în cazul unui fan care a postat pe Twitter mesaje jignitoare după decesul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Fanul a scris într-un mesaj că cel mai bun mod pentru încheierea săptămânii ar fi ca familia regală să moară în drum spre funeraliile Reginei.
În alt mesaj, suporterul ar fi întrebat dacă ar fi evacuat din stadion dacă ar huidui în timpul minutului de reculegere şi a glumit că va face salutul nazist în onoarea Reginei Elisabeta a II-a. În toate mesajele, fanul a etichetat clubul.
Fanul respectiv a şters între timp mesajele.
Preston North End a decis interdicție pe viață după mesajele jignitoare la adresa Reginei Elisabeta a II-a
Preston North End a precizat, într-un comunicat, că respectă libertatea de exprimare, dar în acest caz „o serie de mesaje au apărut în domeniul public şi asociate cu clubul”.
„Într-un mesaj, şters de atunci, s-a depăşit limita acceptabilului şi clubul, fiind asociat cu mesajul, a decis interdicţie de acces în stadion”, a adăugat gruparea engleză.
Clubul a sesizat şi poliţia cu privire la acest caz.
A Preston North End fan has received a life ban for this tweet. pic.twitter.com/UoejvNpndD
— The72 - We Love the #EFL (@_The72) September 13, 2022
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro