Preliminarii Euro 2024: Elveţia vs România - Tricolorii, la primul test important

Preliminarii Euro 2024: Elveţia vs România - Tricolorii, la primul test important

Elveţia - România, meci contând pentru Grupa I a preliminariilor pentru Euro 2024 din Germania, este programat, luni, 19 iunie, de la ora 21:45, pe Swissporarena din Lucerna, şi va fi transmis în direct de Prima TV.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Elveţia şi România, principalele favorită la calificare din Grupa I, se întâlnesc într-un meci care reprezintă un adevărat test pentru „tricolori”, dar nu unul decisiv (merg la turneul final primele două clasate).

Elveţia este pe locul 1, cu nouă puncte, după ce s-a impus în primele trei meciuri disputate până acum, 5-0 cu Belarus (d), 3-0 cu Israel (a) şi 2-1 cu Andorra (d).

Echipa pregătită din 2021 de fostul internaţional elveţian Murat Yakin, campion cu Basel şi ca jucător (trei titluri), şi ca antrenor (două titluri) a participat la CM 2022 din Qatar, acolo unde a trecut de o grupă din care au mai făcut parte Brazilia, Serbia şi Camerun, pentru a fi eliminată în optimile de finală de Portugalia, scor 1-6.

La gazde va lipsi Breel Embolo, atacantul lui Monaco, care a fost înlocuit cu Haris Seferovic, de la Celta Vigo, în timp ce alte vedete ca Jonas Omlin de la M’gladbach, Silvan Widmer de la Mainz, Eray Comert de la Valencia, Michael Lang de la Basel, Okafor de la Salzburg şi Cedric Itten de la Young Boys nu au primit telegrame de convocare.

„Vom fi pregătiţi pentru meciul împotriva României. Da, va fi un meci diferit faţă de cel cu Andorra. Mai ales pe plan defensiv. Noi am arătat deja ce ştim să facem. Unele lucruri trebuie îmbunătăţite, asta e clar. Dar vom fi pregătiţi”, a declarat Murat Yakin.

România ocupă locul 2 în grupă, cu şapte puncte, după două victorii şi un rezultat de egalitate, 2-0 cu Andorra (d), 2-1 cu Belarus (s) şi 0-0 cu Kosovo (d).

În acest moment, echipa antrenată de Edi Iordănescu este deja în avantaj faţă de celelalte echipe, Israel (patru puncte), Kosovo (trei puncte), Andorra (un punct) şi Belarus (fără nici un punct), însă a jucat doar cu echipele mai slab cotate.

De la tricolori vor lipsi portarii Ionuţ Radu de la Auxerre şi Florin Niţă de la Pardubice, Vlad Chiricheș de la Cremonese, Nicuşor Bancu şi Bogdan Vătăjelu de la Universitatea Craiova, Răzvan Marin de la Empoli şi Florin Tănase de la Al Jazira (Mario Camora de la CFR Cluj s-a accidentat, în locul lui fiind convocat Valentin Ţicu de la Petrolul).

„Plecăm într-o altă provocare cu Elveţia, o echipă care ne va consuma mult. Avem încredere că, dacă vom face modificări, cei ce vor intra îşi vor face datoria. Am încredere că vom obţine un rezultat bun”, a declarat Edi Iordănescu.

România este în avantaj faţă de Elveţia la meciurile directe, cu cinci la patru la victorii (alte patru întâlniri s-au încheiat la egalitate), iar ultima partidă, disputată în faza grupelor la Euro 2016, s-a terminat remiză, scor 1-1.

Echipe probabile

Elveţia: Sommer - Elvedi, Akanji, Schar - Fernandes, Zakaria, Xhaka, Freuler - Shaqiri, Vargas - Amdouni.

România: H. Moldovan - Cr. Manea, Drăguşin, Burcă, Sorescu - M. Marin, T. Băluţă, Stanciu - Moruţan, Alibec, Fl. Coman.

Superbet oferă cota 2,00 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauză sau la finalul meciului Elveţia - România.

Elveţia - România PsFX

Cotă 2,00

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:58
Harry Kane, Balonul de Aur 2026 I-a învins pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal! Messi, pe #5! Cum arată TOP 10 » Alexia Putellas, câștigătoare la feminin!
Harry Kane, Balonul de Aur 2026 I-a învins pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal! Messi, pe #5! Cum arată TOP 10 » Alexia Putellas, câștigătoare la feminin!
06:45
Ce îl alarmează pe Chivu Semnul care îi dă și mai multă încredere lui Lazio în duelul cu Inter
Ce îl alarmează pe Chivu Semnul care îi dă și mai multă încredere lui Lazio în duelul cu Inter
01:14
Șumudică pleacă! Antrenorul și-ar fi anunțat staff-ul că se va despărți de CFR Cluj
Șumudică pleacă! Antrenorul și-ar fi anunțat staff-ul că se va despărți de CFR Cluj
00:18
MM a înjurat in direct: „M***, Steaua!” Derapaj făcut în timp ce discuta despre rasism: „Este în DEX!”
MM a înjurat in direct: „M***, Steaua!”  Derapaj făcut în timp ce discuta despre rasism: „Este în DEX!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
26.10
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Citește mai mult
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10