Preliminarii Euro 2024: Franţa vs Grecia - Se anunţă spectacol la Paris

Preliminarii Euro 2024: Franţa vs Grecia - Se anunţă spectacol la Paris

Franţa - Grecia, meci contând pentru Grupa B a preliminariilor pentru Euro 2024 din Germania, este programat, luni, 19 iunie, de la ora 21:45, pe Stade de France din Paris, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Franţa şi Grecia, singurele echipe neînvinse ale grupei, se întâlnesc într-un derby inedit de clasament, în care, totuşi, naţionala cocoşului galic porneşte cu prima şansă la victorie.

Franţa este pe locul 1 în grupă, cu nouă puncte după trei victorii fără gol primit, 4-0 cu Olanda (a), 1-0 cu Irlanda (d) şi 3-0 cu Gibraltar (d), şi a luat o opţiune serioasă pentru calificare (merg la turneul final primele două clasate).

Franţa este considerată favorita grupei, mai ales că a învins deja o altă echipă cu pretenţii la calificare, Olanda, cu 4-0 (batavii au trei puncte după două meciuri, iar Irlanda şi Gibraltar, nici un punct).

Echipa antrenată în continuare de Didier Deschamps a început preliminariile europene după ce a disputat finala CM 2022 din Qatar, fiind învinsă de Argentina după executarea loviturilor de departajare.

În schimb, tot anul trecut, naţionala cocoşului galic a dezamăgit în Liga Naţiunilor, unde a terminat doar pe locul 3 în Liga A o grupă în care a fost depăşită de Croaţia şi Danemarca şi a terminat doar peste Austria (o victorie, două remize şi trei înfrângeri).

Grecia ocupă locul 2, cu şase puncte, ca urmare a succeselor din partidele cu Gibraltar, scor 3-0 (d), şi cu Irlanda, scor 2-1 (a), între care a intercalat şi un amical cu Lituania, pe teren propriu, scor 0-0.

Echipa antrenată de fostul mare internaţional uruguayan Gustavo Poyet n-a participat la CM 2022 din Qatar, în condiţiile în care elenii nu s-au mai calificat la un turneu final de la Mondialul din Brazilia, din 2014.

Ultimul meci direct între cele două echipe a avut loc în 2006, un amical în care Franţa s-a impus cu Grecia, scor 1-0, la doar doi ani după ce elenii câştigaseră partida din sferturile de finală de la Euro 2004, cu 1-0 (unde aveau să dea marea lovitură şi să câştige trofeul la turneul final din Portugalia).

Echipe probabile

Franţa: Maignan - Pavard, Upamecano, Konate, T. Hernandez - Griezmann, Tchouameni, Camavinga - Coman, Giroud, Mbappe.

Grecia: Odysseas - Baldock, Mavropanos, Chatzidiakos, Tsimikas - Bakasetas, Kourbelis, Mantalos - Masouras, Pavlidis, Pelkas.

Superbet oferă cota 1,25 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Franţa - Grecia.

Franţa - Grecia 1

Cotă 1,25

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:58
Harry Kane, Balonul de Aur 2026 I-a învins pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal! Messi, pe #5! Cum arată TOP 10 » Alexia Putellas, câștigătoare la feminin!
Harry Kane, Balonul de Aur 2026 I-a învins pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal! Messi, pe #5! Cum arată TOP 10 » Alexia Putellas, câștigătoare la feminin!
06:45
Ce îl alarmează pe Chivu Semnul care îi dă și mai multă încredere lui Lazio în duelul cu Inter
Ce îl alarmează pe Chivu Semnul care îi dă și mai multă încredere lui Lazio în duelul cu Inter
01:14
Șumudică pleacă! Antrenorul și-ar fi anunțat staff-ul că se va despărți de CFR Cluj
Șumudică pleacă! Antrenorul și-ar fi anunțat staff-ul că se va despărți de CFR Cluj
00:18
MM a înjurat in direct: „M***, Steaua!” Derapaj făcut în timp ce discuta despre rasism: „Este în DEX!”
MM a înjurat in direct: „M***, Steaua!”  Derapaj făcut în timp ce discuta despre rasism: „Este în DEX!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
26.10
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Citește mai mult
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10