Roy Hodgson a fost numit în funcția de mananger al clubului Crystal Palace din Premier League până la finalul acestui sezon, patronul Steve Parish recunoscând că are nevoie de experiența sa, pentru a salva echipa de la retrogradare.
Roy Hodgson, noul manager al lui Crystal Palace
În vârstă de 75 de ani, fostul selecționer al Angliei îl înlocuiește pe Patrick Vieira, care a fost demis vineri, revenind pe Selhurst Park la aproape doi ani după ce a părăsit clubul, scrie Daily Mail.
Hodgson a petrecut aproape patru ani la Crystal Palace, clubul la care a și început fotbalul, între septembrie 2017 și mai 2021.
Sub conducerea sa, „vulturii” au terminat pe locurile 11, 12, 14 și 14, înainte de a fi înlocuit cu Vieira, la sfârșitul contractului.
Fostul mijlocaș al lui Arsenal a obținut locul 12 și semifinalele Cupei Angliei la finalul sezonului trecut, fiind demis vineri după o serie de 12 partide fără victorie.
Roy Hodgson has been appointed Crystal Palace manager until the end of the season.
— Crystal Palace F.C. (@CPFC) March 21, 2023
Paddy McCarthy will take the role as his assistant manager, and Ray Lewington returns as first-team coach.
Dean Kiely remains in his position as goalkeeping coach.
Welcome back, Roy.#CPFC
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro