Premier League: Newcastle vs Arsenal - „Coţofenele”, la un pas de Champions League

Premier League: Newcastle vs Arsenal - „Coţofenele”, la un pas de Champions League

Newcastle - Arsenal, meci contând pentru etapa a 35-a din campionatul Angliei, este programat, duminică, 7 mai, de la ora 18:30, pe St. James’ Park, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Stadion de fotbalFoto: Aleksii Sidorov | Dreamstime.com

Newcastle şi Arsenal se întâlnesc în cel mai interesant meci al etapei a 35-a din Premier League, cele două echipe fiind în cursă pentru un loc de Champions League (gazdele) şi, respectiv, pentru titlul de campioană (oaspeţii).

Newcastle este pe locul 3, cu 65 de puncte, la 13 puncte în urma celor de la Arsenal (locul 2) şi la două puncte în faţa lui Manchester United (locul 4), şi vine după trei victorii consecutive în campionat, ultima fiind obţinută în etapa precedentă, pe teren propriu, scor 3-1 cu Southampton.

Echipa lui Eddie Howe este una dintre cele mai solide în meciurile disputate în acest sezon pe teren propriu, cu zece victorii, cinci remize şi o înfrângere, iar golgheterul „coţofenelor” este Callum Wilson, cu 15 reuşite în campionat.

Newcastle are cea mai bună defensivă din Premier League, cu 27 de goluri primite, şi doar al şaselea atac din competiţie, cu 61 de goluri marcate.

Arsenal ocupă locul 2, cu 78 de puncte, la patru puncte în urma liderului Manchester City (în acest moment, fiecare echipă a disputat 34 de meciuri), şi vine după o victorie pe terenul celor de la Chelsea, scor 3-1, care a oprit o serie de patru meciuri fără victorie (trei rezultate de egalitate şi un eşec).

În partidele disputate în deplasare în această stagiune, echipa lui Mikel Arteta este cea mai bună din campionat, cu 11 victorii, trei egaluri şi trei înfrângeri, iar cel mai bun marcator al „tunarilor” este Gabriel Martinelli, cu 15 goluri în Premier League.

Arsenal are al doilea atac din campionat, cu 81 de goluri marcate (doar Manchester City a înscris mai multe, 89), şi a treia defensivă din Premier League, cu 39 de goluri primite (după Newcastle cu 27 şi Manchester City cu 31).

În meciul din tur, disputat pe 3 ianuarie 2023, cele două echipe au remizat la Londra, scor 0-0, dar Newcastle s-a impus în faţa lui Arsenal în ultima partidă disputată pe teren propriu, 2-0 în penultima etapă a sezonului trecut.

Superbet oferă cota 1,45 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Newcastle - Arsenal.

Newcastle - Arsenal 1X

Cotă 1,45

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

„Sursa foto: Dreamstime”

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
00:42
Nicolescu intervine în conflict Oficialul lui Dinamo, despre tensiunile dintre Șumudică și Nuno Campos: „N-am luat în calcul ipoteza asta”
Nicolescu intervine în conflict Oficialul lui Dinamo, despre tensiunile dintre Șumudică și Nuno Campos: „N-am luat în calcul ipoteza asta”
23:47
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”
00:11
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
27.10
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Citește mai mult
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365