Radu Naum Nicușor și somn ușor!

• Ca înainte de fiecare turneu final, o punem de un turnir. 

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Hagi, Adevăratul, cum s-ar zice despre Ronaldo Dințosul, stă ușor aplecat spre înainte cu fața întunecată. Vecinul lui din tribuna stadionului Steaua își acoperă un căscat. E finalul unui meci care definește fotbalul. Un nimic despre care se vorbește și se scrie mult.

În orice alt domeniu, o asemenea piesă ar fi fost aruncată la rebuturi. Dar în fotbal nu e așa. Fotbalul e artă. De multe ori, artă abstractă, ca în muzeele acelea moderne în care te zgâiești minute în șir încercând să pricepi ce a vrut să zică autorul.

Vorbele care pansează

Din fericire, aici autorii ies la declarații. Publicul a huiduit după meci. Din perspectiva asta s-ar cuveni ceva aplauze. Aplauze pentru luciditatea lui Edi Iordănescu și a lui Răzvan Marin, de exemplu.

„Am făcut multe greșeli individuale, pase simple greșite. Asta mă îngrijorează (notați acest verb, îl vom mai întâlni), dar vom analiza și vom vedea ce putem îmbunătăți”, a spus al doilea căpitan.

„Mi-aș fi dorit alt ritm, altă intensitate, să creăm mai mult, să avem mai multe situații, mai multă polivalență în joc. Cu toate astea, au fost 3 situații mari și un penalty ratat. La Euro nu vom avea mai mult de atât! Două-trei situații, trebuie să fim eficienți. Cum pot fi supărat pe un public care a venit la ora asta, în timpul săptămânii, să ne vadă jucând?”, a zis selecționerul.

Domnule, bravo! Fără a se oțărî, fără răbufniri, fără reproșuri, cu privirea întoarsă către sine nu spre cei care au plătit un bilet ca să plictisească ferm aproape două ore, asta e atitudinea!

Țara din tribune

A fost un antrenament, o verificare, un meci în care contactele erau dozate cu pipeta, în regulă, înțelegem, dar nu te poți supăra pe cei care, deși știu că trăiesc într-o țară în care cazi în bot de zece ori pe zi dacă nu ești permanent cu nasul în pământ ca să eviți gropile, crăpăturile, trotuarele prăbușite, bordurile masacrate, mai înjură când li se întâmplă.

Oamenii își varsă năduful când și cum pot. Viața e grea și va fi din ce în ce mai grea. Politicienii îi iau zilnic la mișto iar ei ar trebui să stea drepți și să zâmbească la o tristețe de meci? Nu, altfel ajungem la zicala cu hoțu’ și prostu’.

„Ăștia” care erau „alții”

Și gata cu bravo. Pentru că ajungem la Stanciu. El capitan. Supărat foc pe fluierături și citându-l pe Mihăilă în momentul de maxim al carierei atunci când făcuse knock-down Elveția cu două goluri scoase din joben.

„Ăștia suntem, alții nu aveți!”. Atunci suna bine. Acum începe să miroasă a clișeu. Un fel de „nu vă place, nu cumpărați!”. Riscant îndemn.

Românii vin în masă să-și vadă naționala tocmai pentru că „ăștia” au arătat că pot fi „alții”. Și nu vor să se întoarcă de unde au plecat. Acceptă multe, dar trebuie să fii Hagi tatăl ca să stuchești presa și, prin ea, publicul flămând de un pic de fotbal în locul unei ciorbe lungi din castronul cu fund verde.

Dacă nu ești, accepți că oamenii pot fi nemulțumiți chiar dacă ai dat totul. Accepți chiar dacă orice.

Alegerile fiecăruia

În primele arene, cele din Roma Antică, cei huiduiți, către care spectatorii arătau cu degetul mare în jos, nu mai puteau spune „noroc că ne putem reveni repede peste câteva zile, la meciul viitor”. Ăia nu mai spuneau nimic. Pe vecie.

Azi învinșii primesc în continuare simbrie, încredere, mângâieri, încurajări. Lasă, o să fie bine! Dar pentru omul îmbrăcat în galben, cu copilul și visele de mână, ar fi bine dacă ar pleca de la arenă fără senzația că mai bine nu ar fi venit.

Pentru el s-ar putea ca mâine să nu fie bine. Mâine, după veselia alegerilor, când va veni la plată nota. Știu, în Arabia Saudită nu s-a auzit de alegeri.

Supărat pe cine?

Căpitanul României e un copil mare. Are un interior care emoționează. Are ceva delicat, aproape de îmbrățișat. Dar fiind copil, se comportă ca un copil, se supără pe sat.

A jucat prost în prima repriză, a făcut cum zicea Răzvan Marin cu pasele. Și a tras un șut, vorba lui Grădinescu și Mocanu, direct în brațele vatmanului de pe tramvaiul 41. Iar la final a trebuit să răbufnească, să se răzbune.

Pe cine? Pe el, probabil. A vrut mult și a reușit puțin. A ieșit frustrat și a „dat” în primii care i-au ieșit în cale. Ce să vezi, jurnaliștii. Care raportează publicului.

Îl poți înțelege. Numai că la întrebarea care l-a înfuriat, „trebuie să ne facem griji (după acest meci)?”, se mai adaugă un „da!”.

Să nu confundăm războaiele de câștigat

Trebuie să ne facem griji când căpitanul, omul echilibrului, omul care trebuie să aibă psihicul tare ca piatra, care trebuie să conducă echipa într-o teribil de grea bătălie, cedează atât de ușor în fața unor microfoane. Prea ușor, Nicușor!

Poate a crezut că ia apărarea echipei astfel. Dar echipa nu are nevoie de apărători, are nevoie de rezultate. Și de el matur, vizionar, cu capul sus și un puls mai mic în momentele critice. Altfel îi vor rămâne de câștigat doar războaiele din zona mixtă. Pe care nu le câștigă nimeni.

În fine, până la urmă s-a calmat și acceptat că tot pentru oamenii din tribune vor juca. Evident. Altfel ce noimă ar mai avea fotbalul?

Hagi e răspunsul

Fața lui Hagi, seniorul, și căscatul celui de lângă el sunt definitorii. Deocamdată publicul, chiar și cu manifestările de la finalul amicalului cu Bulgaria, are răbdare.

Dar cei care trăiesc molecular fotbalul trebuie să fie ca Hagi. Care e el însuși răspunsul la întrebare. Trebuie să fie măcar îngrijorați.