Silviu Tudor Samuilă Real nu are nevoie de antrenor

• Florentino Perez l-a demis pe Xabi Alonso transmițând un mesaj foarte clar: Real Madrid nu are nevoie de un antrenor, ci de un gestionar de egouri.
• Jucătorii sunt șefii, iar cel de pe bancă trebuie să joace după cum cântă ei.

Sala de presă de pe Bernabeu era plină ochi. Toată lumea îl aștepta pe Guardiola, vrând nu neapărat să-i afle părerea despre meciul Real – City de a doua zi, cât să-l tragă de limbă despre zbuciumul fostului său jucător de la Bayern, Xabi Alonso.

Pep știa ce urmează și a pregătit o frază care a prins primele pagini ale tuturor ziarelor de sport din Spania. „El trebuie lăsat să urineze cu propria…” și a dezvoltat ulterior ideea atât de plastic exprimată, explicând că orice conducere de club trebuie să se decidă cui îi oferă puterea, antrenorului sau fotbaliștilor.

Xabi Alonso a demonstrat că e un tehnician exceptional. Ceea ce a făcut la Bayer Leverkusen în cei doi ani de mandat a fost operă de artă. Tot ce a reușit acolo însă, s-a datorat libertății totale primite din partea conducerii.

A putut să transfere, să conceapă sistemul, să pedepsească când și pe cine a vrut, lăsând în urmă un event, un loc doi, o finală de cupă europeană, o optime de Liga Campionilor și fotbaliști vânduți în vara lui 2025 pe 230 de milioane de euro. 

Era el candidatul ideal pentru banca Realului? În niciun caz, deși fusese jucător blanco și trăise pe propria piele atât tensiunile din perioada Mourinho, cât și succesul obținut în Liga Campionilor cu echilibru, tact și noroc de Carlo Ancelotti în 2014.

Cu alte cuvinte, Xabi era conștient că un tip care încearcă să-și impună vrerea cu orice preț, ca Mourinho, se poate lovi de puterea vestiarului, de greii aduși pe bani mulți de adevăratul și unicul șef al Madridului, Florentino Perez, în timp ce un bun gestionar de egouri, ca Ancelotti, e capabil să ducă treaba la bun sfârșit.

Și aici trebuie făcută o paranteză mai amplă legată de proiectul lui Florentino Perez. La începutul acestui mileniu, președintele Realului a înțeles că fotbalul nu mai este un simplu sport, că nu există limite când vine vorba de dezvoltarea afacerii din spatele echipei.

Se spune că Perez ar fi fost un mare admirator al modelului de business propus de compania Disney și că ideea galacticilor de acolo i-ar fi venit.

Ce făcea Disney atât de bine încă din anii '90? Vindea nu doar poveștile, ci și personajele poveștilor. În paralel cu lansarea Lion King pregătea o linie întreagă de accesorii cu Simba, Mufasa sau Scar pe care le comercializa separat. 

Astăzi pare ceva firesc să mergi într-un magazin și să găsești orice fel de articol, de la plușuri la căni, ghiozdane, penare, jocuri, obiecte vestimentare cu personajele preferate, fie că discutăm de eroii din Stranger Things, ori de recent lansatul Zootropolis 2.

În urmă cu 30 de ani, așa ceva era o raritate, iar Perez s-a apucat să cumpere cei mai buni fotbaliști de care apoi să se folosească nu doar pe teren, ci și în afara lui, să-i transforme în ambasadori ai clubului, în personaje marca Real Madrid.

Avantajele? Multiple. Bilete vândute pentru ca lumea să vadă magia lui Zidane, Spania regalistă mândră de lovitura dată Barcelonei prin aducerea lui Figo, Asia cucerită datorită transferului lui Beckham, America de Sud la picioare grație semnării adevăratului Ronaldo.

Dezavantajele? Antrenorului îi devenea imposibil să controleze un vestiar cu atâția grei în el. Gândiți-vă doar că Fabio Capello a fost dat afară după un sezon în care câștigase titlul și asta pentru că nu era genul de om care să renunțe la principii. 

Dăm timpul înainte, tragem linie și vedem care au fost antrenorii de succes ai Madridului ultimilor 30 de ani (iar succesul acolo se măsoară în Ligi ale Campionilor): Vicente del Bosque, Carlo Ancelotti și Zinedine Zidane. Ce au în comun? Temperamentul.

Toți oameni așezați, echilibrați, capabili să citească bine vestiarul, să-și apropie jucătorii și astfel să-i ducă în direcția dorită. Niciunul dintre ei nu a vrut să demonstreze că e geniu tactic, să forțeze fotbaliștii să facă ceva ce nu le convine, să intre în conflict cu ei doar pentru a arăta cine e șeful. 

Da, dar și Barcelona are jucători de superclasă. De ce acolo se poate și cu alt gen de antrenor? De ce fotbaliștii din Catalunya stau cuminți pe scăunele și ascultă ce le zice Guardiola, cum descria în autobiografia sa Zlatan Ibrahimovic?

Răspunsul poate veni dintr-o comparație încercată în urmă cu niște ani de Xavi Martin, fost coordonator La Masia în perioada 2019-2021.

După o vizită la Madrid, unde a apucat să viziteze La Fabrica, academia Realului, acesta se mira de diferența între felul în care sunt tratați juniorii Madridului față de cei ai Barcelonei.

Povestea că Realul îi pregătește să fie galactici de mici, le oferă condiții de lux, îi tratează ca pe viitoare staruri, în timp ce focusul în Catalunya este pe grup, pe omogenitate și chiar pe modestie. Nu există vedete, ci doar o gașcă de prieteni pusă în slujba clubului.

Cum la Barcelona nucleul a fost mai mereu construit în jurul fotbaliștilor proveniți din La Masia, unui antrenor cu o filosofie apropiată de cea a clubului îi este mult mai ușor să fie acceptat  de vestiar și chiar lăsat să își impună ideile.

Evident că și la Barcelona au apărut și vor mai apărea probleme. Guardiola a plecat în momentul în care a simțit că nu mai controlează vestiarul, Luis Enrique a avut nenumărate conflicte în primele șase luni de mandat, totul culminând cu momentul în care s-a dat la Messi, ca să arate că el este lupul alpha, dar per total, vestiarul Barcelonei este mult mai docil și mai maleabil ca cel al Realului. 

Xabi Alonso nu a eșuat la Madrid din cauza tinereții sau a lipsei de experiență, ci din cauza incompatibilității cu vestiarul și mai ales cu felul în care vede Florentino Perez relația antrenor-jucători.

El a preluat o echipă care ratase toate obiectivele cu un sezon înainte și s-a crezut deopotrivă șef și salvator când a semnat cu Realul.

Și nu doar el a crezut asta, ci și cei care începutul mandatului său, în online, răspândeau un colaj menit să arate că Madridul intră într-o nouă eră. Sus era o poză cu Ancelotti și staff-ul său, toți așezați în jurul unei mese goale la analiza premergătoare unui meci. Dedesubt, erau Xabi Alonso și secunzii săi în jurul aceleiași mese, fiecare cu câte un laptop în față.

Cum ar veni, gata cu prăfuiții ăia, e vremea tinerilor adaptați vremurilor. Doar că un laptop doldora de informații nu poate înlocui nici flerul, nici tactul și în niciun caz nu ți-l poate face prieten pe morocănosul de Vinicius.

Abia aștept să văd câte laptopuri vor fi pe acea masă în prima poză cu Arbeloa și asistenții săi.