Roland Garros 2022, devorator de favorite - Patru nume mari au plecat deja de la Paris din primul tur

​Ediția din acest an a turneului de la Roland Garros nu a început deloc bine pentru marile favorite de pe tabloul feminin de simplu. Barbora Krejcikova, campioana en-titre, a fost deja eliminată, același lucru fiind valabil și pentru una dintre cele mai în formă jucătoare din acest an: Ons Jabeur.

HotNews.roFoto: Hotnews

Krejcikova, Kontaveit, Jabeur și Muguruza, deja eliminate de la Roland Garros 2022

Al doilea Grand Slam al anului a oferit surprize mari încă din primele două zile - runda inaugurală de la Paris.

Competiția de pe zgura pariziană a rămas deja fără campioana en-titre, Barbora Krejcikova fiind eliminată de ocupanta locului 97 din ierarhia mondială.

Următoarea favorită din TOP 10 WTA care a plecat deja acasă a fost Anett Kontaveit.

În mare formă sezonul trecut (a obținut calificarea la Turneul Campioanelor și a jucat chiar finala în turneul de final al celor mai bune 8 sportive din lume), jucătoarea din Estonia a fost eliminată din runda inaugurală de la Paris (6-7(5), 5-7 cu Ajla Tomljanovic).

Câștigătoare la Madrid (pe zgura de la Caja Magica) și finalistă la Roma (învinsă de Iga Swiatek), Ons Jabeur a plecat surprinzător acasă din primul meci de la Roland Garros.

Poate și ușor obosită după rezultatele foarte bune din ultima perioadă, sportiva din Tunisia a fost depășită de poloneza Magda Linette (56 WTA).

În fine, a zecea favorită de la Paris a avut aceeași soartă: a fost învinsă din runda inaugurală. Garbine Muguruza a părăsit al doilea Grand Slam al sezonului după ce a fost învinsă de Kaia Kanepi (46 WTA).

Jucătoare din TOP 10 WTA care se află încă pe tabloul principal de la Roland Garros 2022

Iga Swiatek (1), Paula Badosa (3), Maria Sakkari (4), Aryna Sabalenka (7), Karolina Pliskova (8) și Danielle Collins (9).

Grand Slamul de la Roland Garros, al doilea al sezonului după Australian Open, este programat între 22 mai - 5 iunie. La feminin, Barbora Krejcikova a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?

00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei

06:30
Eroul scoțian După operația la inimă, patru goluri în două meciuri consecutive. Napoli rezistă datorită lui McTominay

00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult

„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

Autostrada Bucureștiului, tur complet pe acest proiect vital pentru oraș. Cu deschiderea L3 și L4 Nord, avem legătură directă între A1, A2, A3 și DN1. Ce rămâne neterminat pe A0
B365