Publicat:
18.06.2024, ora 14:50
Actualizat: 18.06.2024, ora 15:27
- Dincolo de goluri, puncte, victorii, am așteptat o echipă adevărată. Și o avem. Chiar de suflet!
Pe 8 iunie, în ziua în care am plecat spre Germania, a doua zi după stupefiantul 0-0 cu Liechtenstein în Ghencea, scriam câteva cuvinte pe Facebook.
„Eu totuși cred, vreau să cred. Alt spirit, altă concentrare, alt joc”
Aveam o stare de frustrare după acel test eșuat, dar simțeam că e numai un amical și că voi trăi alte sentimente la Euro, total opuse. Ceva în suflet îmi transmitea și liniște, speranță, încredere.
„Dezamăgire, puțin spus dezamăgire, la ultimul meci al naționalei.
Suntem la Euro, dar nu putem depăși Liechtenstein, care nici nu visează că va fi vreodată la Euro. Amatori…
Mulți cred că nu vom lua niciun punct în Germania. Eu totuși cred, vreau să cred, sper că va fi altceva la Euro.
Alt spirit, altă concentrare, alt joc. Implicare, entuziasm, curaj.
E prea mult? Nu e prea mult.
Dincolo de goluri, puncte, victorii. Aștept o echipă. O echipă adevărată”.
Eram gata să fac prinsoare cu oricine
Le-am zis tuturor, în familie, prietenilor, colegilor la redacție, că putem depăși faza grupelor, putem câștiga un meci cel puțin și ne putem califica mai departe cu patru puncte.
Eram gata să fac prinsoare cu oricine că primul meu turneu final cu GOLAZO.ro va fi special.
I-am mărturisit ce simt și lui Andrei Vochin, fostul meu coleg la Sportul Românesc, ProSport și Gazeta Sporturilor, pe 11 iunie, chiar la sosirea delegației noastre la Wurzburg.
Nu credeam că vom fi primii la finalul seriei noastre, important era să fim în „optimi”.
Ceea ce mă bucură nu e victoria cu Ucraina, nici scorul, 3-0, deși ambele sunt de pus în ramă, ci echipa. Scriam „aștept o echipă adevărată” și e ceea ce avem astăzi, o echipă adevărată.
Atuurile unei echipe care surprinde Europa
România la Euro 2024 e o echipă care joacă. Care știe foarte bine să contraatace, și poate, pentru că are jucătorii creați pentru acest stil, dar care cunoaște și arta presingului în momentele vitale ale jocului și care știe și să păstreze mingea când e nevoie și să atace pozițional, căutând fisura, așteptând eroarea.
I-am zis selecționerului după 0-0 cu Bulgaria că avansăm cu dificultate în atac pozițional și mi-a replicat că îmi respectă opinia, acceptă că așa a fost cu Bulgaria, însă nu e de acord cu ea în general. Acum sunt eu de acord cu el.
România la Euro 2024 e o echipă care luptă, unită, o forță colectivă. Cel mai bun exemplu a fost momentul când Drăgușin a sărit să-l ajute pe Burcă în conflictul cu Dovbyk și s-a împins piept în piept cu partenerul său din centrul apărării, urlând amândoi: „Noi suntem frați!”. A fost ca o declarație făcută Europei.
România la Euro 2024 e o echipă care se sacrifică. Am văzut „tricolori” aruncându-se cu corpul în fața adversarilor ce se pregăteau să șuteze, ca la hochei, orice pentru a bloca mingea, pentru a nu trece de ei.
România la Euro 2024 e o echipă de talent. Nu e doar implicare, entuziasm, curaj. Avem jucători care driblează bine, și nu static, ci în viteză, ceea ce e cel mai dificil și periculos în același timp. Avem jucători care pasează inspirat, care construiesc o acțiune. Avem jucători care finalizează extraordinar. Stanciu candidează la golul turneului încă din primul meci.
Fericiți cu Generația de Suflet
L-am întrebat pe Edi Iordănescu dacă acest 3-0 cu Ucraina a fost succesul unei generații și cum definește echipa lui. Și mi-a oferit cel mai frumos răspuns: „Aceasta este Generația de Suflet”. Nu de aur, nu de argint, nu de platină. Generația de Suflet. Cred că Stanciu și colegii lui ar trebui să fie fericiți. Fac parte din Generația de Suflet a României.
Și fanii, minunații noștri suporteri care au cucerit deja Euro, imensa inimă galbenă a tribunelor, ar trebui să fie fericiți.
Și noi, cei care scriem despre această echipă, ar trebui să fim fericiți. Nu înseamnă că nu îi vom mai critica pe jucători când vor greși pe teren. Dar îi vom și aprecia când merită. Iar acum, merită tot ce li se întâmplă. Europa se înclină în fața lor.
Un jurnalist care scrie despre Premier și despre naționala lui Kane și Bellingham m-a felicitat pentru „tricolori”
După meci, când eram încă pe Fussball Arena, la Munchen, m-am simțit bine datorită acestei echipe.
Ziariști străini pe care nu îi cunoșteam reacționau astfel aflând că suntem din România: „Ohoho!”. Surprinși, încântați.
Matt Barlow, de la Daily Mail, mi-a dat mesaj: „Theodor, congratulations on a great win today”. E în Germania, vine și el la Koln, pentru partida noastră cu Belgia. Un jurnalist englez, care analizează în fiecare zi Premier League și naționala lui Kane, Bellingham și Foden, e impresionat de România.
De la Stuttgart, Helmut Heimann, bănățeanul devenit în urmă cu mult timp cetățean german, peste două decenii jurnalist la Bild, mi-a scris pe WhatsApp: „Lothar Matthaus tocmai a spus la RTL că un gol ca al lui Stanciu nu se vede în fiecare zi”.
Nu puteam decât să mă mândresc.
Câștigăm, facem egal, pierdem. Dar nu voi uita ce am trăit pe 17 iunie
Aș vrea acum un punct cu Belgia și încă unul cu Slovacia. Minimum. Mi-ar plăcea să fie așa și să ne calificăm.
Am putea obține mai mult, am putea reuși exact ce îmi doresc, alte două puncte și cinci în total, sau am putea să pierdem.
În fotbal, la un asemenea nivel, nu există garanție, rezultatul unui meci depinde de mulți factori, iar faptul că e imprevizibil face fotbalul și mai frumos, mai spectaculos.
Dar, indiferent ce va fi pe 22 și 26 iunie, nu voi uita ce am trăit pe 17 iunie. Ziua generației care îmi va rămâne în suflet.
