Silviu Tudor Samuilă Lui Rrahmani oare i-a fost rușine?

• L-ați văzut? Părea jenat, sau poate că mi s-a părut mie. În mulțimea aia de kosovari cu ochii injectați, unul știa adevărul și căuta să calmeze lucrurile. Era Albion Rrahmani.

Poate că în mintea lui se derula filmul tuturor conaționalilor săi veniți în România să joace fotbal, implicit să-și croiască un viitor mai bun.

Krasniqi, Korenica, Selmani, Hasani și mai ales Rrahmani au simțit pe pielea lor cum se poartă românii cu niște străini care își fac corect treaba, care pun osul, se luptă și muncesc cu seriozitate, indiferent de țara din care provin.

Povestea lui Albion Rrahmani

În urmă cu un an, actualul atacant al Spartei Praga se accidenta grav. Nu o făcea la Rapid, clubul de care aparținea, ci într-un meci jucat pentru naționala sa la Pristina. Un inconștient îi fracturase glezna, iar cariera lui Rrahmani, una cu un început fulminant în Giulești, părea pusă în pericol.

În acel moment, un avion privat decola din București având ca destinație capitala statului Kosovo, îl lua pe Rrahmani și îl aducea în aceeași seară în România pentru a putea fi operat la standarde pe care nu le găsea la el în țară.

Da, veți spune că era normal, că era interesul Rapidului să îl aibă cât mai grabnic înapoi pe teren, și așa este. Doar că povestea lui Albion și a drumurilor lui cu avionul privat al lui Dan Șucu nu se oprește aici.

Aceeași aeronavă îl transporta pe grăbitul Rrahmani către Praga după transferul său la Sparta. Păi? Ce treabă avea proprietarul Rapidului să îl ducă în Cehia? Cei de acolo îl voiau urgent, iar Șucu a făcut posibil acest drum, pentru a-i oferi un cadou de rămas bun kosovarului.

Tânărul de 24 de ani lăsase pe rețelele de socializare un mesaj emoționant în care descrisese cât de frumos fusese tratat în România, cum îl răsfățase galeria, cât sprijin primise din partea conducerii, iar vorbele păreau venite din suflet.

Cu el, Rapidul nu fusese mai bun, dimpotrivă. Terminase pe locul șase, unul mai jos decât în precedentul sezon, iar zvonurile care circulau spre finalul scurtei sale șederi în România erau că el, Krasniqi și Hasani își construiseră propria bisericuță care nu avea nicio legătură cu restul echipei.

Pur și simplu nu le păsa de colegi, de reguli sau de faptul că în România ajunseseră să câștige de 3-4 ori mai mult ca la faimosul club Ballkani.

Invenții? Poate că nu, când vezi că Rrahmani și Krasniqi au reușit în câteva luni să creeze haos și la Sparta Praga din cauza aceleiași dispute cu sârbii, în cazul respectiv cu Birmancevic, cel mai bun jucător al campioanei Cehiei.  

Respect și tratament egal

Pe cei doi s-au luat bani, au fost profesioniști, dar au avut parte atât la CFR (cazul Krasniqi), cât și la Rapid de respect și tratament egal. Cum are în continuare parte și rămasul în urmă Hasani, fotbalist plătit consistent și la timp, în condițiile în care pare un simplu partener de antrenament al colegilor care joacă, nimic mai mult.

În 1990 se juca semifinala de Campionat Mondial Italia – Argentina la Napoli. Imnul sud-americanilor era fluierat în orașul în care Maradona era zeitatea supremă, iar când camerele de filmare au ajuns în dreptul lui D10S, acesta a înjurat birjărește spectatorii. Știți ce a urmat? În mai puțin de un an Diego era alungat din Napoli și din cauza acelui gest la adresa italienilor.

Punem pariu că Selmani sau Korenica nu vor păți absolut nimic pe stadioanele din țara asta, în ciuda mitocăniei conaționalilor lor de aseară?