CRISTIAN GEAMBAȘU Lucescu trebuie să învețe

• Sună ciudat, dar așa e. Încă foarte noul selecționer trebuie să recupereze timpul petrecut departe de fotbalul românesc.
• Să cunoască bine jucătorii consacrați, apoi să-i descopere pe alții noi, pentru care cei dinainte nu au avut ochi. Grea întreprindere, nu?

Până pe 15 octombrie, naționala va dispărea de pe lista preocupărilor multora dintre noi. Pentru adevăratul pasionat de fotbal, “echipa tuturor” este un pasaj festiv, nu hrana de zi cu zi.

Așa numitul Zid Galben este alcătuit într-o proporție consistentă din oameni care nu au fotbalul printre priorități, dar care vibrează la ideea de reprezentare. De întrecere cu alte națiuni.

Exagerând un pic, ca orice persoană cu simțul spectacolului, Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei din Viena, îmi spunea într-un interviu de demult că sportul e sinonim cu conștiința de sine a unei națiuni.

Hibernare pentru echipă, nu pentru selecționer

În timp ce microbistul veritabil se va concentra când pe Oțelul, când pe City, când pe UTA, Dinamo și FCSB, când pe Parma lui Man&Mihăilă sau pe Tottenham-ul lui Radu Drăgușin, naționala intră într-o hibernare de o lună. Nu și selecționerul.

Greșește cine crede că job-ul de selecționer este part-time, iar dacă în cazul nostru vorbim concret despre Mircea Lucescu lucrurile stau altfel decât își închipuie adepții doctrinei dolce far niente. Omul este dependent de muncă. De munca în fotbal, șantierul lui perpetuu, destinația lui finală.

Asfixia spiritului critic

Am observat că revenirea lui Lucescu la națională (“redebut”, cum spun greșit destui) a fost înconjurată cu laude. Multe sincere, o parte de complezență. Coroborate cu cele două victorii în fața Kosovo și Lituaniei, cuvintele de necondiționată apreciere dedicate nou-vechiului selecționer au depășit cu mult anvergura rezultatelor.

Ca de obicei pe la noi, spiritul critic este pe cale să fie asfixiat de atâta revărsare de bine. Asta prin față. Prin spate, acolo unde nu sunt filmați, oamenii vorbesc. Credeți-mă, sunt atât de interesante analizele din pauzele publicitare!

O mostră de adecvare

Faptul că Lucescu nu a schimbat piloni în edificiul construit de Edi Iordănescu a fost înregistrat ca un triumf al echilibrului și al experienței.

În bună măsură adevărat, status quo-ul poate fi în egală măsură indiciul că noul selecționer nu cunoaște încă nici caracteristicile fiecărui jucător, că nici nu a apucat să vadă în amănunt și alți fotbaliști care merită atenția lui și că în mod obiectiv nu avea când să se pună la curent cu o bibliografie (videografie mai degrabă) completă a meciurilor din mandatul predecesorului.

Lucescu însuși a mărturisit că are probleme câteodată cu prenumele jucătorilor! Dar atunci când te ajută rezultatele, fiind suficient de înțelept să ajustezi ireconcibiabilul (cazul Mitriță) culegi laudele.

Alegerea discutabilă

Lucescu a surprins nu numai oamenii de fotbal atunci când a ales să înceapă meciul cu Lituania, la 3 zile distanță de cel de la Priștina, cu un prim “11” în care doar portarul fusese schimbat, Tîrnovanu în locul lui Niță.

Desfășurarea partidei, în care lituanieni au dominat (nu doar fizic) o parte importantă din timp, a arătat că nu a fost neapărat alegerea corectă.

Man era mai puțin implicat, Drăguș călca pe minge prin minutul 50, Stanciu își pierduse suflul încă înaintea finalului primei reprize, “ștergătorul de parbriz” Marius Marin nu își mai făcea nici el treaba ca în Kosovo. 

Târziu schimbările

Echipa era obosită și Lucescu părea să ignore asta pe măsură ce meciul se apropia de sfârșit. Te-ai fi așteptat la măcar o schimbare imediat după pauză. Nu a fost cazul.

Primul chemat de pe bancă a fost Olaru care a intrat pe teren în minutul 56 în locul lui Marius Marin. Apoi, deși mulți dintre ai noștri cam înotau, nimic până în minutul 70, când în sfârșit apar schimbările necesare.

Ranforsări care ulterior s-au dovedit și decisive - Mitriță în locul lui Mihăilă și Ianis în locul lui Man.

Ca să nu mai spunem că Alibec l-a înlocuit pe Drăguș în minutul 88. Foarte târziu! Cu toate astea, Alibec a fost parte inseparabilă a acțiunii din care Mitriță înscria golul al 3-lea.

Mai conservator sau încă neadaptat?

Este Mircea Lucescu la 79 de ani un antrenor mai conservator, lucru care ar justifica schimbările târzii? Nu-i exclus. Sau este vorba despre altceva?

Poate că Lucescu la început de mandat nu știe care este adevăratul potențial fizic al jucătorului român, inclusiv al celui chemat la națională. Obișnuit să lucreze la alt nivel, e posibil să creadă altceva despre noii lui jucători.

Faptul că apelat la aceeași echipă la București a fost interpretat în cheie pozitivă ca o dovadă a intenției de a se baza pe același nucleu.

În cheie realistă, încerc să explic că Lucescu nu este Mister Perfect, în ciuda imensei experiențe, a alaiului de lăudători și a instrumentelor de monitorizare de înaltă tehnologie.

Pe care îmi închipui că nu le repudiază, chit că el vine din epoca vetustelor notițe în carnețel și a fișelor individuale de la dosarul cu șină.

Meciul cu publicul urmează

De toate aceste motive, pentru Mircea Lucescu nu urmează o perioadă de vacanță, ci una de cunoaștere și adaptare la postul la care a visat pe ascuns toată viața. Lucescu este un tip ambițios și orgolios.

Muncitor, mereu perseverent și uneori arogant, a știut nu doar să își cultive meseria, ci și să întrețină relația cu presa prin intermediul oamenilor care i-au hiperbolizat realizările. Ca marele Ioan Chirilă.

Astăzi, presa este un miriapod cu care trebuie să coabitezi. Chiar sunt foarte curios cum va reacționa la primul val de critici.

Că sper că nu e nimeni să își închipuie că era Lucescu la națională va fi o autostradă marcată doar cu borne triumfale.

Atunci, la greu, să te ții și la meciul cu opinia publică.