Silviu Tudor SamuilăSperanța care omoară realismul

• N-am strălucit contra Bulgariei. Așa, și? În mod normal, noi acum ar fi trebuit să fim parteneri de sparring pentru o altă națională calificată la Euro.

Norocul nostru a fost că s-au împlinit tradiționalii opt ani și ne-a venit din nou rândul, pentru că asta este frecvența noastră: 2000, 2008, 2016, acum 2024 și foarte probabil vom mai pupa un European prin 2032.

Dar povestea este aceeași de fiecare dată. Se apropie turneul final, speranțele cresc, realismul dispare, iar jucătorii noștri, tot mai amărâții fotbaliști români, sunt puși în genunchi, pe coji de nuci, pentru că nu pot pune în practică o fantezie colectivă.

Să tragem aer în piept și să ne întrebăm cam câte puncte ar trebui să adune România din grupa cu Ucraina, Belgia și Slovacia? Dau eu primul răspunsul: cel mult unul.

Tradiția zice că ne-am simțit mult mai bine la puținele Cupe Mondiale la care am participat, decât la la fel de puținele Campionate Europene frecventate.

Între 1984 și 2016 România s-a regăsit de cinci ori pe „tabloul principal” al turneului continental și a strâns – țineți-vă bine – o victorie în șaisprezece partide, și ceva mă face să cred că de fiecare dată am avut lot mai bun decât acum.

„Bun, băi Samuilă, și ce ai vrea? Să nu ne pese? Să mergem în Germania ca să ne calce ăia în picioare? E onoarea țării la mijloc.”

Nu. Evident că și pe mine mă interesează cum vom arăta pe 17, 22 și 26 iunie, doar că eu nu cred că foța grupului și sentimentul că aparținem aceleiași familii mai pot păcăli la un Euro. Acolo toți sunt familii, doar că în familiile lor sunt mai mulți premianți decât în a noastră.

Au ucrainenii sau slovacii loturi mult superioare nouă? Nu, dar au exact acel plus care să îi transforme în favoriți atunci când vor întâlni naționala asta, fie ea neînvinsă în preliminarii, a lui Edi Iordănescu.

În consecință, eu nu am suferit aseară absolut deloc. Ba chiar am văzut în alunecările lui Coman și Ianis singura soluție să ne depășim condiția.

Merg și eu în Germania unde îmi voi duce și copiii. Le voi spune să se îmbrace în galben, să strige „Hai România”, să se bucure de tot ce îți oferă un European și să nu se supere pe jucătorii noștri, indiferent de rezultate.

Ei vor da totul, dar în limitele posibilităților. Iar când mă uit de la ce cluburi vin, îmi dau seama și care sunt limitele respective.