CRISTIAN GEAMBAȘU   Tolerăm  așa ceva?
Cristian Geambașu

CRISTIAN GEAMBAȘU Tolerăm așa ceva?

  • Asta se întreabă retoric Ion Marin, selecționerul naționalei U 19, după ce i-a făcut pachet pe juniorii Gheorghe și Băsceanu. Mai puțin retoric, Clubul Rapid spune că da, tolerăm. Subtextual, că și încurajăm 
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Nu am fi aflat despre amicalul Finlanda-România 0-0 al naționalelor U19 dacă doi jucători de-ai noștri nu ar fi fost trimiși acasă din motive de indisciplină.

“Indisciplină” sună prost în timpurile noastre. Cazon, inutil milităros și demodat. Acum suntem liberi să facem ce vrem. Deși nu asta înseamnă libertatea.

“Le dădea” minute?

Dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat, nici de Gabi Gheorghe și nici de Luca Băsceanu nu am fi știut probabil încă vreo 3-4 ani de acum înainte, când un antrenor de la club se va fi îndurat “să le dea minute”. Afurisită expresie!

Să revenim însă cu o recapitulare a faptelor. Care pe scurt sunt următoarele. Foarte tinerii Gabriel Gheorghe (Rapid, 17 ani) și Luca Băsceanu (Farul, 18 ani) au refuzat să iasă la încălzire în minutul 70 al partidei disputate pe Jari Litmanen Areena (cei care n-au uitat sensul cuvântul disciplină știu cine a fost Jari Litmanen).

Refuzul celor doi a fost sancționat de selecționerul Ion Marin, care a hotărât să îi trimită în țară cu prima cursă disponibilă.

Aristocrații de la first class

Un zbor cu escală, lucru inacceptabil în viziunea clubului Rapid. Clubul aristocratic Rapid care nu merge decât la first class, hai și la business dacă nu se mai găsesc bilete.

Gruparea din Giulești s-a simțit datoare cu un comunicat în care în afară de disconfortul creat de cursa cu escală, acuză că fotbalistul a fost făcut pachet și expediat în România singur, deși este minor.

Luca Băsceanu și Gabriel Gheorghe Luca Băsceanu și Gabriel Gheorghe
Luca Băsceanu și Gabriel Gheorghe

Îți dai cu apă pe față să fii sigur că nu visezi.

Mai conține o informație interesantă comunicatul, una care merită verificată. Momentul în care respectivii ar fi fost trimiși la încălzire. Într-o perioadă a meciului în care se efectuaseră toate schimbările, acuză Rapid. Adică în bătaie de joc. Hai să vedem.

Cum îi folosește unui junior să joace două-trei minute?

România efectuase 2 schimbări la pauză, iar în minutul 70 au mai fost făcute alte 4. Ultimele două modificări au apărut în minutele 85 și 90+1. Ținând cont că era un amical, ba încă unul de juniori, Ion Marin a folosit tot lotul aflat la dispoziție. Mai puțin portarul Radu, singurul care nu a prins minute.

Strict tehnic, informația transmisă de Rapid în comunicat este falsă. Putem discuta în schimb cât îi folosește unui junior să intre pe teren în minutul 90 plus 1. Sau chiar în minutul 85. Acestea sunt schimbări la trecerea timpului. Nu mai zic că era un meci amical.

Mi-ar plăcea ca Ion Marin să ne explice rațiunile tehnico-tactice și mai ales pedagogice ale unor astfel de schimbări. Îl știu un om capabil de dialog și un antrenor destoinic. Că la asta se adaugă o severitate care în zilele noastre dă rău, asta e felia lipsă a cercului.

Prăpastia culturală de 50 de ani

A fost Ion Marin, un antrenor de 69 de ani, prea dur cu Gheorghe și cu Băsceanu, doi “copii” de 17 și 18 ani? Conform standardelor contemporane, da. Poate că unul mai tânăr își cerea și scuze că nu i-a titularizat. Ba le asigura și un psihoterapeut la revenirea în patrie. Îi mângâia pe creștet, apoi îi invita și la un meniu McPuișor udat cu o berică.

Așa, Ion Marin riscă să pozeze în inadecvat. Lucru asumat atunci când pregătești o echipă ai cărei componenți sunt cu mai mult de 50 de ani mai tineri decât tine.

Este clar că există o prăpastie culturală între antrenor și elevi, care poate fi compensată doar parțial de știința de fotbal.

Nici măcar Mircea Lucescu, cu tot ecumenismul lui fotbalistic, nu poate trece aceste bariere. I-am văzut scurta lecție de dirigenție în fața lotului U16 și mă îndoiesc că băieții aceia cu care a dat mâna la sfârșit au băgat la cap ce le-a spus. Ce-i aia să bagi la cap?

Mofturoșii de azi, fițoșii de mâine

Rămân la părerea că Rapid nu i-a făcut un serviciu lui Gabriel Gheorghe cu acel comunicat. Mai ales dacă Gabriel este un jucător “serios și cuminte”.

Acceptând că măsura lui Ion Marin ar fi fost supradimensionată, teatralizarea cazului îi induce juniorului și altor juniori asemenea lui convingerea că dacă ai o brumă de talent ți se iartă orice.

Astfel, mofturoșii de azi sunt fițoșii de mâine și inadaptații de poimâine. Rapid are în curte un exemplu viu de jucător-problemă, pe numele lui Andrei Borza. Iar Borza a venit de la Farul, unde Hagi se străduie să le asigure și o educație tinerilor pe care îi formează fotbalistic.

În aceeași ordine de idei, mi se pare de apreciat faptul că Faul s-a abținut de la comentarii/comunicate, deși unul dintre repatriații cu forța a fost Luca Băsceanu. Majorul care l-a însoțit pe minorul Gabriel Gheorghe, după cum au precizat federalii.

Știri ultima oră
17:23
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
Hagi a abandonat proiectul lui Lucescu ANALIZĂ. S-a convins repede că strategia lui Il Luce nu funcționează. Schimbarea făcută de „Rege”
17:33
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
„Asta a fost decăderea noastră” Iulia Curea, prima reacție după ce a înlocuit-o pe Bojana Popovici. Ce obiectiv are
16:11
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
Scandal după meci VIDEO. Jucătorul de la FC Botoșani i-a înjurat pe fani » Cum a reacționat Croitoru
16:28
„Alegerile nu sunt Jocurile Olimpice” VIDEO. Un sportiv legendar vrea să devină președintele Franței. Macron aplaudă, Hollande avertizează
„Alegerile nu sunt Jocurile Olimpice” VIDEO. Un sportiv legendar vrea să devină președintele Franței. Macron aplaudă, Hollande avertizează
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Citește mai mult
„V-am cerut un singur lucru” VIDEO » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț Radu și Stanciu de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365