Simona Halep, despre meciul cu Serena si ce a invatat din Singapore: "Daca intru pe teren crezand ca o pot bate, chiar o pot bate"

Simona Halep, despre meciul cu Serena si ce a invatat din Singapore: "Daca intru pe teren crezand ca o pot bate, chiar o pot bate"

A treia victorie in trei seturi de la Indian Wells a amplificat interesul media prezente la turneul californian pentru Simona. Discuția de la conferința de presă a Simonei s-a concentrat pe câteva teme: reîntâlnirea cu Serena, parcursul de regularitate al româncei, care continuă să câștige meciuri chiar și în condițiile unor începuturi mai slabe, sau asemănările și deosebirile dintre parcursul Simonei de anul trecut de la IW, versus cel de anul acesta.

HotNews.roFoto: Hotnews

Rugată să detalieze ajustările tactice pe care le-a făcut după pierderea primului set, Simona și-a explicat, mai întâi, motivele nervilor din startul meciului cu Carla Suarez Navarro.

“Primul set a fost un pic ciudat, pentru că am avut emoții la început, iar ea s-a dus la 4-0 foarte repede. Apoi am revenit, dar n-am putut să închid setul într-un mod favorabil mie. După aceea mi-am schimbat tactica, mi-am propus să intru mai mult în teren, să îmi deschid unghiurile mai bine și să iau mingea mai repede. De asemenea, am vrut să o fac să alerge cât mai mult, pentru că știu că are o deplasare foarte bună pe teren. Am încercat să joc mult mai agresiv și să-mi închid punctele repede”.

De ce a fost atât de nervoasă la început? Și, mai important, ce spune că a învățat din cele două meciuri cu Serena Williams de anul trecut?

Citește, pe Treizecizero.ro, declarațiile complete ale Simonei Halep după calificarea în semifinalele Indian Wells și despre întâlnirea cu Serena Williams

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:54
Se gândește Hagi să demisioneze? Declarații ciudate făcute la conferință: „Cu mine, fără mine, nu mai contează!”
Se gândește Hagi să demisioneze?  Declarații ciudate făcute la conferință: „Cu mine, fără mine, nu mai contează!”
00:19
„S-au prezentat lamentabil” Mihai Stoica a răbufnit la adresa „tricolorilor”: „A fost de coșmar! O situație critică”
„S-au prezentat lamentabil” Mihai Stoica a răbufnit la adresa „tricolorilor”: „A fost de coșmar! O situație critică”
23:35
Dan Udrea Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Dan Udrea Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Citește mai mult
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
B365
27.09