Radu Naum Doping-pong

• Știu că e la modă patriotismul sforăitor și părtinitor. Cărămida-n piept. Mielul român dus la tăiere de străinătatea rea.
• Occidentul care vrea să ne fure secretul nemuririi și să ne distrugă eroii. Sau eroinele. Simona Halep, de exemplu.

Ea, pe care au făcut-o una cu pământul în vreme ce pe Jannik Sinner și mai nou, cerule!, pe Iga Swiatek îi fac scăpați pe ușa din dos a antidopingului. Și asta doar pentru că sunt cei mai buni din lume.

Dar stai, așa a fost și Halep la un moment dat! Ce păcat că n-a fost controlată pozitiv atunci! Ce ghinion!

„Putem fi așa. Sau putem vedea faptele”

O iertau și pe ea, mușamalizau cazul, se spălau pe mâini și noi pe creiere, am fi salutat atunci o normalitate, un act de justiție, o dovadă i-re-fu-ta-bi-lă a nevinovăției dacă, măi nene!, până dacă ăi mai tari din Vest au scos-o basma curată, ce mai vreți?! Da, păcat... Dar nu, nu merge. N-ar fi achitat-o. De ce? Pentru că e româncă, păi, n-am stabilit așa?

Putem fi așa. Sau putem vedea faptele. Care, mereu, sunt încăpățânate. Spre deosebire de marea noastră campioană, italianul și poloneza au reușit să prezinte, în termenul legal, o explicație plauzibilă a prezenței unor substanțe interzise, prezentând sursa contaminării prin identificarea unui produs farmaceutic și felul în care a ajuns în organismul lor.

Că aceste explicații au fost acceptate e o discuție, dar pentru mai târziu. Un alt argument ține de cantitatea foarte mică de produs considerat dopant. În cazul lui Swiatek, mai puțin de 50 de picograme. Ca să aveți dimensiunea situației, un gram e echivalentul a un trilion (adică o mie de miliarde) de picograme.

Iată deci cele patru atuuri esențiale ale celor tratați cu blândețe: rapiditatea reacției, detectarea produsului, motivarea contaminării și, mai ales, cantitatea mică detectată, corelată cu primele trei elemente.

„Halep a trăit ceva rău de tot”

Sigur, în cazul lui Halep acest din urmă argument nu era valabil la început. Ea a fost controlată cu mult Roxadustat (mai apoi TAS a acceptat un alt rezultat și a exonerat-o de cea mai mare parte a suspendării). Doar că dacă ar fi identificat repede acel supliment, dacă s-ar fi mișcat ca vântul și ca gândul, cum scrie în poveștile strămoșești, ar fi putut avea o șansă mai mare de a-și dovedi nevinovăția.

De asemenea, dacă profesorul Alvarez ar fi fost chemat mai devreme în apărarea ei, e posibil ca situația să se fi schimbat.

Swiatek fix asta a făcut imediat ce a aflat de necazul ei. Probabil că popularitatea francezului, căpătată după ce s-a ocupat de cazul româncei, a adus-o pe Iga la el. Măcar pentru asta ar putea să-i mulțumească Simonei.

Halep a trăit ceva rău de tot, a fost lovită din toate părțile, inclusiv dinspre echipa ei. Frustrarea ei e de înțeles. Obtuzitatea noastră mai puțin. Nu ne ajută să tot credem că are cineva ceva cu noi.

Mai degrabă problemele sunt în altă parte. La metodele de testare, puse la zid de judecata în cazul Halep. La mascarea unui caz pozitiv în așteptarea unei justificări (ceea ce nu se întâmplă în atletism și ciclism) – Swiatek a mințit prin omisiune atunci când a justificat absența ei de la turneele asiatice, a invocat oboseala când de fapt era în stare de suspendare.

„Negarea, victimizarea, invocarea divinității dau bine la publicul nostru”

Și mai e ceva: nu cumva e vorba, în toate aceste cazuri cu cantități infinitezimale detectate, de un microdozaj despre care se tot vorbește de multă vreme și care riscă să treacă pe sub radar? Dar asta e o altă poveste.

Revenind, la baza rezolvării acestor situații e, până la urmă, acceptarea realității și rapiditatea în a aduce argumente decisive (pe care ITIA pare că abia le așteaptă) pentru a îngropa cazul. Deși asta nu-ți garantează achitarea (WADA a făcut apel la „albirea” lui Sinner) e singura cale.

Negarea, victimizarea, invocarea divinității dau bine la publicul nostru. La final rămân decizia autorităților și cariera. Dincolo de ele e o eternă vale a plângerii.