Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la WTA Birmingham de locul 72 mondial

Sorana Cîrstea (38 WTA) a ratat prezența în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Birmingham, după ce a fost învinsă de poloneza Magdalena Frech (72 WTA), scor 6-3, 6(1)-7, 6-4.

Sorana CirsteaFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

Sorana Cîrstea, eliminată de Magdalena Frech la WTA Birmingham

Românca a început slab meciul, iar Frech a condus primul set și s-a impus după repetatele greșeli ale Soranei.

În setul al doilea duelul s-a echilibrat, iar cele două au mers de la egal la egal până la tiebreak, unde sportiva noastră nu i-a dat nicio șansă adversarei: 7-1.

Decisivul a fost din nou palpitant, Magdalena Frech a condus cu 4-1, Sorana a revenit pe greșelile polonezei, dar în final nu a mai fost la fel de concentrată.

Partida a durat doua ore și 34 de minute și a fost întreruptă mai mult timp din cauza ploii.

Cap de serie numărul 8, românca a ratat un duel de vis în sferturile de finală, cu învingătoarea dintre Venus Williams și Jelena Ostapenko.

În primul tur, Sorana s-a impus în duelul românesc împotriva Anei Bogdan (61 WTA, venită din calificări), scor 6-4, 2-6, 6-3.

Pentru parcursul său, Sorana Cârstea și-a asigurat un cec în valoare de 3.920 de dolari, plus 30 de puncte în ierarhia WTA de simplu.

Rothesay Classic Birmingham se desfășoară în perioada 19-25 iunie pe iarbă și face parte din categoria WTA 250. Oferă premii totale în valoare de 259.303 de dolari, iar campioana en-titre este Beatriz Haddad Maia.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:40
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo

15:18
Silviu Tudor Samuilă De ziua românului Chivu

15:33
„Mbappe e lider și fără să vrea” O legendă a Madridului se înclină în fața lui Kylian. Al 3-lea cel mai rapid all-time la Real

14:03
Șumudică, furios pe Campos Replică acidă: „Barcelona avea meci mai târziu, poate a greșit banca”. Antrenorul lui CFR, dialog cu Nicolescu

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Top stiri
Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate
10:43
Meme-uri, ediția El Clasico FOTO. Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid: „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Citește mai mult

„Reghe ne-a dat viața”  Secretul din spatele  renașterii FCSB:  „Era clar că vom fi fresh cu Rapid”
Superliga
09:29

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”
Superliga
11:30

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10