Silviu Tudor Samuilă Să dăm noi în judecată MAPN

• Și dacă i-am da noi în judecată pe ei? Noi ăștia de ne-am săturat ca MAPN să finanțeze din banii noștri o gaură neagră precum secția de fotbal a CSA Steaua? 

Dacă un grup de cetățeni, exasperați de gluma asta care nu are nicio legătură cu Uniunea Europeană a anului 2024, s-ar constitui în parte vătămată și ar da peste un judecător cu mintea destupată căruia i-ar explica următoarele:

„Onorată instanță, pe noi nu ne interesează lupta CSA Steaua – FCSB. Noi nu avem treabă nici cu Becali, nici cu Talpan, nici cu Dâncu, Zisu sau Bădălan.

Noi muncim, câștigăm un ban cinstit din care statul român oprește o parte. Cu partea aia, ne așteptăm să se construiască ceva pentru România, să se pună cărămidă peste cărămidă și să existe o logică în cheltuirea ei.

Onorată instanță, să vă povestim cum s-au petrecut lucrurile.

În 2017, profitând de recuperarea pe căi legale a mărcii, Clubul Sportiv al Armatei Steaua a decis să reînființeze secția de fotbal. De atunci și până astăzi s-au vărsat, întru renașterea gloriei de altădată, peste 8 milioane de euro (dacă nu mai mult) într-un departament care inițial a generat interes și susținere, dar care, treptat, și-a pierdut toate atuurile, ajungând astăzi o entitate care pur și simplu încurcă.

Când a luat ființă, oamenii veneau la stadion, foști jucători ai clubului se înghesuiau să se arate la meciuri, să promită implicare, să se laude că au alături de ei oameni de afaceri bogați, gata să se implice întru schimbarea statutului clubului, adică întru intrarea în legalitatea care să permită accederea în Liga 1, acolo unde te-ai aștepta să ființeze un club ca Steaua, unul finanțat nu doar de bucureșteni, ci de toți românii.

Că doar Apărării nu i se alocă buget doar din taxele și impozitele locuitorilor capitalei, ci și din banii clujenilor, ai timișorenilor, brașovenilor și ai altor „enilor” care poate nu sunt interesați să-și direcționeze dările către un CS din București.

Urcușul CSA a fost, inițial, anevoios, dar, la un moment dat, profitând de diferența mare de buget față de cluburile din ligile inferioare, accederea în Liga 2 a venit natural și a fost primită cu destul entuziasm de ceea ce, la momentul respectiv, părea un grup loial de suporteri, cu potențial de creștere odată urcată și ultima treaptă, cea către Superliga.

Doar că aici încep problemele noastre, onorată instanță. Au trecut deja trei ediții de campionat L2 și e pe cale să se consume și a patra, în care CSA Steaua și-a pierdut logica existenței.

Se bagă bani grei, salariile de acolo sunt mult peste ceea ce primește personalul militar calificat, iar conducerea clubului nici nu găsește soluția asocierii cu un privat, nici nu micșorează bugetul, nici nu își face un scop din a promova constant fotbaliști dintr-un centru de copii și juniori în care se varsă de asemenea sume importante de bani. Ba, mai mult, ajunge să transfere jucători din alte țări, precum spaniolii Iglesias, Sierra sau Heras.

Onorată instanță, fotbalul este un domeniu în care, cu o planificare corectă, poți să câștigi bani. Nu mulți, dar o poți face, dovadă clubul lui Gheorghe Hagi, Farul, care a ieșit pe plus la finalul mai multor ani fiscali.

În alte sporturi, acest lucru este mai greu, cel puțin în România zilelor noastre. A finanța din bani publici canotajul, natația sau alte ramuri sportive care pot aduce medalii olimpice, implicit faimă României, are o logică.

Că ar trebui să tindem către un alt model, aste este altceva, dar să decupezi o parte din bugetul clubului Steaua (30 de milioane de euro în 2024) pentru a plăti o echipă de fotbal al cărei unic obiectiv este evitarea retrogradării, una prărăsită de fani, uitată de fostele glorii, neinteresantă pentru finanțatorii aceia promiși acum șapte ani, este absurd.

Onorată instanță, opriți acest proiect! Discutăm aici de un subiect de interes public, iar noi, ca cetățeni plătitori de taxe, nu mai vrem să vedem cum ni se aruncă banii pe geam!”.

Ăsta ar fi un proces care ar avea logică, nu comedia aia anunțată pe surse, în care CSA s-ar îndrepta împotriva lui Mircea Lucescu și Emil Grădinescu pentru un delict de opinie.