Fenomenul David Popovici a revenit în țară: "Sunt doar un băiat care înoată repede"

Fenomenul David Popovici a revenit în țară: "Sunt doar un băiat care înoată repede"

​​Revenit în țară după ce a cucerit patru medalii (dintre care trei de aur) la Campionatele Europene de juniori de la Roma, înotătorul David Popovici a declarat, luni, că este doar un băiat care înoată repede, cu antrenori şi părinţi foarte buni.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Aş vrea să mulţumesc Federaţiei, tuturor celor care mă susţin, pentru că sunt o mulţime de oameni şi mi-ar lua o veşnicie să-i enumăr pe toţi, dar vă mulţumesc tuturor.

Mi-am îndeplinit obiectivul, am depăşit ceea ce mi-am dorit pentru acest concurs şi am câştigat extrem de multă experienţă. Acum merg la Tokyo cu acelaşi gând, totuşi, să pot să fac ce ştiu eu cel mai bine într-o finală, să mă descurc, să mă obişnuiesc cu o finală olimpică, pentru că vor veni multe, şi să încerc să mă distrez cât de mult pot acolo. Pentru că despre asta e vorba, ăsta e spiritul olimpic.

Am auzit imnul naţional după destul de mult timp, pentru că au fost destul de puţine concursuri, chiar de 3 ori l-am auzit, iar de fiecare dată când am urcat pe podium, am vrut să îmi văd steagul acolo cum urcă, să văd toată lumea din tribune stând în picioare, m-am uitat la colegii mei cum stau şi mă privesc. A fost foarte tare.

Sunt doar un băiat care înoată repede, care are nişte antrenori foarte buni, nişte părinţi foarte buni şi repet, nişte oameni geniali care mă susţin, prieteni etc.

Faptul că mi-am depășit cu mult așteptările acum nu îmi schimbă cu nimic concentrarea și ce mi-am propus eu pentru Olimpiadă. Cu siguranță sunt mai aproape acum, dar aștept să mă calific în finala olimpică și de acolo se poate întâmpla orice. Cine se simte mai bine în acea zi, cine va fi cel mai pregătit mental va triumfa.

Ar fi o prostie să mă las copleșit de presiune sau să o bag în seamă. Toată presiunea ar putea veni doar de la mine, dar chiar și așa, ar fi inutilă. Pentru că antrenamentul e făcut, munca e depusă, mai urmează doar puțină muncă până la Olimpiadă și, odată ajuns acolo, trebuie să fac doar ce știu.

După europenele de seniori, fiind prima dată când am primit foarte multă atenție, nu am gestionat-o foarte bine, nu am răspuns tuturor mesajelor, dar acum, că am acumulat experiență, o să o manageriez mult mai bine.

Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost să nu mă precipit și să îmi pierd capul și gândurile în toată atenția pe care o primesc acum. Pentru că dacă fac asta, n-aș vrea și nici nu o să ajung să mi se urce vreodată la cap, pentru că așa am fost crescut", a spus David Popovici, conform digisport.ro.

David Popovici a obținut patru medalii la Roma:

- argint cu ştafeta României (David Popovici, Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu) de 4x100 m liber – timp: 3:19.93;

- aur la 100 m liber – timp: 47.30 (record mondial);

- aur la 200 m liber – timp: 1:45.95 (record mondial);

- aur la 50 m liber – timp: 22.22.

Citește și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:45
Noul stadion prinde contur VIDEO. Moment important surprins de primar: „Lucrările merg foarte bine”
Noul stadion prinde contur VIDEO. Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
21:15
„A zis că nu se pune problema” Naționala României, refuzată de fotbalistul care a debutat în Liga Campionilor
„A zis că nu se pune problema” Naționala României, refuzată de fotbalistul care a debutat în Liga Campionilor
20:33
România boicotează Mondialul Motivele din spatele deciziei FRF » Rusia, printre participante
România boicotează Mondialul Motivele din spatele deciziei FRF » Rusia, printre participante
19:45
Mutare neașteptată la Dinamo! Un fost fotbalist de la FCSB, dorit în locul lui Cîrjan. Ce spunea despre echipa lui Becali
Mutare neașteptată la Dinamo! Un fost fotbalist de la FCSB, dorit în locul lui Cîrjan.  Ce spunea despre echipa lui Becali
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix?  Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în  controversa momentului
Superliga
16:27
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix? Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în controversa momentului
Citește mai mult
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix? Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în controversa momentului
Revoluția pregătită de Chivu   Ce schimbări face  antrenorul lui Inter, după înfrângerile din Liga Campionilor
Liga Campionilor
13:07

„Nu vă e rușine?”  Fanii Stelei au răbufnit după ce clubul a încheiat  un parteneriat cu Pescobar,  suporter declarat al FCSB
Liga 2
14:28

Poștașul George, omul cu ideea care ne-a schimbat viețile cu Ora de Iarnă, la care trecem în weekend. A vrut el mai multă lumină naturală seara, ca să prindă gâze
B365
06:37