Max Verstappen nu vrea plafon salarial în Formula 1: „Piloții își pun mereu viața în pericol”

Max Verstappen, campionul mondial en titre și lider al clasamentului piloților, a declarat că se opune ideii de plafon salarial în Formula 1, scrie DPA.

Max VerstappenFoto: Florent Gooden/DPPI/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Este complet greşită ideea, pentru că eu cred că în acest moment F1 devine din ce în ce mai populară şi toată lumea implicată câştigă din ce în ce mai mulţi bani. Piloţii, oamenii care fac de fapt spectacolul şi îşi pun mereu viaţa în pericol, ar trebui să beneficieze de venituri fără a exista vreun plafon” - Max Verstappen, înainte de Marele Premiu al Azerbaidjanului, citat de Agerpres.

Un potenţial plafon salarial de 30 de milioane de dolari pentru cei doi piloţi ai unei echipe, începând cu 2023, este în discuţie de ceva vreme, fără a se ajunge însă la un acord până acum.

Olandezul a atras atenţia că ar putea exista şi o reticenţă din partea conducerii echipelor de a găsi noi talente în condiţiile în care ştiu că potenţialul financiar va fi redus şi nu se va putea trece de o anumită limită.

Şi britanicul Lando Norris şi-a exprimat dezaprobarea faţă de o astfel de idee: „În momentul în care există un investitor care sprijină financiar un pilot tânăr, talentat, este normal ca acesta să-şi dorească să-şi recupereze la un moment dat banii investiţi. Or, dacă ştie că nu se va putea trece de o anumită limită, că va exista o barieră financiară, probabil nu va mai fi la fel de interesat”

Marele Premiu al Azerbaidjanului va avea loc duminică pe circuitul de la Baku (6,003 km).

Formula 1, clasamentul piloților

1. Max Verstappen (RedBull) 125 puncte

2. Charles Leclerc (Ferrari) 116

3. Sergio Perez (RedBull) 110

4. George Russell (Mercedes) 84

5. Carlos Sainz (Ferrari) 83

6. Lewis Hamilton (Mercedes) 50

7. Lando Norris (McLaren) 48

8. Valtteri Bottas (Alfa Romeo) 40

9. Esteban Ocon (Alpine) 30

10. Kevin Magnussen (Haas) 15 etc.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:07
Kaka a plâns VIDEO. Legenda lui AC Milan, momente emoționante înainte de derby-ul cu Inter. Ceremonie specială dedicată brazilianului

23:11
Mutu se ia de Șumudică Răspunsul antrenorului de la CFR Cluj: „Este prea mare pentru mine”

23:45
AC Milan - Inter 3-1 Echipa lui Chivu suferă prima înfrângere din Serie A! Antrenorul român, fără victorie în Derby della Madonnina

21:42
Rațiu „Gaucho”, spectacol în La Liga! Pasă de geniu în victoria lui Rayo cu Celta lui Radu » „Operă de artă! S-a transformat în Ronaldinho!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Top stiri
„Îl invidiezi pe Chivu?”  Întrebarea care l-a pus în dificultate pe  Ruben Amorim.  Răspunsul portughezului
Campionate
31.10

Citește mai mult

Diana Șucu, atac la Pancu?  Mesajul lung transmis după  declarațiile antrenorului  despre Andrei Șucu
Superliga

CFR Cluj, bună de plată  Doi jucători dați afară după intrarea în insolvență au obținut  despăgubiri de peste 100.000 de euro

Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
B365
30.10