VIDEO Shaquille O'Neal, în lacrimi la o emisiune TV - A povestit cum a aflat despre moartea lui Kobe Bryant

Shaquille O'Neal a fost prezent la o emisiune TV din SUA, unde a vorbit despre cum a primit vestea morții lui Kobe Bryant. În primă fază, fostul baschetbalist nu a crezut că informația e reală, dar a fost devastat când totul a fost confirmat de autorități, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

O'Neal nu a putut să se stăpânească nici în platou și a început să plângă. „Un nepot a intrat în cameră plângând și mi-a arătat știrea pe telefon. Și m-am răstit la el! Trăim într-o lume în care orice poate fi făcut în Photoshop, orice poate fi alterat. N-am vrut să cred. Apoi m-a sunat toată lumea și apoi știrea a fost confirmată.

N-am mai simțit o durere atât de tăioasă de ceva timp. Am 47 de ani, am pierdut două bunici, tatăl vitreg, o soră, iar acum mi-am pierdut și fratele mai mic.”, a declarat Shaquille O'Neal la televiziunea TNT, care a trăit încă o lovitură când a citit un material referitor la faptul că și Rick Fox, un fost coleg de echipă, s-ar fi aflat în elicopter. După câteva ore de la accident, informația a fost infirmată:

„Am simțit trei cuțite în inimă. După toate astea, am intrat pe site-uri și am citit că Rick Fox era în elicopter. Mi-e și mai rău. Îl sun și nu răspunde. Nu înțeleg ce se întâmplă. Și vine ultima lovitură. Minunata lui fată era cu el, era în elicopter.

De fiecare dată când mă întâlneam cu soția și fetele sale, le spuneam `Bună, sunt unchiul Shaq` și încercam să le fac să râdă. Așa făcea și el. Shareef m-a sunat, era devastat, și mi-a spus: `Kobe abia îmi dăduse mesaj să vadă ce fac!. Făcea asta din când în când.”

S-ar putea să te intereseze și:

Experții legiști au identificat trupul neînsuflețit al lui Kobe Bryant și pe cele ale altor trei victime

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
06:30
Stadionul uitat al Bucureștiului! VIDEO+FOTO. 66 de ani de istorie, tribune ruginite și o promisiune de 10 milioane de euro! Ce a mai rămas dintr-o arenă pe care s-a jucat în Liga 1

07:30
„Sunteți cu toții furați!” În România și în celelalte țări din Europa de Est, procentul pariurilor ilegale este de 81%, mult peste media europeană

23:50
A căzut recordul lui Messi Performanța istorică bifată de Kylian Mbappe în meciul cu AS Roma

08:00
Dosarul Pyro Rapid S-a stabilit când începe procesul pe fond în cazul lui „Bocciu” și Daniel Niculae

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Top stiri
A căzut recordul lui Messi  Performanța istorică bifată de  Kylian Mbappe  în meciul cu AS Roma
Liga Campionilor
14.10

Citește mai mult

Vinicius, suspendare drastică  Coșmar pentru Real Madrid. Brazilianul  va rata meciul cu Barcelona
Campionate

Show în Liga Campionilor   S-au marcat 46 de goluri!  Remontada de senzație reușită de Real Madrid + PSG a distrus Manchester City

“Încă un an?!?” PMB anunță cât mai durează lucrările la șinele de tramvai de pe Dimitrie Pompeiu și Ion Mihalache, bucureșteni care trăiesc în șantiere reacționează
B365