România, în afara JO - Pe cine dă vina președintele Federaţiei Române de Handbal

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal (FRH), a anunțat că forul pe care îl conduce va înainta un memoriu către IHF după Turneul Preolimpic în urma căruia naționala noastră nu a reușit calificarea la JO. Acesta a adăugat că motivul este arbitrajul, care în opinia sa a lăsat de dorit în partida pierdută sâmbătă în fața Norvegiei (24-29).

HotNews.roFoto: Hotnews

Ce a declarat Alexandru Dedu la sosirea în țară

Despre suspiciunile de blat și arbitraj

"Este greu, este trist să câştigi şi să nu te califici. Este o competiţie normală, avem jucătoare cu mare experienţă, care au mai trecut prin astfel de momente. Nu astăzi (n.r. - duminică) s-a pierdut calificarea, ieri s-a pierdut calificarea. Noi nu am făcut un joc reuşit”.

„Nu vreau să mă antrepronunţ, o să facem o analiză a arbitrajului de alaltăieri (n.r. - sâmbătă), pentru că mie mi s-a părut că ceva nu a fost ok”.

„În cazul în care ceea ce cred că am văzut se adevereşte, o să analizăm asta într-un colectiv de profesionişti, vom face o adresă către IHF, apropo de acest lucru. (n.r. - despre bănuielile norvegienilor, că România ar fi putut aranja meciul cu Muntenegru) Să le fie ruşine! De la oamenii din nord ne aşteptăm să aibă un anumit tip de comportament. După arbitrajul pe care l-au avut, au curajul să vorbească în felul acesta? Să le fie ruşine!”

„Cristina este un exponent de valoare al handbalului mondial, dar aşa cum am văzut nu este suficient (n.r. - pentru echipa României) Sunt convins (n.r. - că Neagu va participa la JO de la Paris din 2024)! Cristina are un vis şi să dea Dumnezeu să şi-l îndeplinească", a afirmat Dedu, la revenirea în ţară, conform News.ro.

Despre demisia lui

"Din gură, este foarte uşor. Cred că răspunsul la toate întrebările astea le găsiţi chiar la jucători şi la jucătoare. O să analizăm, o să discutăm în cadrul federaţiei şi o să facem cunoscute deciziile. Contestatarii să se oprească din a mai contesta antrenorii şi atunci o să aibă o viaţă mai lungă."

România, ”out” de la JO

Naționala de handbal feminin a României a reușit duminică să învingă Muntenegru, scor 28-25, în grupa 3 a turneului preolimpic de la Podgorica.

Cu toate acestea, România nu s-a calificat la JO, pierzând la golaveraj în fața Norvegiei și Muntenegrului. România se înclinase sâmbătă în fața Norvegiei (24-29), iar Muntenegru reușise surpriza vineri contra Norvegiei (28-23).

Primele două echipe din fiecare grupă se calificau la Tokyo.

Clasamentul Grupei 3:

Muntenegru vs Norvegia 28-23

Norvegia vs România 29-24

România vs Muntenegru 28-25

Lista echipelor calificate la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
S-a încheiat etapa #6  Dinamo e  lider după 11 ani în Liga 1!  Clasamentul actualizat
Superliga
24.08

Citește mai mult

Decizie în cazul lui Musi  Ce se va întâmpla cu jucătorul lui Dinamo după  eliminarea din meciul cu U Cluj

MM a răbufnit în direct   Întrebarea care l-a scos din sărite:  „Tu crezi asta, poate și eu, dar nu și Gigi! Am încheiat orice discuție!”

Kopic se întoarce!  Pe cine va prelua după despărțirea de Dinamo »  5 promovări în ultimii 6 ani!  Va antrena un fost rival din Liga 1
Campionate

Știri ultima oră
12:03
Schimbare istorică în La Liga Adio unei tradiții dragi oricărui junior! FOTO: Imagini de colecție cu fotbaliști celebri de pe vremea când erau copii de mingi

11:45
„Nu regret Dinamo absolut deloc” Puștiul cedat gratis de „câini” nu s-a lăsat afectat de decizia alb-roșiilor: „Gândul îmi este doar aici”

10:38
„Șaradă, meci fals, jenant!” Radu Naum s-a dezlănțuit în direct după decizia luată de Oțelul Galați: „Știți de ce spun asta?!”

11:47
Promoție înainte de derby Dinamo a redus costul abonamentelor înainte de partida cu FCSB » Lista prețurilor

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo <span>-</span> U Cluj
Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: <span>Bu-tu-ta-u</span>
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: <span>„Pregătiți-vă</span> de Apocalipsă!”
Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Top stiri
Oprița, gata să plece de la Steaua!   Antrenorul ar putea semna cu  rivala din Liga 2  + Cine vrea să-i ia locul: „Sunt disperat!”
Liga 2

„Să-l protejez? Are 23 de ani”    VIDEO.  Coelho, uimit când a fost întrebat  de ce a fost lăsat Baiaram pe bancă:  „Trebuie să fac asta?”

Ceferin, atac la Infantino  Șeful UEFA, despre  relația dintre elvețian și Trump:  „Ești naiv dacă crezi că ți-e prieten” » Întâmplarea care l-a șocat

VIDEO | Se redeschide un drum din zona șantierului pentru Planșeul Unirii „în cel mai scurt timp posibil”. Primarul Băluță anunță ultimele noutăți de aici
B365