Halep, încrezătoare înainte de semifinale: "Simt că trofeele de Grand Slam nu mai sunt ceva imposibil"

Halep, încrezătoare înainte de semifinale: "Simt că trofeele de Grand Slam nu mai sunt ceva imposibil"

Simona Halep a avut o evoluție încântătoare în meciul cu Anett Kontaveit (6-1, 6-1), reușind calificarea în semifinale la Australian Open după doar 53 de minute de joc. Ea s-a declarat mulțumită de felul în care a jucat și a precizat că este încrezătoare, iar câștigarea unui Grand Slam nu i se mai pare ceva imposibil, spre deosebire de trecut.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Perfecţiunea nu există, dar sunt foarte mulţumită de felul în care am jucat, m-am simţit foarte bine pe teren, m-am mişcat bine, am simţit foarte, foarte bine mingea, a fost un meci foarte bun. Mă simt mai energică (faţă de acum doi ani), mai încrezătoare, îmi simt jocul. Va fi un meci foarte dificil, dar sunt semifinale, trebuie să fie astfel. Sunt “all in”, sunt încrezătoare. Cred că va fi la fel cu oricare aş juca, Garbine sau Anastasia Pavlyuchenkova. Ambele lovesc tare, le place să servească puternic. Ar fi aproape aceeaşi tactică, dar principalul este să mă concentrez pe mine însămi. Voi fi pregătită", a spus Simona Halep, la conferinţa de presă

Ea a menţionat că trebuie să înveţe din atitudinea lui Roger Federer la meciul cu Tennys Sandgren, după ce elveţianul a salvat şapte mingi de meci: "Televizorul meu este deschis tot timpul în cameră şi am văzut meciul. Este incredibil ce a făcut. Felul în care a acceptat ce se întâmplă, şi a luptat pentru fiecare minge. Trebuie să învăţ din asta".

Simona Halep a precizat că acum simte că nu mai este ceva imposibil câştigarea unui turneu de Grand Slam, . "Orice Grand Slam este o prioritate. Ar fi grozav dacă aş putea să câştig unul pe hard. Simt că aceste trofee nu mai sunt ceva imposibil. Asta simt în legătură cu Grand Slam-urile acum. Mă simt încrezătoare când servesc, nu-mi mai este frică. Uneori m-am simţit epuizată, trebuie să recunosc. Presiunea de a fi bună în fiecare săptămână este cea mai grea. Dar acum nu mai simt presiune, ceea ce vine este doar un bonus. Scopul principal nu mai este clasarea pentru mine, sunt titlurile şi meciurile", a mai afirmat Halep, potrivit News.ro.

Simona Halep s-a calificat în semifinalele Australian Open, miercuri, după ce a învins-o pe estona Anett Kontaveit, în doar 53 de minute, scor 6-1, 6-1. În penultimul act, Halep o va înfrunta pe Garbine Muguruza (Spania, locul 32 WTA), care a trecut de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, locul 30 WTA), cap de serie numărul 30, scor 7-5, 6-3.

În acest moment, Simona se află la doar o victorie distanță de cea mai bună performanță reușită la Australian Open - calificarea în finală (a ajuns în ultimul act al ediției din 2018, atunci când a fost învinsă de Caroline Wozniacki, 7-6 (2), 3-6, 6-4).

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:58
„Slujești împărăția, stăpânul” VIDEO. Marica, declarații delicioase despre FCSB: „Toți trebuie să zică sărut mâna”
„Slujești împărăția, stăpânul” VIDEO. Marica, declarații delicioase despre FCSB: „Toți trebuie să zică sărut mâna”
23:01
Meci crunt pentru Alcaraz VIDEO. Spaniolul a vomitat pe teren înainte de setul decisiv de la US Open + Conflict cu cameramanul
Meci crunt pentru Alcaraz VIDEO. Spaniolul a vomitat pe teren înainte de setul decisiv de la US Open + Conflict cu cameramanul
07:30
„Nu sunt un simplu comerciant!” Revolta unui fotbalist care încearcă să spargă în instanță una dintre marile probleme ale fotbalului românesc
„Nu sunt un simplu comerciant!” Revolta unui fotbalist care încearcă să spargă în instanță  una dintre marile probleme ale fotbalului românesc
06:30
„Asta mi-a zis Trump” Ce i-a transmis președintele SUA unui campion mondial. De la Fuente are umor
„Asta mi-a zis Trump” Ce i-a transmis președintele SUA unui campion mondial. De la Fuente are umor
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB
Top stiri
„N-o să mai fac în viața mea asta”  Becali regretă enorm transferul care l-a costat  două milioane de euro:  „Cea mai mare țeapă”. Încă e în lotul FCSB!
Superliga
09.09
„N-o să mai fac în viața mea asta” Becali regretă enorm transferul care l-a costat două milioane de euro: „Cea mai mare țeapă”. Încă e în lotul FCSB!
Citește mai mult
„N-o să mai fac în viața mea asta” Becali regretă enorm transferul care l-a costat  două milioane de euro: „Cea mai mare țeapă”. Încă e în lotul FCSB!
Liga Campionilor   Liverpool răstoarnă rezultatul  pe Anfield, iar PSG o zdrobește pe Slovan. Hat-trick pentru Ferran Torres și Demirovic
Liga Campionilor
00:04

De ce Muhar a ales FCSB  Primele declarații ale mijlocașului:  „Asta vreau în cariera mea”  + Cine l-a convins să se apuce de fotbal

BREAKING | E oficial, STB intră în insolvență, Tribunalul București tocmai a aprobat cererea. A desemnat și un administrator judiciar provizoriu
B365
08.09