Cum a motivat Anett Kontaveit înfrângerea drastică suferită în fața Simonei Halep

Jucătoarea estonă Anett Kontaveit a declarat, miercuri, în conferinţa de presă de după meciul de la Australian Open cu Simona Halep, că românca a jucat incredibil şi a pus-o sub presiune tot timpul, scrie News.ro.

Anett KontaveitFoto: ausopen.com

"Simona a jucat un meci incredibil. Eu am încercat să fac totul, dar a fost atât de puternică astăzi. Nu am putut găsi arma, am încercat să fiu agresivă, dar nu am reuşit să-i fac faţă. Ştiam că este o jucătoare foarte bună şi mă aşteptam să fie greu. Ştiam că este incredibil de rapidă, dar am fost un pic surprinsă de cât de agresiv a jucat şi ea, făcându-mă să mă mişc mult. Cred că a returnat foarte bine şi m-a pus sub presiune tot timpul. Joacă extraordinar. A jucat mult mai bine decât mine astăzi", a spus Kontaveit.

Estona este mulţumită de parcursul de la Australian Open: "Acum trei luni nici măcar nu puteam alerga, faptul că am ajuns în sferturile de finală este o performanţă".

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-1, 6-1, în 53 de minute, pe Anett Kpntaveit din Estonia, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 28, calificându-se pentru a doua oară în semifinalele Australian Open.

În semifinale, Halep o va înfrunta pe Garbine Muguruza (Spania, locul 32 WTA), care a trecut de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, locul 30 WTA), cap de serie numărul 30, scor 7-5, 6-3.

În acest moment, Simona se află la doar o victorie distanță de cea mai bună performanță reușită la Australian Open - calificarea în finală (a ajuns în ultimul act al ediției din 2018, atunci când a fost învinsă de Caroline Wozniacki, 7-6 (2), 3-6, 6-4).

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:43
Noua casă a Rapidului REPORTAJ. Investiție de 6 milioane de euro: Terenuri orientate după soare și curent de 2.000 de euro pe zi

10:39
Ionuț Radu dă cărțile pe față „Am dezamăgit mii de oameni. O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”

10:51
„Nu există echipă mai respectată” Presiune de la Dan Șucu după un efort financiar de 6 milioane de euro. Ce le cere jucătorilor de la Rapid

10:08
Final de an pentru Mihăilă Lovitură grea primită de internaționalul român » Probleme și pentru Doicaru

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Dorit după plecarea de la FCSB  Înlăturat de Becali,  Cernat e așteptat  la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Superliga
09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Citește mai mult

„Au potențial de Premier League”   Un fost internațional laudă  pariurile lui Gică Hagi:  „Există perspectivă”
Nationala
09:14

Wenger ia decizia. Candidează?  Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino  la alegerile FIFA
Campionate
06:30

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11