Simona Halep, calificarea în optimi la WTA Dubai și cum se simte tenisul fără antrenor

Simona Halep a făcut pasul în optimile de la WTA Dubai, ocupanta locului 23 din ierarhia WTA neavând emoții cu Alison Riske (6-2, 6-4, după o oră și 11 minute). Întrebată cum se simte fără antrenor, fosta lideră mondială a spus că "se bucură de libertate".

Simona HalepFoto: Martin KEEP / AFP / Profimedia

Ce a spus Simona Halep după calificarea în optimi de la WTA Dubai

Simona a încheiat repede conturile cu Alison Riske, iar la finalul partidei a fost numai un zâmbet. Halep a vorbit despre plăcerea de a juca la Dubai (turneu pe care l-a câștigat de două ori), dar și despre cum este să evolueze fără antrenor.

"A fost special să joc din nou aici, am amintiri frumoase după ce am câştigat de două ori acest turneu, ceea ce-l face foarte special. Este întotdeauna o plăcere să joc în faţa voastră, vă mulţumesc!

Am şi o parte a familiei în public, aşa că sunt foarte fericită să fiu aptă şi să joc un tenis bun. M-am simţit încrezătoare cu serviciul azi, m-a ajutat mult în momentele importante, cred că imaginea de ansamblu este destul de bună pentru primul meci aici.

Ea este întotdeauna o adversară dificilă (n.r. Riske), dar ştiu ce trebuie să joc. Am fost concentrată, am făcut tot ce a trebuit să fac şi sunt foarte fericită să merg mai departe.

(n.r. despre faptul că s-a calificat fără antrenor) Este doar primul meci, vom vedea în viitor, dar pot spune că mă bucur de libertate şi mă concentrez doar pe treaba mea, atât" - Simona Halep, la interviul de pe teren, citată de News.ro.

De știut:

• Calificarea în optimi este recompensată cu un cec în valoare de $9000 și cu 55 de puncte în ierarhia WTA de simplu.
• Pentru un loc în sferturi, Halep se va duela cu învingătoarea partidei dintre Gabriela Ruse (59 WTA - venită din calificări) şi Paula Badosa (5 WTA şi cap de serie numărul 3).
• Simona Halep a câștigat în două rânduri turneul WTA de la Dubai: 2015 (6-4, 7-6(4) cu Karolina Pliskova) și 2020 (3-6, 6-3, 7-6(5) cu Elena Rybakina).

Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la WTA Dubai

Turul I: Alison Riske (6-2, 6-4)

Turul II: Paula Badosa / Gabriela Ruse

Sferturi: Ons Jabeur

Semifinale: Aryna Sabalenka / Iga Swiatek

Finala: Barbora Krejcikova / Garbine Muguruza / Anett Kontaveit.

Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 14-19 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500 și are premii totale în valoare de $703,580. Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar ultima ediție i-a revenit ibericei Garbine Muguruza.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:23
„Nenorocit, escroc!” Gigi Becali și-a pierdut controlul după U Cluj - FCSB: „Ce obrăznicie au!”

00:12
„Nu suntem Barcelona” Cristiano Bergodi a dezvăluit cum a reușit să învingă FCSB: „Suferință”

23:45
Stanciu, aproape de revenire! Noi informații despre transferul la U Cluj. Când va lua decizia finală

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

FOTO | Micul Castel din Cimitirul Bellu. Bijuteria de maousoleu în care odihnește unul dintre formidabilii Bucureștiului: legendarul Mihail Manicatide, părintele pediatriei științifice românești
B365
02.11