VIDEO ATP: Scântei între doi câștigători ai Turneului Campionilor

VIDEO ATP: Scântei între doi câștigători ai Turneului Campionilor

Alexander Zverev l-a criticat pe Daniil Medvedev după ce a pierdut meciul din optimile Mastersului de la Monte Carlo, iar răspunsul rusului nu a întârziat să apară.

Daniil Medvedev și Alexander ZverevFoto: Charles Baus / AP / Profimedia

Alexander Zverev, despre Daniil Medvedev: „Este unul dintre cei mai nedrepți jucători din lume”

Campion la Turneul Campionilor în 2018 și 2021, Zverev a afirmat după înfrângerea dramatică de joi că Medvedev este „unul dintre cei mai nedrepți jucători din lume”. Sascha a ratat două mingi de meci, iar germanul nu l-a privit pe rus în timpul strângerii de mână de la finalul partidei.

„Este unul dintre cei mai nedrepți jucători din lume. Încearcă toate tertipurile atunci când este condus pe tabelă. Ce mă deranjează cel mai mult este faptul că, deși Daniil este unul dintre cei mai buni jucători de tenis din lume, el nu vrea să câștige doar prin tenis.

Nu este un sportiv corect, a apelat la tertipuri în repetate rânduri. De aceea sunt profund dezamăgit. Eu sunt foarte serios în privința corectitudinii și a sportivității, două lucruri pe care el nu le are.

Din punctul meu de vedere, este rușinos ceea ce face. Am avut multe rivalități de-a lungul anilor, cred că rivalitatea dintre Roger și Rafa a fost atât de apreciată la nivel mondial și pentru că a fost una corectă, mereu” - Alexander Zverev.

Daniil Medvedev îi răspunde lui Alexander Zverev: „Uită-te în oglindă”

Medvedev, care a câștigat Turneul Campionilor în 2020, a fost învins în sferturi de Rune și s-a uitat pentru o clipă în altă parte pentru a imita strângerea de mână a lui Zverev. De asemenea, Daniil a glumit cu Holger: „Nu este corect, joci prea bine, ai jucat nedrept”.

Fost lider al ierarhiei ATP, Medvedev a încercat să explice situația la conferința de presă.

„Cred că, sincer, sunt foarte prietenos cu probabil 90 de jucători din circuit. Cu 50, nu e ca și cum am fi cei mai buni prieteni din lume, dar am o relație foarte bună. Așa că mă simt prost când se întâmplă ceva pe teren și nu sunt corect, pentru că știu că nu sunt întotdeauna corect.

Ieri (vineri), ce l-a făcut să spună asta? Pauza de la baie, pentru că am vrut să fac pipi. Ce vrea el să fac? La 3-2, am cinci mingi de break. El reușește să își păstreze serviciul. Îl felicit. Apoi îmi câștig serviciul la 0. Mă duc la baie și pierd următoarele două gameuri. Apoi el servește pentru meci și spune că mă duc la toaletă ca să nu mai joace la fel de bine... Sasha trăiește în propria lui lume.

În vestiar, cinci jucători au venit deja la mine și mi-au spus: 'Haide, Daniil, de ce nu joci corect (râde)?' Sasha, când pierde, poți găsi poate 25 de interviuri cu el spunând lucruri ciudate.

Când Diego (Schwartzman), cu care m-am certat la ATP Cup - și, sincer, eu am fost de vină - nu mă place la fel de mult după meci ca înainte, îmi pare rău. Este un jucător atât de drăguț și corect...

Dar Sasha nu este genul acela de jucător. Sasha nu este ca Diego, Casper (Ruud), Andrey (Rublev). Când spune că cineva nu joacă corect, te gândești: 'Bine, grozav. Uită-te în oglindă'. Să vedem, nu vreau să spun prea multe despre asta, pentru că cred că a vorbit chiar la finalul meciului și poate că a vorbit la cald.

Am văzut că (Sadio) Mane și (Leroy) Sane s-au certat imediat după un meci al lui Bayern în Liga Campionilor. După un meci, se pot întâmpla multe. Zverev a pierdut o partidă dificilă, servind de două ori pentru meci...

Dacă peste o săptămână va continua să spună toate astea, ei bine, mă voi duce la el în vestiar și îi voi spune: 'Hai să discutăm ce este în neregulă. Poate că nu vom mai vorbi niciodată și vom fi dușmani sau orice altceva'. Dar, deocamdată, nu prea îmi pasă.

Voi spune doar că nu am fost niciodată prieteni apropiați, poate doar la juniori. În discursurile sale de felicitare, a spus că este prieten cu mine și cu soția mea, ceea ce nu este absolut deloc așa” - Daniil Medvedev, citat de L'Equipe.

>> VIDEO Faza zilei - Daniil Medvedev și meciul său interminabil cu spectatorii

Strângerea de mână dintre Daniil Medvedev și Alexander Zverev

Strângerea de mână dintre Daniil Medvedev și Holger Rune

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:47
„Nu-l duce mintea să înțeleagă!” Daniel Pancu, discurs dur după titularizarea lui Șucu jr: „Situația mea e foarte complicată”
„Nu-l duce mintea să înțeleagă!” Daniel Pancu, discurs dur după titularizarea lui Șucu jr: „Situația mea e foarte complicată”
21:59
L-a convins pe Becali Răsturnare spectaculoasă la FCSB! Era ca și plecat, acum ar putea semna prelungirea
L-a convins pe Becali Răsturnare spectaculoasă la FCSB! Era ca și plecat, acum ar putea semna prelungirea
23:23
Au râs de Șucu FOTO. Hohote în studio în timpul analizei: „E colosală! O să ne amintim de faza asta”
Au râs de Șucu FOTO. Hohote în studio în timpul analizei: „E colosală! O să ne amintim de faza asta”
23:10
Formula 1 nu l-a uitat VIDEO. Gestul incredibil făcut de Sir Patrick Stewart în 2017. Puțini acceptaseră nebunia lui Ricciardo
Formula 1 nu l-a uitat VIDEO. Gestul incredibil făcut de Sir Patrick Stewart în 2017. Puțini acceptaseră nebunia lui Ricciardo
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
30.10
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Citește mai mult
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special

FOTO | Șantierul de la Baba Dochia tramvaielor e-n toi, se repară acum șinele din intersecția Rahovei cu Progresul, după decenii cu altoit cu ciocanul. PMB: Va fi gata duminică
B365