Un fost antrenor al lui Novak Djokovic spune cât timp mai poate juca sârbul la cel mai înalt nivel

Un fost antrenor al lui Novak Djokovic spune cât timp mai poate juca sârbul la cel mai înalt nivel

Nikola Pilic a fost unul dintre primii antrenori ai lui Novak Djokovic, iar croatul a vorbit despre recordurile sârbului și despre cât mai poate concura liderul ATP la cel mai înalt nivel.

Novak DjokovicFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia

>> Capitolul la care Novak Djokovic nu va fi niciodată la nivelul lui Federer și Nadal

Novak Djokovic mai poate juca doi ani la cel mai înalt nivel, crede Nikola Pilic

Djokovic s-a antrenat la academia lui Nikola Pilic timp de patru ani, începând din septembrie 1999 (sârbul avea 12 ani). Croatul consideră că Nole mai poate juca cel puțin doi ani la cel mai înalt nivel, dar acest lucru este condiționat și de posibilele accidentări și de motivația sârbului.

​„Depinde de sănătatea lui. După părerea mea, dacă Djokovic nu se accidentează, mai are doi ani la dispoziție pentru a juca la cel mai înalt nivel. Dacă nu există accidentări, el poate fi încă doi ani printre primii cinci jucători din lume.

Nu contează dacă este al doilea sau al patrulea, important este că este acolo. Cunoscându-l și cunoscându-i profesionalismul și dorința, este foarte probabil să fie mai mult de doi ani, dar numai Novak poate ști asta. Doar Novak poate decide cât timp va juca” - Nikola Pilic, într-un interviu pentru Kurir.

>> Tatăl lui Novak Djokovic și anunțul surprinzător privind retragerea liderului ATP din tenis

Novak Djokovic este cel mai bun jucător din lume - A demonstrat că e peste Carlos Alcaraz și Jannik Sinner

Pilic spune că Djokovic este și în acest moment un jucător mai bun decât Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, sârbul fiind mai puternic din punct de vedere mental decât tinerii săi adversari.

„O spun de un an de zile, Nole este cel mai bun jucător și o voi spune până când toată lumea o va spune. Din cele 20 sau 21 de turnee pe care Djokovic le joacă pe an, cinci sau șase le joacă în viteza a șasea. Nici măcar nu contează cine este de partea cealaltă. Djokovic a demonstrat că se situează deasupra lui Alcaraz și a lui Sinner în principal datorită rezistenței mentale și încrederii în sine.

Eu tot spun că există două recorduri care, în concepția mea despre tenis, sunt de neatins, și anume cele 14 titluri ale lui Nadal la Roland Garros și cele 400 de săptămâni pe primul loc ale lui Novak, care vor fi 410 până la Australian Open. Mă uit la tenis de 65 de ani și acesta este recordul all-time” - Nikola Pilic.

>> Novak Djokovic și refuzul testului antidoping - Un fost ciclist crede că liderul ATP ar trebui suspendat

Recordul lui Jimmy Connors nu contează - Novak Djokovic este cel mai bun din istorie, cifrele spun totul

Pilic consideră că recordul lui Jimmy Connors (109 titluri - cele mai multe câștigate de un jucător în Era Open) nu contează pentru că americanul a cucerit majoritatea trofeelor la competiții mai puțin importante.

„Acest record nu este important pentru mine. Îl cunosc pe Connors și l-am învins o dată la Philadelphia, dar el a câștigat 90% din titlurile sale în SUA, la competiții de categoria 250. Nivelul tenisului de atunci nu poate fi comparat cu cel de astăzi. Tenisul este foarte diferit, vremurile se schimbă, dar ceea ce spune multe este că Novak este cel mai bun în cele șase categorii care contează. Asta este ceea ce vedeți. Cifrele spun totul” - Nikola Pilic, citat de PuntoDeBreak.

>> Atac la adresa lui Novak Djokovic: „I-ați văzut vreodată pe Federer și Nadal comportându-se ca el?”

Jucătorii cu cele mai multe titluri cucerite la simplu în Era Open:

1. Jimmy Connors (SUA) 109

2. Roger Federer (Elveția) 103

3. Novak Djokovic (Serbia) 98

4. Ivan Lendl (Cehia) 94

5. Rafael Nadal (Spania) 92.

>> Novak Djokovic, nemulțumit după incidentul petrecut la Cupa Davis - „În 20 de ani nu mi s-a întâmplat așa ceva”

Cine este Nikola Pilic

În vârstă de 84 de ani, Nikola Pilic a fost cel mai sus în ierarhia mondială pe locul 6, în 1968. A câștigat în carieră 9 titluri la simplu și 6 la dublu. Cele mai bune performanțe la turneele de Grand Slam: finalist la Roland Garros 1973 (la simplu - a fost învins de Ilie Năstase) și campion la US Open 1970 (la dublu).

A fost căpitan nejucător în Cupa Davis pentru echipele Germaniei (1988, 1989 și 1993), Croației (2005) și Serbiei (2010 - a câștigat competiția).

Conduce o academie de tenis în Oberschleißheim, lângă München, unde locuiește. Jucători importanți precum Michael Stich, Novak Djokovic, Ernests Gulbis și Anastasija Sevastova s-au dezvoltat sub privirile croatului.

Sursă foto: Nikola Krstic / Shutterstock Editorial / Profimedia

Recordurile principale ale lui Novak Djokovic

Născut pe 22 mai 1987, la Belgrad, Djokovic deține în acest moment multe dintre recordurile din tenis, dar cele mai importante sunt următoarele trei: cele mai multe titluri de Grand Slam, cele mai multe turnee de tip Masters (ATP 1000) și cele mai multe săptămâni din postura de lider ATP.

Locul 1 ATP la finalul sezonului

1 Novak Djokovic 8

2 Pete Sampras 6

3 Roger Federer / Jimmy Connors / Rafael Nadal 5 etc.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1 Novak Djokovic 24

2 Rafael Nadal 22

3 Roger Federer 20 (retras)

Clasamentul turneelor Masters

1 Novak Djokovic 39

2 Rafael Nadal 36

3 Roger Federer 28 (retras)

Săptămâni pe locul 1 ATP

1 Novak Djokovic 400

2 Roger Federer 301

3 Pete Sampras 286 etc.

Turneul Campionilor, cele mai multe titluri

1 Novak Djokovic 7 (2008, 2012, 2013, 2014, 2015, 2022, 2023)

2 Roger Federer 6 (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)

3 Ivan Lendl 5 (1981, 1982, 1985, 1986, 1987)

3 Pete Sampras 5 (1991, 1994, 1996, 1997, 1999)

5 Ilie Năstase 4 (1971, 1972, 1973, 1975) etc.

• La 36 de ani, Novak Djokovic a avut un sezon fantastic, el impunându-se în 3 din cele 4 Grand Slamuri (Australian Open, Roland Garros, US Open).
• A mai câștigat turneele: ATP Finals, Paris Masters, Cincinnati Masters și Adelaide 1. Premiile din tenis în acest sezon i-au adus lui Nole (până acum) $15,936,097.
• Nole va încheia anul 2023 cu 52 de victorii și doar 5 înfrângeri.

>> „Ultimul dans” pe care și-l dorește Novak Djokovic

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

FOTO | Bucureștiul invadat de bufoni gonflabili, cea mai mare și mai haioasă comedie din Centrul Vechi. Imagini fantastice din 2019
B365
24.10