Fostă lideră WTA, încă o înfrângere de la revenirea în tenis - Set pierdut cu 6-0

Fostă lideră WTA, încă o înfrângere de la revenirea în tenis - Set pierdut cu 6-0

​Naomi Osaka a suferit a treia înfrângere consecutivă de la revenirea în tenis, fosta lideră WTA părăsind turneul de la Abu Dhabi în runda inaugurală.

Naomi OsakaFoto: William WEST / AFP / Profimedia

>> Simona Halep a plecat spre Lausanne - De cine va fi reprezentată la audierile decisive de la TAS

Naomi Osaka, eliminată în runda inaugurală de la Abu Dhabi de Danielle Collins

Nipona în vârstă de 26 de ani a fost depășită în două seturi, scor 7-5, 6-0, de Danielle Collins (americana a venit din calificări și se află în prezent pe locul 71 WTA).

Ajunsă după peste un an de inactivitate pe locul 757 mondial, japoneza a beneficiat de un wild card pentru a putea evolua pe tabloul principal de la Abu Dhabi.

Dacă primul set a fost unul foarte echilibrat, diferența a fost făcută de un singur break, la scorul de 5-5, manșa a doua a fost una care a curs într-o singură direcție.

Osaka s-a prăbușit din punct de vedere mental, iar setul i-a revenit lui Collins cu un neverosimil 6-0 (nipona a pierdut opt gameuri la rând). Partida a durat o oră și 23 de minute.

Rezultate consemnate marți

Danielle Collins - Naomi Osaka 7-5, 6-0

Cristina Bucşa - Wang Xinyu 5-7, 6-0, 6-3

Sara Sorribes - Linda Noskova 6-3, 3-6, 6-3

Magda Linette - Alexandra Eala 7-6(4), 6-1

De știut:

• De la revenirea în tenis, Naomi Osaka a pierdut trei meciuri dintr-un total de patru jucate.
• În turul al doilea de la Abu Dhabi, Danielle Collins va da peste Elena Rybakina, principala favorită a întrecerii.

Mubadala Abu Dhabi Open are loc în perioada 5-11 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $922.573, iar campioana en-titre este Belinda Bencic (2023).

Principalele favorite de la Abu Dhabi sunt Elena Rybakina (1), Ons Jabeur (2), Maria Sakkari (3) și Barbora Krejcikova.

Cine este Naomi Osaka

Născută pe 16 octombrie 1997, la Osaka, Japonia, Naomi a urcat pe primul loc al ierarhiei WTA la 28 ianuarie 2019. Are 7 titluri câștigate în carieră, iar 4 dintre acestea sunt de Grand Slam. A câștigat 266 de partide și a înregistrat până acum 151 de înfrângeri. Doar din premiile din tenis a adunat $21,270,619.

Competițiile câștigate de Naomi Osaka

2021 - Australian Open / 2020 - US Open / 2019 - Australian Open, Osaka, Beijing / 2018 - Indian Wells, US Open.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:44
Semnul bun care aduce rău Chivu, în fața unei situații imprevizibile. Ce n-au reușit 3 mari antrenori la Inter când erau in poziția sa
Semnul bun care aduce rău Chivu, în fața unei situații imprevizibile. Ce n-au reușit 3 mari antrenori la Inter când erau in poziția sa
11:37
„Înțepături” către Mihai Stoica Patronul de la FCSB a dezvăluit cum va aborda campania de transferuri din iarnă: „Nu-l mai iau eu pe Boutoutaou...”
„Înțepături” către Mihai Stoica Patronul de la FCSB a dezvăluit cum va aborda campania de transferuri din iarnă: „Nu-l mai iau eu pe Boutoutaou...”
10:47
U Cluj, fără Bergodi? Tehnicianul italian ar forța plecarea de la clubul ardelean » Înlocuitor-surpriză ales de conducere
U Cluj, fără Bergodi? Tehnicianul italian ar forța plecarea de la clubul ardelean » Înlocuitor-surpriză ales de conducere
11:00
„Ne-a predat o lecție” Fanii Rapidului îl caută pe elevul-erou din Bistrița, rănit în timp ce își apăra profesoara. Ce vor să-i ofere
„Ne-a predat o lecție” Fanii Rapidului îl caută pe elevul-erou din Bistrița, rănit în timp ce își apăra profesoara. Ce vor să-i ofere
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Top stiri
Istvan Kovacs, ironizat  Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Liga Campionilor
19.10
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor: „Să-i pună 5 camere VAR”
Citește mai mult
Istvan Kovacs, ironizat Adrian Porumboiu, după delegarea românului în Liga Campionilor:  „Să-i pună 5 camere VAR”
Vești bune pentru U Craiova  Unul din cei mai importanți jucători ai lui Coelho,  la un pas de revenire!
Superliga

Revine Adrian Mutu?  FRF,  noi detalii despre viitorul selecționer  al României U21: „Orice e posibil”
Nationala

FOTO | "Cum știe o pasăre încotro să zboare?" Un copil întreabă, Muzeul Antipa spune marile secrete ale micilor zburătoare migratoare, care ajung la destinații fără GPS
B365